Liderul unui stat NATO, dat în urmărire în Rusia. Anunțul făcut de Kremlin

Kaja Kallas
Getty

Poliţia rusă a dat-o în urmărire pe şefa guvernului Estoniei, Kaja Kallas, notificarea în acest sens fiind afişată marţi pe site-ul Ministerului de Interne de la Moscova, informează AFP.

Kallas este urmărită "într-un dosar penal", menţionează poliţia, fără a specifica infracţiunea implicată.

Sunt daţi în urmărire şi secretarul de stat estonian Taimar Peterkop şi ministrul culturii din Lituania, Simonas Kairis.

Purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, a explicat că cei trei sunt ostili Rusiei, fiind "răspunzători de decizii care sunt de facto o insultă la adresa istoriei" şi "persoane care întreprind acţiuni ostile împotriva memoriei istorice, a ţării noastre".

AFP menţionează că Rusia se consideră eliberatoarea ţărilor respective şi susţine că orice alt punct de vedere reprezintă o falsificare a istoriei, ceea ce potrivit legislaţiei ruse constituie o infracţiune.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Agenţia de stat rusă TASS afirmă, citând o sursă neidentificată din domeniul securităţii, că oficialii respectivi sunt învinuiţi de "distrugerea şi degradarea unor monumente ale soldaţilor sovietici" din cel de-Al Doilea Război Mondial.

În ultimii ani, în statele baltice au fost demolate mai multe astfel de monumente moştenite de la fosta Uniune Sovietică - gesturi care au marcat respingerea perioadei în care Estonia, Letonia şi Lituania au fost anexate de URSS.

Reacția șefei guvernului din Estonia

Şefa guvernului eston Kaja Kallas a denunţat "tactica obişnuită de intimidare" a Rusiei.

"Acţiunea Federaţiei Ruse nu este surprinzătoare, întrucât este tactica ei obişnuită de intimidare", a denunţat Kaja Kallas într-un comunicat, promiţând că va continua să sprijine Ucraina devastată de război şi să lupte împotriva "propagandei ruse".

"Nu voi tăcea, voi continua să sprijin cu forţă Ucraina şi mă voi pronunţa în favoarea consolidării apărării europene", a spus ea.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Furtuni puternice în Cehia. Cel puţin 18 persoane au fost rănite de trăsnet și șapte sunt în stare gravă
Furtuni puternice în Cehia. Cel puţin 18 persoane au fost rănite de trăsnet și șapte sunt în stare gravă

Un trăsnet a lovit un copac sub care se aflau oameni, duminică, într-un parc la nord de Praga, în timpului unui eveniment cu ocazia Zilei Internaţionale a Copilului. 18 persoane au fost rănite, relatează AFP.

 

Cutremur puternic, cu magnitudinea de 5,9, raportat luni. Unde a fost resimțit
Cutremur puternic, cu magnitudinea de 5,9, raportat luni. Unde a fost resimțit

Un cutremur puternic, cu magnitudinea 5,9, a lovit centrul Japoniei în dimineaţa zilei de luni. 

Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani

Autorităţile germane au anunţat duminică decesul, în urma rănilor suferite, a unui poliţist înjunghiat vineri în cap în timpul unui atac care a vizat o reuniune anti-islam la Mannheim, un ministru denunţând "terorismul islamist", relatează AFP.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.