Dezvăluirile fostei şefe a Tarom în fața procurorilor DNA: ”Domnul Cuc a trecut o linie”

×
Codul embed a fost copiat

Fosta directoare a companiei Tarom a ajuns, luni, la DNA, pentru a da primele declaraţii în cel mai recent scandal de corupţie care vizează cabinetul Dăncilă.

Mădălina Mezei a povestit, şi în fata anchetatorilor, că ministrul demis al transporturilor, Răzvan Cuc, i-ar fi cerut să ţină la sol avioanele în care se îmbarcau parlamentarii din provincie pentru a ajunge la Bucureşti, în ziua moţiunii de cenzură.

Mădălina Mezei, fosta directoare a Tarom: "Singura declaraţie e că sunt ferm convinsă că adevărul va ieşi la iveală. Mă duc şi spun adevărul".

Patru ore. Atât le-a vorbit Mădălina Mezei procurorilor despre discuţiile purtate cu ministrul Răzvan Cuc înainte de moţiunea de cenzură. Demisă din funcţia de director al Tarom pentru că ar fi refuzat să ţină la sol mai multe aeronave care urmau să aducă în capitala parlamentari ai opoziţiei Mezei a devenit primul martor important în ancheta deschisă de procurorii anti corupţie care s-au autosesizat.

Mădălina Mezei, fosta directoare a Tarom: "Am dat toate detaliile. Aș vrea să discut despre valorile mele personale. Eu cred în familie, în carieră și în TAROM. TAROM-ul este a doua mea familie. Domnul Cuc a trecut o linie când a considerat că își poate bate joc de carieră și profesia unui om. Planul meu profesional este de a livra o strategie TAROM pe termen lung. Eu l-am crezut pe domnul Cuc, considerând că împreună putem construi".

Citește și
Scandalul Tarom. Ce a făcut Madalina Mezei, în seara de 9 octombrie
Noi detalii în scandalul Tarom. Decizia luată de Madalina Mezei în seara de 9 octombrie
De ce Rusia va pierde în războiul din Ucraina. Un expert chinez în geopolitică explică care sunt cei patru factori principali

Madalina Mezei nu a pomenit nimic despre dovezile pe care le-a strâns împotriva ministrului Cuc. 

Reacția lui Răzvan Cuc

La rândul lui demnitarul i-a răspuns pe Facebook.

"De astăzi înainte, cetățeanul Răzvan Cuc va aborda această chestiune, prin raportare la instituțiile abilitate ale statului. După consultarea cu avocații mei, în lumina dezvăluirilor nereale din spațiul public ale numitei Mezei Madalina, dar și pe baza celor afirmate de către această în fața organelor judiciare, analizez posibilitatea legală de a formula o plângere penală pentru infracțiunea de "inducere în eroare a organelor judiciare", este reacția lui Cuc pe Facebook.

În plin scandal, Viorica Dăncilă nu vede nicio problemă în faptul că şeful de la transporturi s-a interesat de soarta unor parlamentari.

Răzvan Cuc şi-ar fi dorit ca avocatul său să asiste la audierea fostei directoare Tarom, dar pentru că nu are încă un statut oficial în ancheta, a fost refuzat. Procurorii vor să afle dacă nu cumva altcineva i-ar fi cerut să ceară oprirea aeronavelor la sol.

Deşi este vizat de acuzaţii grave de corupţie, statutul ministrului Transporturilor nu este, deocamdată, pe deplin lămurit. Pentru că este şi parlamentar, procurorii DNA nu îl pot pune sub acuzare câtă vreme se bucura de imunitate. Potrivit legii răspunderii ministeriale, orice mebru al Executivului poate fi urmărit penal doar cu avizul Camerei din care acesta face parte.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Zinedine Zidane revine! S-a înțeles cu noua sa echipă
NEWS ALERT Zinedine Zidane revine! S-a înțeles cu noua sa echipă
Citește și...
Dăncilă, despre Tarom: ”Dacă se întârzia 10 minute era vinovat premierul”
Dăncilă, despre Tarom: ”Dacă se întârzia 10 minute era vinovat premierul”

Premierul Viorica Dăncilă a declarat că a discutat cu ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, despre situaţia de la Tarom şi acuzele care îi sunt aduse de fosta directoare a companiei, Mădălina Mezei.

Noi detalii în scandalul Tarom. Decizia luată de Madalina Mezei în seara de 9 octombrie
Noi detalii în scandalul Tarom. Decizia luată de Madalina Mezei în seara de 9 octombrie

Ies la iveală detalii interesante în scandalul dintre fostă şefă a companiei Tarom şi ministrul demis al Transporturilor.

Mesajele pe care i le-a trimis Răzvan Cuc fostei șefe Tarom în ziua moțiunii: „Aștept numele”

Ies la iveală detalii revoltătoare în scandalul dintre fostă şefă a companiei Tarom şi ministrul demis al Transporturilor.

Recomandări
Analiștii militari, despre răspunsul Israelului la atacul cu drone de sâmbătă: „Limitat și strict simbolic”
Analiștii militari, despre răspunsul Israelului la atacul cu drone de sâmbătă: „Limitat și strict simbolic”

Limitat și strict simbolic, așa califică experții răspunsul Israelului la atacul iranian de sâmbătă. Acțiunea a vizat o bază militară de lângă Isfahan. în vecinătatea unor instalații nucleare.

Cîrstoiu, întrebat dacă Ciolacu şi Ciucă i-au cerut să se retragă: Nici vorbă. Probabil că va fi o discuţie luni
Cîrstoiu, întrebat dacă Ciolacu şi Ciucă i-au cerut să se retragă: Nici vorbă. Probabil că va fi o discuţie luni

Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, Cătălin Cîrstoiu, a negat informaţiile că liderii coaliţiei, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, i-au cerut să se retragă din cursă, dar a precizat că va avea o discuţie cu aceştia, probabil luni.

Furtuna Renata continuă să facă ravagii în România. În nordul țării a nins viscolit și se circulă în condiții de iarnă
Furtuna Renata continuă să facă ravagii în România. În nordul țării a nins viscolit și se circulă în condiții de iarnă

Un nou episod de vreme rea, cu grindină și polei, îi pune în dificultate pe șoferi. Un bărbat și-a pierdut viața într-un accident produs în județul Sibiu.