Medicii rezidenți se vor putea pregăti în spitalele militare, județene și private

×
Codul embed a fost copiat

Printr-o ordonanță de urgenţă Guvernul a modificat pregătirea în rezidenţiat, astfel tinerii care au trecut examenul vor ajunge şi în spitale judeţene, militare şi centre private.

Astfel, medicii se vor putea pregăti în centre dotate cu aparatura performantă şi vor completa personalul medical în zonele în care lipsesc medicii.

Rezidenții vor putea merge de acum la pregătire în spitalele județene, în cele militare sau chiar în clinicile private. Reorganizarea modalității de pregătire a rezidenților aduce un beneficiu, pe de o parte, pentru medici, iar pe de altă parte, pentru pacienți. Tinerii doctori vor putea merge la pregătire în centre private, acolo unde există aparatură performantă, dar și în spitalele de stat care sunt foarte bine dotate.

De exemplu, la Spitalul Militar unde se știe că sunt foarte mulți doctori buni și aparatură performantă, până acum, în secțiile de neurologie, oncologie, chirurgie generală sau chiar neurochirurgie rezidenții nu aveau acces.

Astfel, din luna ianuarie 2020, când se va face distribuirea rezidenților, aceștia vor putea merge și la Spitalul Militar, la pregătire.

Citește și
De ce „urăște” Donald Trump Ucraina. În 2019 i-a spui lui Zelenski: „Ucraina știe multe despre asta”

Pe de altă parte, atunci când vor merge în spitalele județene vor completa personalului medical. Se știe că acolo este lipsă de personal medical, iar rezidenții vor putea ajuta la tratarea pacienților.

Victor Costache: "Vrem să oprim exodul tinerilor"

 

Victor Costache a anunțat, într-o conferință de presă, că a fost adoptată OUG pentru organizarea şi finanţarea rezidenţiatului.

"Este justificată urgenţa pentru că examenul a fost foarte mult întârziat şi urmează repartizarea medicilor rezidenţi la unităţile medicale. În urma desfăşurării examenului există 2000 de absolvenţi care nu au un loc de rezidenţiat asigurat şi, având în vedere penuria de specialişti, credem că este necesar să asigurăm condiţiile pentru ca ei să-şi desfăşoare rezidenţiatul în România şi să nu fie nevoiţi să plece din ţară”, a declarat miercuri purtătorul de cuvânt al Guvernului.

Declarațiile LIVE ale ministrului Victor Costache:

- Este o zi mare, este o zi importantă, Guvernul a adoptat OUG privind organizarea rezidențiatului.

- Am reuşit să găsim o soluţie europeană de a lărgi baza de formare pentru aceşti tineri minunaţi pe care-i avem. Din 2020, tinerii rezidenţi îşi vor putea efectua stagiile de formare atât în spitalle militare din România, în spitalele judeţene mari şi în spitalele private.

- Ştim că unul din primii paşi în menţinerea tinerilor în ţară a fost mărirea salarială, dar nu a fost suficient, exodul a continuat şi este foarte important să ne aplecăm asupra condiţiilor de muncă şi de formare a acestor generaţii de tineri.

- Sistemul s-a deschis spre trei categorii de spitale, rămâne la latitudinea rezidenților să-și aleagă parcusul ulterior.

- În centrele unde sunt coordonatorii de la nivelul universităților va trebui să facă diferite stagii de formare. Reponsabilii nu trebuie să fie neapărat cadre universitare.

- În prezent, în urma examenului de rezidențiat de duminică, avem un plus de 937 de rezidenți pe medicină generală, un plus de 460 pe farmacie și un plus de 1000 la medicină dentară.

- Am deschis sute de locuri în toate specialitățile, și, în special, cele deficitare. În zilele de 17, 18 și 19 decembrie are loc repartizarea în ordinea mediilor, lucrăm cu colegii noștri ca să debirocratizăm această procedură, să nu mai existe această centralizare la MS, și să permitem centrelor de formare să participe cât mai mult în procesul de schimbare a stagiilor. 

Declarațiile Florentinei Ioniță, manager spitalul militar central București:

- Nu poți să intruiești 140 de rezidenți. Un medic nu poate îndruma mai mult de 3-4 rezidenți. Și bineînțeles că aceștia vor pleca, pentru că nu se simt implicați în procesul de rezidență.

Declarațiile secretarului de stat Horatiu Moldovan:

- Este o măsură care să democratizeze învățământul medical din România.

- Deschiderea către toate spitalele care au baza tehnologică și activitatea necesară pentru a susține acest rezidenți.

- Numărul de rezidenți trebuie să fie relativ mic pentru un formator. Spitalele pe care le-am propus să facă parte din această categorie sunt spitale care au o bază bună pentru ca rezidenții să-și desfășoare activitatea.

- Este o formă de liberalizare, nu este o formă de excludere.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Veste uriașă pentru Simona Halep!
NEWS ALERT Veste uriașă pentru Simona Halep!
Citește și...
Modificări privind organizarea rezidențiatului, aprobate prin OUG
Modificări privind organizarea rezidențiatului, aprobate prin OUG

Guvernul a adoptat, marți seară, o OUG privind organizarea și finanțarea rezidențiatului.

Recomandări
Întâlnire de taină la Damasc. Presa din Siria: Șeful Serviciului Secret din România, față în față cu Bashar al-Assad
Întâlnire de taină la Damasc. Presa din Siria: Șeful Serviciului Secret din România, față în față cu Bashar al-Assad

Un diplomat european a dezvăluit, miercuri, pentru Syria TV, că Serviciului Secret din România a vizitat Siria și s-a întâlnit cu președintele Bashar al-Assad și cu directorul serviciilor de informații siriene, Hossam Luke.

Tehnologia care poate apăra România în cazul unui atac cu rachete balistice. A fost testată cu succes de Israel și SUA
Tehnologia care poate apăra România în cazul unui atac cu rachete balistice. A fost testată cu succes de Israel și SUA

Israelul și Statele Unite au folosit pentru prima oară într-o situație reală interceptoarele de rachete balistice împotriva proiectilelor lansate de Iran.

România, mamă vitregă pentru elevi. „Masa caldă” e, de fapt, rece în peste 60% din cazuri. Nu toți copiii o primesc
România, mamă vitregă pentru elevi. „Masa caldă” e, de fapt, rece în peste 60% din cazuri. Nu toți copiii o primesc

"Masa caldă" în școli este în peste 60% din cazuri un sendviș sau un pachet cu hrană rece. Programul național funcționează doar într-o treime dintre școlile alese de Ministerul Educației, care dă vina pe incompetența autorităților locale.