Merkel și Putin s-au înțeles în privința Ucrainei. Ce se va întâmpla cu regiunea Donbas

Angela Merkel și Vladimir Putin
AFP

Cancelarul german Angela Merkel şi preşedintele rus Vladimir Putin au convenit luni că Ucraina trebuie să acorde prin lege un statut special regiunii separatiste proruse Donbas, a anunţat Kremlinul, potrivit agenţiei Reuters.

Anunţul vine după o convorbire telefonică avută de cei doi lideri. Preşedinţia rusă nu a oferit deocamdată mai multe detalii despre discuţia dintre Merkel şi Putin asupra viitorului regiunii Donbas. Însă o înţelegere cu privire la statutul acesteia ar putea fi un pas înainte pentru stabilirea unui nou summit cvadripartit în formatul Normandia (Franţa, Germania, Ucraina şi Rusia) care să pună capăt celor cinci ani de conflict armat în estul separatist al Ucrainei, informează Agerpres.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat luna trecută că Kievul este de acord cu acordarea unui statut special pentru Donbas şi cu desfăşurarea de alegeri în această regiune, declaraţie urmată de manifestaţii împotriva sa cu acuzaţii că cedează presiunii Moscovei. Zelenski a nuanţat apoi, afirmând că alegerile nu se pot desfăşura sub ameninţarea armelor şi că trebuie să se desfăşoare conform legislaţiei ucrainene.

Kremlinul a mai transmis luni că Merkel şi Putin au discutat despre pregătirea unui summit în formatul Normandia, fără să menţioneze dacă a fost propusă o dată.

La rândul său, un purtător de cuvânt al guvernului de la Berlin a declarat că pregătirea unui asemenea summit a fost în centrul convorbirii Merkel-Putin, cei doi mai discutând de asemenea despre tranzitul gazelor prin Ucraina şi despre situaţia din Libia şi Siria.

Citește și
deputat
Un deputat ucrainean a vorbit cu o prostituată, în timpul unei şedinţe parlamentare. VIDEO
De ce „urăște” Donald Trump Ucraina. În 2019 i-a spui lui Zelenski: „Ucraina știe multe despre asta”
Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Veste uriașă pentru Simona Halep!
NEWS ALERT Veste uriașă pentru Simona Halep!
Citește și...
Trump vrea ca președintele Ucrainei să-l viziteze, deși este în plin proces de destituire
Trump vrea ca președintele Ucrainei să-l viziteze, deși este în plin proces de destituire

Preşedintele Donald Trump a declarat sâmbătă că şi-ar dori ca preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski să îi facă o vizită la Casa Albă.

Un deputat ucrainean a vorbit cu o prostituată, în timpul unei şedinţe parlamentare. VIDEO
Un deputat ucrainean a vorbit cu o prostituată, în timpul unei şedinţe parlamentare. VIDEO

Un deputat care face parte din partidul preşedintelui ucrainean s-a aflat joi în centrul unui scandal de presă, după publicarea unor fotografii care îl arată vorbind cu o prostituată în timpul unei şedinţe parlamentare, informează AFP.

Prețul unei vizite la Cernobîl. Fosta centrală nucleară, destinație turistică pentru români
Prețul unei vizite la Cernobîl. Fosta centrală nucleară, destinație turistică pentru români

O agenţie de turism din România a inclus în oferta sa din această toamnă o excursie la Cernobîl, oraşul în care s-a produs cea mai mare catastrofă nucleară, în anul 1986, preţul pachetului turistic fiind de 395 de euro.

Oficial ucrainean: Rusia pregătește o agresiune militară pe scară largă
Oficial ucrainean: Rusia pregătește o agresiune militară pe scară largă

Federaţia Rusă se pregăteşte pentru o agresiune militară la scară largă împotriva Ucrainei, nu numai de-a lungul liniei de contact (Donbas), ci de-a lungul întregii linii de frontieră ruso-ucrainene.

Recomandări
Întâlnire de taină la Damasc. Presa din Siria: Șeful Serviciului Secret din România, față în față cu Bashar al-Assad
Întâlnire de taină la Damasc. Presa din Siria: Șeful Serviciului Secret din România, față în față cu Bashar al-Assad

Un diplomat european a dezvăluit, miercuri, pentru Syria TV, că Serviciului Secret din România a vizitat Siria și s-a întâlnit cu președintele Bashar al-Assad și cu directorul serviciilor de informații siriene, Hossam Luke.

Tehnologia care poate apăra România în cazul unui atac cu rachete balistice. A fost testată cu succes de Israel și SUA
Tehnologia care poate apăra România în cazul unui atac cu rachete balistice. A fost testată cu succes de Israel și SUA

Israelul și Statele Unite au folosit pentru prima oară într-o situație reală interceptoarele de rachete balistice împotriva proiectilelor lansate de Iran.

România, mamă vitregă pentru elevi. „Masa caldă” e, de fapt, rece în peste 60% din cazuri. Nu toți copiii o primesc
România, mamă vitregă pentru elevi. „Masa caldă” e, de fapt, rece în peste 60% din cazuri. Nu toți copiii o primesc

"Masa caldă" în școli este în peste 60% din cazuri un sendviș sau un pachet cu hrană rece. Programul național funcționează doar într-o treime dintre școlile alese de Ministerul Educației, care dă vina pe incompetența autorităților locale.