Joe Biden a anunţat că va candida la alegerile din noiembrie împreună cu Kamala Harris, propusă ca vicepreşedinte

Kamala Harris
Getty

Candidatul democrat Joe Biden a anunțat marți seară că va candida la alegerile din noiembrie alături de senatorul Kamala Harris, propusă pentru funcția de vicepreședinte.

Kamala Harris a devenit astfel prima femeie de culoare care îndeplinește acest rol, conform BBC.

Senatoarea a fost inițial rivalul lui Joe Biden în cadrul alegerilor pentru candidatul Partidului Democrat la alegerile prezidențiale.

Harris, în vârstă de 55 de ani, a avut numeroase conflicte cu Joe Biden în cadrul dezbaterilor pentru alegerile primare, dar a ieșit din cursa prezidențială în luna decembrie.

Numirea ei nu a fost o surpriză, deoarece era deja considerată favorită pentru a candida alături de Biden.

Citește și
casa alba
Casa Albă a făcut anunțul. Când vor avea loc alegerile prezidenţiale din SUA
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Kamala Harris, fost procuror general în California, a militat pentru reforme ale poliției în cadrul protestelor anti-rasism din SUA.

Joe Biden și Donald Trump sunt cei doi candidați la alegerile prezidențiale din SUA, care vor avea loc în data de 3 noiembrie.

Donald Trump va candida din nou alături de vicepreședintele actual, Mike Pence.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Serviciile secrete americane: Rusia încearcă să-l ajute pe Trump să câștige alegerile
Serviciile secrete americane: Rusia încearcă să-l ajute pe Trump să câștige alegerile

China ar prefera ca Donald Trump să nu fie reales în alegerile prezidenţiale din 3 noiembrie şi şi-a ''intensificat eforturile de influenţă'' înainte de alegeri, au apreciat vineri serviciile de informaţii americane, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Casa Albă a făcut anunțul. Când vor avea loc alegerile prezidenţiale din SUA
Casa Albă a făcut anunțul. Când vor avea loc alegerile prezidenţiale din SUA

Casa Albă şi campania lui Donald Trump au încercat duminică să calmeze spiritele în legătură cu afirmaţia preşedintelui american referitoare la amânarea alegerilor, afirmând că acestea vor avea loc pe 3 noiembrie, transmite Reuters.

Joe Biden a devenit oficial candidatul Partidului Democrat la alegerile din SUA
Joe Biden a devenit oficial candidatul Partidului Democrat la alegerile din SUA

Fostul vicepreşedinte Joe Biden a revendicat vineri victoria în cursa Partidului Democrat pentru desemnarea candidatului care va participa la alegerile prezidenţiale din noiembrie, în care îl va înfrunta pe Donald Trump, conform Reuters.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.