Puteri lărgite pentru politiști în cazul violenței domestice. Cum pot fi apărate victimele

×
Codul embed a fost copiat

Puteri lărgite pentru politiști, în cazul violenței domestice. De anul acesta, agenții din teren pot emite imediat ordine de protecție provizorii, pentru a le apăra pe victime de agresori.

Măsurile sunt valabile 5 zile și nu mai e nevoie de o hotărâre judecătorească pentru a-l îndepărta pe partenerul violent, așa cum se întampla până acum.

Anul trecut s-au înregistrat nu mai puțin de 35.000 de cazuri de violență domestică. În cele mai multe situații, victimele au reclamat că sunt bătute. Cu toate că numărul este uriaș, doar în 3500 de cazuri au fost emise, de către instanțele judecătorești, ordine de restricție.

Sute de femei din România trăiesc în fiecare zi cu teama că vor fi atacate de parteneri. Puține solicită ajutorul autorităților, în primul rând din cauza birocrației necesare, pentru a obține un ordin de restricție. Iar cele care o fac, totuși, așteaptă mult timp o decizie. În unele cazuri a fost prea târziu.

Victimă a violenței în familie:"Soțul este foarte violent, față de mine, cât și cu copiii. Agresează și copiii, consumă băuturi alcoolice în exces.”
Reporter: V-ar fi ajutat un ordin de protecție?
Victimă: ”Cred. Foarte mult."

Citește și
Victima abuzuri domestice
O fetiță de 6 ani i-a salvat viața mamei sale. Coșmarul prin care a trecut femeia, ani la rând
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

De la finalul anului trecut, polițiștii au puterea de a oferi imediat protecție victimelor violenței domestice. 8 astfel de cazuri s-au înregistrat deja la Brăila.

Comisar șef Condruz Valentin-Dorin, inspector șef-adjunct IPJ Brăila: "Concluzia a fost că există un risc iminent asupra victimei, motiv pentru care a fost emis ordinul de protecție, iar măsura a fost îndepărtarea din locuință a agresorului, acesta supunându-se prevederilor legale."

Cms. șef Constantin-Adrian Glugă, comandant IPJ Brăila: "Evacuarea temporară a agresorului din locuință, indiferent dacă acesta este titularul dreptului de proprietate. Reintegrarea victimei și, după caz, a copiilor în locuința comună, obligarea agresorului la păstrarea unei distanțe minime determinate față de victima, față de membrii familiei, ori față de reședința, locul de muncă sau uitatea de învățământ a persoanei protejate."

Direcția pentru Asistență Socială și Protecția Copilului gestionează zeci de situații limită, în fiecare județ din România. Numeroase femei agresate de parteneri nu știu că au dreptul să ceară ajutorul autorităților pentru a fi îndepărtați cei care le abuzează.

Simona Cimpoaie, director DPC Brăila: "Nu va fi nevoie să extragem victima, după caz și cu copiii, din locuință, așa cum s-a procedat până acum, existând posibilitatea că acel agresor să fie îndepărtat."

Polițiștii atrag atenția că încălcarea ordinului de protecție reprezintă infracțiune și se pedepsește cu închisoarea de la o luna la un an. În utimii ani, multe femei au fost ucise de partenerii violenți, deși solicitaseră, disperate, uneori chiar și cu o zi înainte de tragedie, sprijinul autorităților.

Acesta nu a venit deloc sau, când a fost acordat, era deja prea târziu.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
"Soțul meu mi-a tăiat mâinile cu toporul". Coșmarul Margaretei, femeia mutilată pe viață la doar 26 de ani

În decembrie 2017, soțul Margaretei Graceva a dus-o într-o pădure și i-a tăiat mâinie cu un topor. Bărbatul din Rusia a comis gestul șocant din două motive.

O fetiță de 6 ani i-a salvat viața mamei sale. Coșmarul prin care a trecut femeia, ani la rând
O fetiță de 6 ani i-a salvat viața mamei sale. Coșmarul prin care a trecut femeia, ani la rând

O fetiță de șase ani din localitatea britanică Doncaster i-a salvat viața mamei sale, în vârstă de 36 de ani, după ce copila i-a mărturisit învățătoarei sale că „tati o rănește pe mami.” Timp de trei ani, femeia a îndurat bătăile soțului său.

Țara care va acorda concediu plătit victimelor violenței domestice
Țara care va acorda concediu plătit victimelor violenței domestice

Noua Zeelandă se numără printre primele țări din lume care oferă concediu plătit victimelor violenței domestice pentru a se muta și a scăpa de partenerul agresiv.

Un român din Italia şi-a atacat iubita cu acid. Cum a replicat femeia
Un român din Italia şi-a atacat iubita cu acid. Cum a replicat femeia

Incidentul a avut loc în Torino, la sfârşitul lunii mai.

Monica Bârlădeanu, despre sinuciderea tatălui ei și depresia prin care a trecut
Monica Bârlădeanu, despre sinuciderea tatălui ei și depresia prin care a trecut

Sărăcia, violenţa domestică, faptul că tatăl s-a sinucis sau despărţirea de omul iubit nu au doborât-o, ci au făcut-o mai puternică. Este povestea Monicăi Bârlădeanu, care vrea să inspire și alți oameni.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.