Copiii refugiaților ucraineni trăiesc bucuria Paștelui în România. Un centru special a fost amenajat la Romexpo

×
Codul embed a fost copiat

Conform tradiţiei, în Joia Mare, se vopsesc ouăle de Paște, iar în Capitală, la centrul special de la Romexpo, copiii refugiaţilor ucraineni sunt ajutaţi să nu uite de sărbători, chiar dacă sunt departe de casă.

Începând de joi dimineață, la centrul special de la Romexpo au ajuns zeci de copii ucraineni care sunt în această perioadă în România și stau în special în București și Ilfov.

Au venit aici, unde autoritățile din capitală au amenajat un spațiu special în care cei mici pictează, colorează iepurași, ori pur și simplu se joacă. Cei mai mulți dintre ei sunt copii mici, cu vârste până în 10-11 ani, care se bucură de aceste activități. Aici pot întâlni alți copii de aceeași vârstă, cu care pot vorbi pe limba lor. Prin ceea ce se întâmplă aici trăiesc cumva bucuria apropierii sfintelor sărbători de Paște.

Mulți dintre ei au pictat ouă în galben și albastru - culorile drapelului Ucrainei, un semn că deși sunt mici și sunt copii, se gândesc totuși la țara lor, la casele pe care le-au lăsat în urmă.

Spațiul special amenajat de la Romexpo, în care copiii pot picta ouă și pot trăi cumva bucuria Sfintelor sărbători de Paști va fi deschis mai multe ore în timpul zilei de joi.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

De la începutul războiului în Ucraina, în România au ajuns și au rămas peste 38.000 de copii.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită

O femeie de 36 de ani din Hunedoara a fost rănită în timp ce mergea cu mașina prin Defileul Jiului. O bucată de stâncă de câteva kilograme s-a desprins de pe versant și a căzut chiar peste parbrizul autoturismului condus de ea.  

Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare
Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare

Sfârșit tragic pentru un tânăr fotbalist din Slatina. Băiatul era cu skijet-ul pe râul Olt, însă, la un moment dat, s-a răsturnat în apă. Nu se știe dacă purta vestă de salvare. A urmat o operațiune de căutare contra-cronometru, a pompierilor.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.