13 ani de închisoare pentru bărbatul fără permis care a luat un polițist pe capotă

×
Codul embed a fost copiat

13 ani de închisoare: aceasta este sentinţa primită de bărbatul de 34 de ani din Prahova care a condus fără permis, iar când poliţiştii au vrut să îl tragă pe dreapta, l-a luat pe capotă pe unul dintre agenţi, apoi s-a făcut nevăzut.

Deoarece mai fusese condamnat şi în trecut pentru că s-a urcat la volan fără permis, vinovatul a preferat să fugă în momentul în care poliţiştii au încercat să-l oprească în localitatea Zamfira, de pe DN1A.

Însă oamenii legii l-au identificat şi a fost acuzat de tentativă de omor, ultraj şi conducere fără permis.

Pe lângă anii de închisoare, sentinţa îl obligă pe condamnat să îi plătească poliţistului pe care l-a lovit daune morale în valoare de 20.000 de lei.

Decizia Tribunalului Prahova nu este definitivă.

Citește și
mama
Mamă şi fiică, răpite şi torturate de vecina invalidă. Chinurile la care au fost supuse
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Un interlop român şi-a torturat colegul de celulă din Italia. Ce l-a pus să facă cu o bilă
Un interlop român şi-a torturat colegul de celulă din Italia. Ce l-a pus să facă cu o bilă

Caz şocant într-un penitenciar din Italia, unde un român de 32 de ani şi-a supus la chinuri groaznice colegul de celulă.

Mamă şi fiică, răpite şi torturate de vecina invalidă. Chinurile la care au fost supuse
Mamă şi fiică, răpite şi torturate de vecina invalidă. Chinurile la care au fost supuse

O mamă şi fiica ei de 27 de ani au trecut prin chinuri groaznice, după ce au încercat să facă o faptă bună pentru o vecină invalidă. Cele două au fost transformate în sclave de către familia femeii.

Pedeapsa primită de mama din Arad care şi-a vândut copilul de 10 ani unor pedofili
Pedeapsa primită de mama din Arad care şi-a vândut copilul de 10 ani unor pedofili

Doi bărbaţi şi mama unui copil abuzat sexual în mod repetat au fost condamnaţi la închisoare în primă instanţă.

Români condamnați la închisoare în Marea Britanie, după ce au transportat ilegal migranți
Români condamnați la închisoare în Marea Britanie, după ce au transportat ilegal migranți

Cinci români au fost condamnați, vineri, la închisoare în Marea Britanie, după ce în luna august au ascuns întru-un TIR un grup de migranți pe au încercat să-i bage ilegal în țară, venind dinspre Franța.

Borcea a fost încarcerat vineri la Rahova. A fost condamnat la 5 ani de închisoare
Borcea a fost încarcerat vineri la Rahova. A fost condamnat la 5 ani de închisoare

Cristi Borcea s-a întors la închisoare. Fostul şef al dinamoviştilor a fost condamnat definitiv la 5 ani de închisoare în dosarul retrocedărilor ilegale de plaje din Constanța.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.