Două persoane arestate în Franța pentru că au plănuit asasinarea lui Emmanuel Macron

Macron
Getty

La un an după arestarea a patru persoane suspectate că au discutat despre un plan de atac asupra preşedintelui francez Emmanuel Macron, doi noi suspecţi au fost prezentaţi vineri justiţiei antiteroriste, relatează AFP.

Cei doi bărbaţi, de 30 şi 45 de ani, au fost reţinuţi marţi, a declarat pentru AFP o sursă judiciară. Ei au fost inculpaţi vineri pentru "asociere de răufăcători teroristă" şi plasaţi în detenţie preventivă, potrivit acestei surse.

Potrivit unei alte surse apropiate de dosar, cei doi bărbaţi sunt suspectaţi că "au luat parte la reuniuni în cursul cărora au fost evocate planuri de acţiune violentă, în special împotriva preşedintelui Republicii".

Implicarea lor a fost descoperită în cadrul investigaţiilor derulate de un an asupra unuia dintre protagoniştii afacerii, la domiciliul căruia au fost arestaţi mai mulţi suspecţi pe 6 noiembrie 2018, informează Agerpres.

În acea zi, şase simpatizanţi ai extremei drepte radicale au fost arestate. În final, patru dintre ei au fost inculpaţi, iar ceilalţi doi sunt în continuare în arest preventiv.

Citește și
Emmanuel Macron
Emmanuel Macron consideră că NATO este în "moarte cerebrală". Ce spun Merkel și Stoltenberg
Mesaj către Zelenski: „OK, am reuşit. Acum du-te şi câştigă lupta”

Anchetatorii au decis să intervină după ce au aflat despre deplasarea lui Jean-Pierre Bouyer, un pensionar şi principalul suspect, la unul dintre protagonişti la Moselle. Şeful statului era atunci prezent în regiune în cadrul periplului său prilejuit de centenarul sfârşitului Primului Război Mondial.

"Se pare că preşedintele Republicii era pentru ei o ţintă potenţială, deşi planul nu a fost dus la îndeplinire", a declarat în 2018 secretarul de stat din Ministerul de Interne Laurent Nunez.

În centrul anchetei, Jean-Pierre Bouyer, de 63 de ani, administrator al paginii grupului "Barjols", în Isere, care era un vector ar apelurilor sale înflăcărate cu accente de rebeliune, în special împotriva imigraţiei, considerată de el principala sursă a relelor pentru societatea franceză.

Într-o conversaţie interceptată de poliţie, acest pensionar a spus că intenţionează să-l atace pe şeful statului cu un cuţit de ceramică, nedetectabil la controalele de securitate.

Contactat la finalul anului trecut de AFP, preşedintele fondator al grupului "Barjols", Denis Collinet, a relatat că a depus mărturie din proprie iniţiativă la poliţie pentru a respinge caracterul "violent" al mişcării şi apartenenţa sa la dreapta radicală.

Articol recomandat de sport.ro
”O echipă maghiară poate ajunge în Liga 1 din România. Anti-maghiarismul, tipic la București”. Reacție deplasată a fotbalistului ungur legitimat în România
”O echipă maghiară poate ajunge în Liga 1 din România. Anti-maghiarismul, tipic la București”. Reacție deplasată a fotbalistului ungur legitimat în România
Citește și...
Reacții dure ale liderilor lumii după ce Macron a declarat că NATO este
Reacții dure ale liderilor lumii după ce Macron a declarat că NATO este "în moarte cerebrală"

Alianţa Nord-Atlantică este "în moarte cerebrală", iar Europa "nu se mai poate baza pe Statele Unite pentru apărarea comună". Afirmaţiile şochează mai ales că vin de la preşedintele Franţei.

Emmanuel Macron consideră că NATO este în
Emmanuel Macron consideră că NATO este în "moarte cerebrală". Ce spun Merkel și Stoltenberg

Preşedintele francez Emmanuel Macron susţine că "suntem pe punctul de a asista la moartea cerebrală a NATO", explicându-şi opinia prin dezangajarea SUA şi comportamentul Turciei, stat membru al Alianţei Nord-Atlantice, relatează AFP.

Emmanuel Macron: „O decizie în privința Brexit va fi luată la sfârșitul săptămânii”
Emmanuel Macron: „O decizie în privința Brexit va fi luată la sfârșitul săptămânii”

Uniunea Europeană va decide la sfârșitul acestei săptămâni dacă va fi posibilă o înțelegere pentru Brexit, potrivit declarațiilor președintelui francez Emmanuel Macron.

Macron şi Cioloş, discuții despre echipa Von der Leyen: ”Nu dau niciun cec în alb”
Macron şi Cioloş, discuții despre echipa Von der Leyen: ”Nu dau niciun cec în alb”

Preşedintele grupului Renew Europe din Parlamentul European (PE), Dacian Cioloş, a anunţat într-o postare pe Facebook, că a discutat marţi, la Paris, cu preşedintele francez Emmanuel Macron

Recomandări
INTERVIU. Cum a urmărit Nicușor Dan seara în care Cîrstoiu a fost eliminat de PSD-PNL: ”M-am jucat cu copiii și m-am culcat”
INTERVIU. Cum a urmărit Nicușor Dan seara în care Cîrstoiu a fost eliminat de PSD-PNL: ”M-am jucat cu copiii și m-am culcat”

Primarul general Nicușor Dan nu a mai avut răbdare să stea până la finalul negocierilor PSD-PNL în seara zilei de luni, în care Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au decis soarta candidatului Cătălin Cîrstoiu, așa că s-a jucat cu copiii și ... s-a culcat.

Schimbarea la față a Rusiei. Cinci scenarii despre cum ar putea arăta această țară după Vladimir Putin
Schimbarea la față a Rusiei. Cinci scenarii despre cum ar putea arăta această țară după Vladimir Putin

"Ce se va întâmpla pe termen lung cu Rusia?" este marea întrebarea pe care foarte multă lume și-o pune, mai ales că nici măcar "Țarul de la Kremlin", Vladimir Putin, nu poate scăpa de moarte.

Cum răspunde Nicușor Dan la acuzațiile lui Piedone, că face ”blat politic” cu PSD-PNL: ”E o prostie. Nu e niciun blat”
Cum răspunde Nicușor Dan la acuzațiile lui Piedone, că face ”blat politic” cu PSD-PNL: ”E o prostie. Nu e niciun blat”

Nicușor Dan - candidat independent la Primăria Capitalei, susținut de Alianța Dreapta Unită (USR, PMP, Forța Dreptei) - nu exclude faptul ca Popescu Piedone, principalul său contracandidat, după cum crede chiar el, să se retragă din cursa electorală.