VIDEO. Aviaţia militară americană a interceptat 4 avioane de recunoaştere ruseşti lângă Alaska

Avioane
@NORADCommand

Aviaţia militară americană a interceptat sâmbătă patru avioane de recunoaştere ruseşti Tu-142 la 120 de kilometri de statul Alaska, a raportat Comandamentul securităţii aeriene a Statelor Unite şi Canadei (NORAD), scrie AFP.

Avioane de vânătoare F-22 "au interceptat patru avioane de recunoaştere ruseşti Tu-142 intrând în zona de identificare a apărării aeriene a statului Alaska, la 27 iunie", a indicat NORAD într-un comunicat.

Zona de identificare a apărării aeriene (ADIZ) este un perimetru în care traficul aerian este supravegheat de armata uneia sau mai multor ţări, dincolo de spaţiul aerian naţional, pentru a dispune de un timp suplimentar de reacţie în cazul unei manevre ostile.

Statele Unite au stabilit patru, dar alte aproximativ zece ţări de asemenea şi-au creat.

Citește și
Avion
Companiile aeriene care și-au reluat zborurile din București. Ce trebuie să știe pasagerii
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Cele din Alaska se întind până la aproximativ 320 km de coastă.

Avioanele "Tu-142 s-au apropiat la mai puţin de 65 de mile marine (120 kilometri) de sudul Insulelor Aleutine din Alaska şi au rămas în ADIZ timp de aproape opt ore", a adăugat NORAD, precizând că acestea nu au pătruns în spaţiul aerian american.

A fost pentru a patra oară în această lună când Statele Unite au interceptat avioane militare ruseşti în apropiere de Alaska.

La 29 mai, Ministerul rus al Apărării a publicat imagini arătând două bombardiere americane B-1 interceptate de apărarea aeriană rusă după ce au survolat Marea Baltică şi Marea Neagră în apropiere de Rusia.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
O companie americană a inventat un nou sistem de amplasare a scaunelor în avioane
O companie americană a inventat un nou sistem de amplasare a scaunelor în avioane

O companie americană a inventat un sistem de amplasare a scaunelor în avioane, după modelul cunoscutelor autobuze supraetajate din Londra.

Companiile aeriene care și-au reluat zborurile din București. Ce trebuie să știe pasagerii
Companiile aeriene care și-au reluat zborurile din București. Ce trebuie să știe pasagerii

După trei luni de întrerupere aproape totală, cerul Europei va fi străbătut din nou de avioane cu pasageri.

Unde au fost interceptate patru bombardiere ruse, capabile să transporte arme nucleare
Unde au fost interceptate patru bombardiere ruse, capabile să transporte arme nucleare

Mai multe avioane de vânătoare americane de tip F-22 Raptor au interceptat şi escortat patru bombardiere ruse Tupolev de tip Tu-95MS, capabile să transporte arme nucleare, a anunţat Ministerul rus al Apărării.

Bombardiere americane și avioane de vânătoare din România au exersat „decapitarea” flotei Rusiei, în Marea Neagră
Bombardiere americane și avioane de vânătoare din România au exersat „decapitarea” flotei Rusiei, în Marea Neagră

Două bombardiere strategice americane au participat, alături de aeronave aparținând aliaților NATO și altor parteneri europeni, printre care s-au aflat și România, la un exercițiu militar care a testat "decapitarea" flotei rusești din Marea Neagră.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.