Anunțul făcut de Victor Ponta după infarctul suferit de Mihai Tudose

Victor Ponta
Agerpres

Preşedintele Pro România, Victor Ponta, a anunţat marţi că amână pentru miercuri, la ora 10,00, prezentarea listei cu candidaţii pentru europarlamentare, având în vedere starea fostului premier Mihai Tudose, care a suferit un infarct.

 

"În mod normal, voiam să vă prezentăm lista candidaţilor. Din păcate, am avut un eveniment cu totul şi cu totul neaşteptat şi putem să amânăm această listă a candidaţilor pentru mâine, la ora 10,00. Eram la masă mai mulţi colegi cu Mihai Tudose, s-a simţit rău, au venit SMURD-ul şi Ambulanţa. Vreau să spun două lucruri, nefiind medic: în primul rând, îmi doresc foarte tare ca familia lui să treacă peste acest moment şi avem toată încrederea că Mihai va reveni în echipa Pro România, pentru că avem nevoie de el. Voiam să-l anunţ, îl voi anunţa mâine, la ora 10,00, că Mihai este candidatul numărul trei pe listă, dar cea mai importantă este sănătatea", a precizat Ponta.

Preşedintele Pro România a adăugat că în afară de Mihai Tudose şi comisarul european Corina Creţu, pe lista candidaţilor pentru alegerile europarlamentare se regăsesc zece colegi.

"Despre candidaţii la Parlamentul European, în afară de Mihai, de Corina Creţu, care ne va însoţi mâine la conferinţa de presă şi la depunerea la Biroul Electoral Central, sunt zece colegi cu care eu mă mândresc, cinci doamne şi cinci domni, oameni care pot să reprezinte şi Pro România, şi România în Parlamentul European şi până mâine, la ora 10,00, vă vom prezenta biografia fiecăruia, experienţa pe care o are, lucrurile pe care le-a făcut şi pe care doreşte să le facă în Parlamentul European, însă nu în acest moment, pentru că în acest moment sănătatea lui Mihai este cea mai importantă. Vreau să-i mulţumesc lui Nicu (n.r. - Nicolae Bănicioiu). Slavă Domnului că a fost alături de noi", a precizat Ponta.

Citește și
Mihai Tudose
Mihai Tudose, operat de urgență după ce a suferit un infarct miocardic extins
De ce Rusia va pierde în războiul din Ucraina. Un expert chinez în geopolitică explică care sunt cei patru factori principali

Fostul ministru al Sănătăţii Nicolae Bănicioiu, care i-a acordat primul ajutor lui Mihai Tudose, a făcut unele precizări legate de starea de sănătate a acestuia.

"Detaliile sunt cunoscute, cei de la spital au anunţat deja câteva lucruri despre starea generală a domnului Tudose. În primul rând, vestea bună este că, practic, a ieşit din episodul acut şi este stabil în momentul de faţă, este în rezervă, în afara oricărui pericol. Într-adevăr, a suferit un infarct miocardic acut. Probabil pe fondul unei oboseli accentuate, el fiind şi un fumător recunoscut. Un episod neaşteptat, dar care se întâmplă de multe ori în viaţa fiecăruia dintre noi sau apropiaţilor noştri. Slavă Domnului că Mihai a trecut cu bine! Mulţumesc şi eu medicilor de pe ambulanţă şi echipajului SMURD, care au ajuns în timp util la locul incidentului, şi echipei de la Institutul 'C.C. Iliescu', unde a fost transportat Mihai, pentru a i se face o intervenţie de stentare. Probabil că, din ce am înţeles eu până acum, i s-au montat două stenturi şi aş vrea să menţionez echipa profesorului Bubenek, de la 'C.C. Iliescu', pe care o ştiu foarte bine. Un episod nefericit în viaţa lui Mihai, dar până la urmă putem să ne bucurăm că am trecut cu bine peste această situaţie", a menţionat Bănicioiu.

El a explicat cum a procedat în acordarea primului ajutor.

"Fiind singurul în zonă, da (a acordat primul ajutor - n.r.). Au fost câteva momente când a fost fără cunoştinţă şi practic erau toate semnele de infarct. Era o durere deja în capul pieptului, care iradia spre stânga şi o transpiraţie excesivă care te ducea imediat cu gândul la un infarct. Primul pas a fost acela de a suna la 112, ceea ce recomand oricui, înainte de a efectua orice manevră de resuscitare, deci acesta este primul pas, după care constaţi starea de inconştienţă a pacientului şi treci la acordarea primului ajutor, ceea ce s-a întâmplat şi la Mihai", a arătat Bănicioiu.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Zinedine Zidane revine! S-a înțeles cu noua sa echipă
NEWS ALERT Zinedine Zidane revine! S-a înțeles cu noua sa echipă
Citește și...
Mesajul lui Mihai Tudose după ce a suferit un infarct. Starea în care se află fostul premier
Mesajul lui Mihai Tudose după ce a suferit un infarct. Starea în care se află fostul premier

Situaţie delicată pentru fostul premier, Mihai Tudose. Acesta a ajuns de urgenţă la spital. Era la masă cu mai mulţi colegi din partidul Pro România când i s-a făcut rău.

Mihai Tudose, operat de urgență după ce a suferit un infarct miocardic extins
Mihai Tudose, operat de urgență după ce a suferit un infarct miocardic extins

Vicepreşedintele Pro România, Mihai Tudose, a ajuns marți, de urgență la un spital din București. 

Tudose, despre Ştefănescu: „Lasă-l, are bau-baul sub pat, nu-l contrazice”
Tudose, despre Ştefănescu: „Lasă-l, are bau-baul sub pat, nu-l contrazice”

Vicepreşedintele Pro România, Mihai Tudose, a afirmat duminică, făcând referire la declaraţiile secretarului general al PSD, Codrin Ştefănescu, că "pe unii care trăiesc în lumea lor e bine să nu-i contrazici".

Recomandări
Analiștii militari, despre răspunsul Israelului la atacul cu drone de sâmbătă: „Limitat și strict simbolic”
Analiștii militari, despre răspunsul Israelului la atacul cu drone de sâmbătă: „Limitat și strict simbolic”

Limitat și strict simbolic, așa califică experții răspunsul Israelului la atacul iranian de sâmbătă. Acțiunea a vizat o bază militară de lângă Isfahan. în vecinătatea unor instalații nucleare.

Cîrstoiu, întrebat dacă Ciolacu şi Ciucă i-au cerut să se retragă: Nici vorbă. Probabil că va fi o discuţie luni
Cîrstoiu, întrebat dacă Ciolacu şi Ciucă i-au cerut să se retragă: Nici vorbă. Probabil că va fi o discuţie luni

Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, Cătălin Cîrstoiu, a negat informaţiile că liderii coaliţiei, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, i-au cerut să se retragă din cursă, dar a precizat că va avea o discuţie cu aceştia, probabil luni.

Furtuna Renata continuă să facă ravagii în România. În nordul țării a nins viscolit și se circulă în condiții de iarnă
Furtuna Renata continuă să facă ravagii în România. În nordul țării a nins viscolit și se circulă în condiții de iarnă

Un nou episod de vreme rea, cu grindină și polei, îi pune în dificultate pe șoferi. Un bărbat și-a pierdut viața într-un accident produs în județul Sibiu.