Zeci de milioane de mănuși medicale folosite, puse în vânzare în SUA. Cum a fost posibil

×
Codul embed a fost copiat

Zeci de milioane de mănuși medicale folosite, importate din Asia, au fost puse în vânzare în Statele Unite, în plină pandemie.

O parte dintre mănuși erau curățate înainte de a fi încărcate pe vapoare și trimise spre America, dar altele au ajuns la clienți și în spitale pline de murdărie. O afacere de milioane de dolari care pune în pericol viața oamenilor, atrag atenția autoritățile care investighează cazul.

Totul a ieșit la iveală în urma unei investigații CNN care a durat mai multe luni și care arată că mai multe firme din Thailanda trimiteau spre Statele Unite mănuși medicale folosite. Multe dintre ele urmau să fie folosite în spitale și cabinete medicale.

Tarek Kirschen, director V12 Health: ”Am început să primim telefoane de la clienți foarte supărați, care ne certau. Erau mănuși folosite. Au fost spălate și reciclate. Nu știm de unde provin. Unele dintre ele erau murdare, unele aveau chiar pete de sânge.”

Omul de afaceri spune că a sesizat autoritățile încă din luna februarie, după ce a început să primească plângeri de la clienți, însă importul de astfel de obiecte a continuat să vină din Asia, mai arată ancheta jurnalistică. Totul se întâmpla într-o perioadă în care era penurie de produse medicale peste tot în lume, din cauza pandemiei.

Citește și
Containere în Portul Constanța
Criză de containere pe piața transporturilor. Prețurile mărfurilor din China ar putea crește
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Louis Ziskin, director AirQueen: ”Pentru mine, faptul că aceste companii nu au fost oprite în toată această perioadă este șocant.”

Cel puțin 28 de containere, cu peste 80 de milioane de mănuși medicale folosite, au ajuns în Statele Unite din Thailanda și nu se știe sigur câte dintre acestea ar fi putut ajunge în instituții medicale.

Douglas Stein, director companie importatoare: ”Se poate vedea felul în care au fost împachetate. Sunt pur și simplu îngrămădite, ca și cum cineva le-a îndesat cu mâna în cutii. Acestea au fost spălate, cu siguranță. Acestea sunt maro, decolorate. Aceasta este din nitril, dar este evident că a fost spălată și uscată și și-a schimbat culoarea din cauza căldurii.”

Autoritățile tailandeze au reușit să depisteze una dintre firmele care exporta astfel de produse și să confiște marfa și, totuși, mănușile murdare au continuat să ajungă peste Ocean.

Scott McLean, reporter: ”Cum este posibil așa ceva?”

Supattra Boonserm, Agenția pentru Hrană și Medicamente din Thailanda: ”Își schimbau mereu sediul și creau o nouă companie fantomă. După ce se închidea una, deschideau alta, în altă parte.”

Departamentul american pentru Securitate Internă continuă să investighează compania din Thailanda care a vândut mănușile. După mai bine de cinci luni de la primele sesizări, autoritățile americane spun că au oprit punerea în vânzare a milioanelor de mănuși folosite care nu apucaseră să plece din depozitele din Statele Unite către clienți.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Alerte în sistemul RAPEX pentru două tipuri neconforme de măști și alte două de dezinfectanți
Alerte în sistemul RAPEX pentru două tipuri neconforme de măști și alte două de dezinfectanți

Măști de protecție, geluri dezinfectante și mănuși importate de România pentru protecția împotriva COVID-19 au fost verificate în Danemarca. Două tipuri de măști, respectiv geluri, nu au trecut testele de conformitate.

Criză de containere pe piața transporturilor. Prețurile mărfurilor din China ar putea crește
Criză de containere pe piața transporturilor. Prețurile mărfurilor din China ar putea crește

Pandemia a dus la o creștere bruscă a cererii de echipamente de protecție - măști, mănuși și alte materiale, multe produse în China.

ANPC: 90% dintre măștile controlate de Protecția Consumatorului au abateri de la prevederile legale
ANPC: 90% dintre măștile controlate de Protecția Consumatorului au abateri de la prevederile legale

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a verificat în luna mai aproape 800 de firme care comercializează măști și mănuși de protecție pentru verificarea bunurilor comercializate în contextul epidemiei, scrie Profit.ro.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.