Suciu, BNR: Cel mai prost curs al leului față de euro, de azi, e și din cauza Black Friday. Cine sunt ceilalți "vinovați"

Dan Suciu

Există o presiune pe curs care vine din deficitul comercial, datele publicate recent arătând un deficit în creştere pe luna trecută, iar la aceasta se adaugă cu siguranţă şi importurile aferente Black Friday şi situaţia deficitului bugetar, a declarat, joi, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Băncii Naţionale a României, Dan Suciu.

"Există în mod evident o presiune pe curs care vine din deficitul comercial. Am publicat recent noile date care arată o accentuare a deficitului comercial. Deci un necesar de valută pentru schimburile comerciale crescut. Să nu uităm că în această perioadă avem şi evenimente comerciale care aduc importuri suplimentare, apropo de Black Friday zilele acestea, cu volume foarte mari de tranzacţii anunţate cu bunuri din import. Acesta este o situaţie de fond care a dus la această evoluţie a cursului, care, în cifre absolute e totuşi marginală. În plus, e necesară clarificarea situaţiei bugetare care pare mai complicată decât se anticipa", a spus Dan Suciu.

Leul s-a depreciat joi cu 0,34 bani (0,07%) faţă de euro, ajungând din nou la un minim istoric în raport cu moneda unică europeană, cursul stabilit de Banca Naţională a României (BNR) fiind de 4.7669 lei/euro.

BNR a cotat miercuri euro la 4,7635 lei.

Leul a mai atins o cotaţie minimă record în luna ianuarie a acestui an, respectiv pe 25 ianuarie, când cursul a fost de 4,7648 lei/euro.

Citește și
Euro, salarii
Euro a crescut peste nivelul de 4,76 lei. Aurul, cel mai mic preţ din ultimele 3 luni
„Ce se întâmplă e nebunie curată. Și-au ieşit din minţi. Sunt ruşinea Rusiei”. Omul interzis în Rusia lui Putin vine la București
Articol recomandat de sport.ro
O tânără gimnastă murit la doar 17 ani. "A luat-o de lângă noi în doar 24 de ore"
O tânără gimnastă murit la doar 17 ani. "A luat-o de lângă noi în doar 24 de ore"
Citește și...
Dilema BNR: Scădem inflația, prin curs, sau păstrăm avantajele unui leu mai slab
Dilema BNR: Scădem inflația, prin curs, sau păstrăm avantajele unui leu mai slab

O poziţionare mai joasă a raportului leu/euro ar putea sprijini dezinflaţia pe termen scurt, dar, în schimb, ar induce riscuri mari la adresa evoluţiei pe termen mediu a inflaţiei, potrivit BNR.

Euro a crescut peste nivelul de 4,76 lei. Aurul, cel mai mic preţ din ultimele 3 luni
Euro a crescut peste nivelul de 4,76 lei. Aurul, cel mai mic preţ din ultimele 3 luni

Banca Naţională a României a anunţat, vineri, un curs de referinţă de 4,7615 lei/euro, în creştere cu 0,04% faţă de valoarea atinsă joi. Preţul aurului a atins cel mai mic nivel din ultimele 3 luni.

ING: România stă cel mai prost din regiune, în cazul unei crize în UE. BNR va deprecia leul controlat
ING: România stă cel mai prost din regiune, în cazul unei crize în UE. BNR va deprecia leul controlat

Dacă perspectivele economice se înrăutățesc, România ar fi plasată cel mai prost în regiune, ca urmare a poziției fiscale proaste dar și a dependenței comerciale față de Germania, arată un raport ING.

Recomandări
Ursula von der Leyen avertizează: Putin îşi concentrează atacurile hibride asupra Finlandei, prin trimiterea de migranţi
Ursula von der Leyen avertizează: Putin îşi concentrează atacurile hibride asupra Finlandei, prin trimiterea de migranţi

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat vineri că Rusia îşi concentrează atacurile sale hibride asupra Finlandei, prin trimiterea de migranţi, informează AFP.

Trei dintre avioanele de luptă F-16 cumpărate de MApN din Norvegia au ajuns în România. GALERIE FOTO
Trei dintre avioanele de luptă F-16 cumpărate de MApN din Norvegia au ajuns în România. GALERIE FOTO

Ministerul Apărării Naţionale anunţă că vineri trei aeronave F-16 Fighting Falcon achiziţionate de România de la Regatul Norvegiei au aterizat în Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu", de la Câmpia Turzii, în vederea dotării Escadrilei 48 Vânătoare.

Reacție neașteptată a Iranului după atacul atribuit Israelului. „Mai degrabă infiltrare decât atac”
Reacție neașteptată a Iranului după atacul atribuit Israelului. „Mai degrabă infiltrare decât atac”

Teheranul minimizează exploziile de vineri atribuite Israelului şi anunţă că nu intenţionează să se răzbune, în dorinţa de a evita un război în regiune.