Donald Trump, după audieri: ”M-au atacat cu valul lor de investigații frauduloase. Rusia, Rusia... Ucraina, Ucraina”

×
Codul embed a fost copiat

”Țara noastră se duce de râpă” - a spus Donald Trump, în discursul său de azi-noapte în care nu a ezitat să facă acuzații la adresa procurorului și a judecătorului.

Trump a pledat marți nevinovat, după ce a ajuns în fața instanței, la New York.

I-au fost aduse la cunoștință cele 34 de capete de acuzare, în dosarul privind plata făcută pentru a cumpăra tăcerea starletei Stormy Daniels.

Nu a fost impusă însă nicio condiţie sau măsură de control judiciar, așa că fostul lider de la Casa Albă s-a întors acasă, în Florida, de unde le-a vorbit susținătorilor săi.

Vizibil afectat după o zi extrem de grea prin care a marcat o premieră în istoria Statelor Unite, Donald Trump şi-a făcut apariţia în aplauzele fanilor adunați la Mar-a-Lago, în Florida, să-i asculte discursul. Dar, dincolo de tonul neobișnuit de potolit, mesajul lui Trump a păstrat stilul cu care i-a obișnuit pe americani.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Donald Trump: "Singura ”infracțiune” pe care am făcut-o a fost să apăr neînfricat națiunea noastră de cei care vor să o distrugă. Încă de la început, democrații mi-au spionat campania, vă mai aduceți aminte? M-au atacat cu valul lor de investigații frauduloase. ”Rusia, Rusia... Ucraina, Ucraina...” Farsa de punere sub acuzare numărul unu, numărul doi, descinderea ilegală și neconstituțională de aici, de la Mar-a-Lago".

Acuzații la adresa procurorului și a judecătorului

În discursul său, care a durat mai bine de 30 de minute, Trump nu a ezitat să lanseze acuzații la adresa procurorului și a judecătorului.

Donald Trump: ”Aici am ajuns. Avem un judecător care îl urăște pe Trump, cu o soție și o familie care îl urăsc de asemenea pe Trump, și ai căror fiică a lucrat pentru Kamala Harris, iar acum primește bani de la campania Biden-Harris. E vorba de o mulțime de bani. Avem un procuror democrat și rasist în Atlanta, care face tot ce îi stă în putință să mă pună sub acuzare pentru un apel telefonic absolut perfect, chiar mai perfect decât cel pe care l-am făcut cu președintele Ucrainei”.

Ziua a fost una lungă pentru fostul lider de la Casa Albă. Marți, imediat după ora locală, 14.00, fostul președinte a fost escortat către tribunalul din Manhattan.

Înainte să pornească la drum, a ținut să-și arate încă o dată indignarea față de ce se întâmplă, printr-o postare pe propria rețea de socializare. ”Mă vor aresta. Nu pot să cred că se întâmplă așa ceva în America.” - a scris Donald Trump.

El a fost urmărit clipă de clipă pe tot drumul, chiar și din elicopter.

Doar până la începutul procedurii propriu-zise, judecătorul a lăsat în sală 5 fotografi. Iar camerele de filmare - permise doar pe holurile clădirii.

Cum a scăpat Trump de cătușe 

Cât despre cătușe, Donald Trump a scăpat de ele, în urma unei înţelegeri între avocaţii săi şi procuratură. În spatele ușilor închise, în biroul procurorului, inculpatului i s-a făcut fotografia față/profil de identificare. După aceste formalități, fostul președinte, însoţit de agenţii secret service, a ajuns în sala de judecată, unde i s-au adus la cunoștință acuzațiile.

În centrul scandalului, se află o plată de 130.000 de dolari, către o vedetă a filmelor pentru adulți, și una de 150.000 de dolari către un fost model Playboy. Ambele ar fi fost făcute în cursul campaniei electorale din 2016, pentru a ține secret faptul că ar fi avut o relație cu cele două femei. Trump a înregistrat plățile ca fiind o "cheltuială de afaceri". Dar, procurorul susține că magnatul ar fi cerut în mod repetat să fie făcute înregistrări false în registrele de afaceri.

Joe Tacopina, avocatul lui Donald Trump: "Iată despre ce vom vorbi azi, despre cât este de incomplet acest caz. Și trebuie să vă spun asta, desigilarea acestui rechizitoriu arată că statul de drept a murit în această țară pentru că, deși nu toată lumea este deasupra legii, nimeni nu este nici mai prejos de ea. Și dacă numele acestui om nu era Donald J. Trump, nu exista niciun scenariu în care să ne aflăm cu toții astăzi aici".

Totodată, procurorii i-au prezentat judecătorului mai multe postări ale fostului presedintel pe rețelele sociale, pe care le-au catalogat drept amenințări la adresa societății, a sistemului judiciar și a procurorilor.

Roger Stone, fost consilier a lui Donald Trump: ”Cât despre postările președintelui pe rețelele de socializare, aș spune că l-a criticat pe procuror, l-a criticat pe judecător. Dar nu sunt de acord cu analiza conform căreia i-a amenințat".

Din sala de judecată, Trump a fost scos pe ușa din spate a tribunalului.

Autoritățile din New York au instalat baricade în jurul clădirii, anticipând manifestații pro şi contra fostului presedintel. Polițiștii le-au făcut față cu greu manifestanților.

Fostul președinte american a fost escortat direct la aeroportul LaGuardia din New York, de unde a plecat spre casă, în Florida.

Cel care i-a înfuriat pe liberali şi pe unii aliați ai Statelor Unite este, în schimb, apreciat de numeroși alegători din rândul muncitorilor albi și al creștinilor conservatori.

De când marele juriu din New York l-a pus oficial sub acuzare, avansul lui Trump în fața rivalilor din cursă pentru nominalizarea republicană la prezidenţiale s-a mărit cu 4 procente, de la 44 la 48%.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Furtuni puternice în Cehia. Cel puţin 18 persoane au fost rănite de trăsnet și șapte sunt în stare gravă
Furtuni puternice în Cehia. Cel puţin 18 persoane au fost rănite de trăsnet și șapte sunt în stare gravă

Un trăsnet a lovit un copac sub care se aflau oameni, duminică, într-un parc la nord de Praga, în timpului unui eveniment cu ocazia Zilei Internaţionale a Copilului. 18 persoane au fost rănite, relatează AFP.

 

Cutremur puternic, cu magnitudinea de 5,9, raportat luni. Unde a fost resimțit
Cutremur puternic, cu magnitudinea de 5,9, raportat luni. Unde a fost resimțit

Un cutremur puternic, cu magnitudinea 5,9, a lovit centrul Japoniei în dimineaţa zilei de luni. 

Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani

Autorităţile germane au anunţat duminică decesul, în urma rănilor suferite, a unui poliţist înjunghiat vineri în cap în timpul unui atac care a vizat o reuniune anti-islam la Mannheim, un ministru denunţând "terorismul islamist", relatează AFP.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.