Joe Biden, numit „câine turbat” de către Coreea de Nord. Trump sare în apărarea sa

Trump
Getty

Preşedintele Donald Trump face frecvent afirmaţii batjocoritoare la adresa adversarilor săi politici, însă duminică el a estimat că Phenianul merge prea departe caracterizându-l pe rivalul său democrat Joe Biden drept ''câine turbat''.

Regimul nord-coreean a recurs săptămâna aceasta la un atac de o rară agresivitate împotriva lui Joe Biden, fostul vice-preşedinte al lui Barack Obama şi posibil contracandidat al lui Trump la alegerile de anul viitor, în timp ce liderul de la Casa Albă este supus unei proceduri de ''impeachment'' (punere sub acuzare şi destituire) declanşată de democraţi după ce i-a cerut preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski să se ocupe de o investigaţie împotriva fiului lui Biden, închisă anterior de autorităţile ucrainene în urma intervenţiilor acestuia din urmă.

''Câinii turbaţi ca Biden pot face rău multor oameni dacă sunt lăsaţi în libertate'', a scris agenţia oficială nord-coreeană KCNA, potrivit Agerpres.

„Domnule preşedinte, Joe Biden este probabil adormit şi foarte lent, dar nu este un 'câine turbat'. El este în realitate mai bun'', a răspuns Trump într-o postare pe Twitter adresată liderului nord-coreean, Kim Jong Un, pe care l-a întâlnit în mandatul său de trei ori în încercarea de a-l convinge să încheie un acord de pace cu Coreea de Sud şi pentru denuclearizarea Coreei de Nord, dar fără succes.

''Sunt singurul care vă poate ajuta să atingeţi obiectivul care trebuie să fie şi al vostru. Trebuie să acţionaţi rapid şi să încheiaţi un acord. Pe curând!'', încheie Trump postarea.

Citește și
us navy
Trump a oprit o operațiune a flotei în Marea Neagră, după un raport publicat de CNN
Arma care-i sperie pe ruși ar putea ajunge în Ucraina. Moscova amenință că va extinde „zona-tampon”

Negocierile privind denuclearizarea Coreei de Nord stagnează după eşecul din februarie al celui de-al doilea summit Kim-Trump, desfăşurat în Vietnam.

De atunci, regimul de la Phenian a amplificat tensiunile printr-o nouă serie de teste cu rachete, iar negocierile iniţiate la începutul lunii octombrie la Stockholm au intrat de asemenea în impas.

Articol recomandat de sport.ro
”O echipă maghiară poate ajunge în Liga 1 din România. Anti-maghiarismul, tipic la București”. Reacție deplasată a fotbalistului ungur legitimat în România
”O echipă maghiară poate ajunge în Liga 1 din România. Anti-maghiarismul, tipic la București”. Reacție deplasată a fotbalistului ungur legitimat în România
Citește și...
Rudy Giuliani, anchetat în SUA în legătură cu o afacere cu gaze naturale din Ucraina
Rudy Giuliani, anchetat în SUA în legătură cu o afacere cu gaze naturale din Ucraina

Procurorii federali examinează dacă avocatul personal al lui Donald Trump, Rudy Giuliani, a avut de profitat de pe urma unei afaceri cu gaze naturale din Ucraina, a relatat vineri Wall Street Journal.

Trump a oprit o operațiune a flotei în Marea Neagră, după un raport publicat de CNN
Trump a oprit o operațiune a flotei în Marea Neagră, după un raport publicat de CNN

Christopher Anderson, asistent al unui fost trimis special al Ucrainei, a mărturisit că Trump a anulat o operațiune a Marinei americane în Marea Neagră, după ce CNN a publicat un raport în care caracteriza operațiunea drept "ostilă la adresa Rusiei".

Trump este „prea ocupat” pentru a urmări dacă va fi destituit. Ce spune despre audieri
Trump este „prea ocupat” pentru a urmări dacă va fi destituit. Ce spune despre audieri

Preşedintele american Donald Trump a declarat miercuri că este "prea ocupat" pentru a urmări la televizor audierile din Congres a doi oficiali americani în cadrul procedurii de destituire care îl ameninţă, relatează AFP.

Recomandări
INTERVIU. Cum a urmărit Nicușor Dan seara în care Cîrstoiu a fost eliminat de PSD-PNL: ”M-am jucat cu copiii și m-am culcat”
INTERVIU. Cum a urmărit Nicușor Dan seara în care Cîrstoiu a fost eliminat de PSD-PNL: ”M-am jucat cu copiii și m-am culcat”

Primarul general Nicușor Dan nu a mai avut răbdare să stea până la finalul negocierilor PSD-PNL în seara zilei de luni, în care Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au decis soarta candidatului Cătălin Cîrstoiu, așa că s-a jucat cu copiii și ... s-a culcat.

Schimbarea la față a Rusiei. Cinci scenarii despre cum ar putea arăta această țară după Vladimir Putin
Schimbarea la față a Rusiei. Cinci scenarii despre cum ar putea arăta această țară după Vladimir Putin

"Ce se va întâmpla pe termen lung cu Rusia?" este marea întrebarea pe care foarte multă lume și-o pune, mai ales că nici măcar "Țarul de la Kremlin", Vladimir Putin, nu poate scăpa de moarte.

Marcel Ciolacu: „Locul domnului Cristian Popescu Piedone nu poate să fie decât ca şi primar, în continuare, la Sectorul 5”
Marcel Ciolacu: „Locul domnului Cristian Popescu Piedone nu poate să fie decât ca şi primar, în continuare, la Sectorul 5”

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, miercuri, că locul lui Cristian Popescu Piedone nu poate să fie decât ca şi primar, în continuare, la Sectorul 5, el precizând că nu va negocia cu acesta pentru retragerea din cursa electorală.