La un an după interzicerea trotinetelor, parizienii au aprobat triplarea prețului la parcare pentru SUV-uri

suv
Shutterstock

Parizienii au aprobat duminică un proiect de triplare a preţurilor de parcare pentru maşinile înalte şi grele, cunoscute sub numele de SUV-uri, dar mai puţin de 6% dintre alegători au participat la acest vot, notează AFP.

Puţin mai mult de 78.000 din cei 1,3 milioane de alegători (5,68%) au participat la acest referendum care creează un tarif specific pentru parcarea "maşinilor individuale grele, voluminoase, poluante".

În mod special sunt vizate SUV-urile (acronimul englez pentru Sport Utility Vehicle) cu caracteristici care combină "cele ale unui autoturism cu cele ale unui vehicul utilitar", şi 4x4-urile.

Potrivit proiectului primarului socialist Anne Hidalgo, utilizatorul unui vehicul termic sau hibrid plug-in cu o greutate mai mare de 1,6 tone, sau două tone pentru un vehicul electric, va trebui să plătească în curând 18 euro pe oră pentru parcarea în cartierele centrale ale capitalei, 12 euro pentru arondismentele exterioare.

Locuitorii care parchează în cartierul lor şi profesioniştii, printre care taximetriştii, nu vor fi afectaţi.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Deliberarea va fi prezentată în luna mai pentru aplicare pe 1 septembrie, a indicat Anne Hidalgo când a anunţat rezultatele la Primăria Parisului.

Primarul a salutat o "alegere clară a parizienilor" în favoarea unei măsuri "bune pentru sănătatea noastră şi bune pentru planetă".

În capitala care a pietonalizat deja cheiurile Senei şi a transformat eco-friendly 200 de străzi prin eliminarea traficului, Anne Hidalgo a justificat votul prin lupta împotriva poluării, o mai bună împărţire a spaţiului public şi "siguranţa rutieră", accidentele care implică un SUV fiind, potrivit primăriei, "de două ori mai mortale pentru pietoni decât cu o maşină standard".

Pentru opoziţia de dreapta, acest referendum "demonstrează amploarea manipulării de către Primărie, care vizează SUV-urile în comunicarea sa în timp ce, în realitate, orice tip de vehicul este susceptibil de a fi afectat de standardele supuse votului".

"Face parte dintr-o formă de ecologie punitivă", chiar dacă trebuie să "îndreptăm spre vehicule mai uşoare", a declarat pe RTL Christophe Béchu, ministrul francez al tranziţiei ecologice.

Potrivit primăriei, suprataxa ar viza "aproximativ 10% din parc" şi ar putea aduce venituri suplimentare în jur de 35 de milioane de euro.

Referendumul de duminică a avut la mai puţin de un an după ce, în aprilie 2023, locuitorii Parisului au votat pentru interzicerea trotinetelor electrice de închiriat.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Furtuni puternice în Cehia. Cel puţin 18 persoane au fost rănite de trăsnet și șapte sunt în stare gravă
Furtuni puternice în Cehia. Cel puţin 18 persoane au fost rănite de trăsnet și șapte sunt în stare gravă

Un trăsnet a lovit un copac sub care se aflau oameni, duminică, într-un parc la nord de Praga, în timpului unui eveniment cu ocazia Zilei Internaţionale a Copilului. 18 persoane au fost rănite, relatează AFP.

 

Cutremur puternic, cu magnitudinea de 5,9, raportat luni. Unde a fost resimțit
Cutremur puternic, cu magnitudinea de 5,9, raportat luni. Unde a fost resimțit

Un cutremur puternic, cu magnitudinea 5,9, a lovit centrul Japoniei în dimineaţa zilei de luni. 

Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani

Autorităţile germane au anunţat duminică decesul, în urma rănilor suferite, a unui poliţist înjunghiat vineri în cap în timpul unui atac care a vizat o reuniune anti-islam la Mannheim, un ministru denunţând "terorismul islamist", relatează AFP.

Recomandări
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz

Ministerul de Externe a confirmat, duminică, că tinerele decedate, găsite după ce au fost luate de apele fluviului Natisone, în regiunea Friuli Venezia Giulia din Italia, erau românce.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.