Prăpăd în Timișoara, după o furtună puternică. Vremea devine instabilă în toată țara

×
Codul embed a fost copiat

A fost prăpăd în Timişoara, după ce o furtună puternică a măturat oraşul de la un capăt la celălalt, dar şi câteva localităţi invecinatate.

Vântul a smuls acoperişuri şi copaci, care au făcut praf mai multe maşini, iar străzile s-au umplut de apă. Mai rău este, că după această zi însorită, vremea devine instabilă în toată ţara. Sudul este deja sub un cod galben. Se anunţă vijelii, ploi torenţiale, şi grindină. 

În Bucureşti se anunţă vreme instabilă, cu grindină, ploi torenţiale, descărcări electrice. Capitala este deja sub cod galben şi vremea va fi capricioasă şi în prima parte a nopţii.

De altfel, aproape toată ţara se află sub un cod galben de vreme rea. În aproape tot sudul ţării - Oltenia, Muntenia, sud-vestul Moldovei - se anunţă ploi abundente, cantităţile de apă vor fi între 25 de l/mp şi 40 de l/mp. Însă vremea se linişteşte până la miezul nopţii.

Citește și
tornadă Călărași
Alertă meteo. COD ROȘU de tornadă, grindină și vânt de peste 100 km/h în 2 județe
„Ce se întâmplă e nebunie curată. Și-au ieşit din minţi. Sunt ruşinea Rusiei”. Omul interzis în Rusia lui Putin vine la București

În schimb, în celelalte zone, jumătatea nordică, zonele montale şi în centrul ţării, rămân sub cod galben de vreme rea până marți dimineaţă la ora 6. Aici se anunţă cantităţi şi mai mari de apă, de până la 60 de l/mp, chiar peste. Meteorologii spun că pot fi ploi abundente şi se pot aduna cantităţi mari în timp scurt.

Aceste imagini au fost filmate la un festival de muzică organizat în localitatea Dudeștii Vechi din judeţul Timiş. Vântul deosebit de puternic a rupt scena şi a luat pe sus corturi, scaune şi umbrele. Oamenii au alergat speriaţi în căutarea unui adăpost.

Obiectele au zburat ca nişte năluci, iar în jur nu se mai vedea nimic prin perdeaua de apă şi vânt. Cei care au trecut pe acolo spun că au văzut şi un fuior venind dinspre Serbia, care semăna cu o tornadă.

Pe lumină o filmare din dronă arată amploarea dezastrului.

O furtună cu tunete şi fulgere a făcut stricăciuni şi în Timişoara.

Străzile din oraş au fost măturate de apă, iar vântul puternic a împrăştiat-o în toate direcţiile.

Vijelia a rupt mai mulţi copaci, iar bucăţi mari din ei s-au prăbuşit peste maşini.

În acelaşi timp, mai multe acoperişuri au fost smulse şi răsucite ca nişte foiţe de staniol.

Acoperistul unei clădiri istorice din Piaţa Unirii a fost scos cu tot cu grinzi şi aruncat peste clădire aflată pe o stradă pietonală unde era amplasată o terasă.

Astfel de episoade se pot repeta pe parcursul acestei săptămâni.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
O tânără gimnastă murit la doar 17 ani. "A luat-o de lângă noi în doar 24 de ore"
O tânără gimnastă murit la doar 17 ani. "A luat-o de lângă noi în doar 24 de ore"
Citește și...
Vreme extremă în Europa. Furtuni puternice, ninsori și inundații în mai multe țări
Vreme extremă în Europa. Furtuni puternice, ninsori și inundații în mai multe țări

Vreme extremă în Europa. Slovenia are parte de o iarnă târzie, cu ninsori abundente şi viscol. Asta în timp ce capitala Croaţiei, Zagreb, a fost lovită de o vijelie care a scos copacii din rădăcini şi a smuls acoperișurile.

Alertă meteo. COD ROȘU de tornadă, grindină și vânt de peste 100 km/h în 2 județe
Alertă meteo. COD ROȘU de tornadă, grindină și vânt de peste 100 km/h în 2 județe

Administrația Națională de Meteorologie a emis luni o alertă ”cod roșu” de tip ”nowcasting”, valabilă luni, 6 mai, de la ora 17.45 până la ora 18.30.

TIR răsturnat de vânt în Ialomița. Vijelia a smuls copaci și acoperișuri. VIDEO
TIR răsturnat de vânt în Ialomița. Vijelia a smuls copaci și acoperișuri. VIDEO

Vântul puternic a răsturnat un TIR și a smuls acoperișuri și stâlpi de electricitate, în județul Ialomița, unde pompierii au anunțat cel puțin 20 de intervenții marți seară.

Dezastru în mai multe zone din țară după furtuni. Imaginile surprinse de o cameră
Dezastru în mai multe zone din țară după furtuni. Imaginile surprinse de o cameră

Furtunile puternice au făcut ravagii în mai multe zone din țară. La Timișoara, au smuls copaci și acoperișuri, în timp ce la Ungheni, în Mureș, au dărâmat mai multe garaje peste mașini.

Recomandări
Israelul a atacat Iranul. Presa iraniană anunță că „nu au fost raportate daune sau explozii la scară largă”
Israelul a atacat Iranul. Presa iraniană anunță că „nu au fost raportate daune sau explozii la scară largă”

Israelul a lansat joi noapte un atac asupra Iranului, după acțiunea din weekend asupra teritoriului său. Explozii puternice s-au auzit în centrul țării, în orașul Isfahan, în apropierea unei baze militare.

Moment istoric la căile ferate. S-a lansat în sfârșit licitația de 300 de milioane de euro pentru un tronson foarte aglomerat
Moment istoric la căile ferate. S-a lansat în sfârșit licitația de 300 de milioane de euro pentru un tronson foarte aglomerat

Compania Națională de Căi Ferate CFR SA a lansat vineri licitația pentru modernizarea căii ferate Constanța-Mangalia, după mai multe amânări.

Cristian Pîrvulescu: A fost un atac ”farmaceutic”al Israelului, Iranul se va preface că nu a existat nimic
Cristian Pîrvulescu: A fost un atac ”farmaceutic”al Israelului, Iranul se va preface că nu a existat nimic

Israelul a lansat vineri dimineață un atac asupra Iranului, după atacurile iraniene asupra teritoriului său de la sfârşitul săptămânii trecute.