Orban, clarificări despre salariul minim. „Drumul spre iad e pavat cu bune intenții”

bani
iStock

Premierul Ludovic Orban a declarat, vineri, că Guvernul va creşte salariul minim, dar trebuie făcute ''analize serioase'' în acest caz.

„În ceea ce priveşte stabilirea salariului minim, din 2015 partenerii din UE ne-au cerut să stabilim un mecanism şi o formulă, adică să întemeiem creşterea salariului minim pe baza unor indicatori obiectivi - indicele productivităţii, rata inflaţiei -, adică să nu-i scoţi din burtă aşa cum s-au scos creşterile de salariu minim. Ştiţi cum este vorba aceea: drumul spre iad este pavat cu bune intenţii”, a transmis premierul, potrivit Agerpres.

„De multe ori stabilirea salariului minim se întoarce împotriva celor pentru care măsura este luată, pentru că foarte mulţi îşi pierd locul de muncă dacă salariul minim se duce mult mai sus decât nivelul la care este suportat, fiindcă foarte multe companii în momentul în care nu mai am profitabilitate fie îşi încetează activitatea, fie se mută în altă parte unde găsesc mână de muncă mai ieftină'', a arătat Orban.

Potrivit acestuia, trebuie făcute analize foarte serioase, ''pentru că mărirea salariului minim reprezintă un cost pentru fiecare companie''.

''Nu poţi să măreşti numai salariul minim, există o grilă de salarizare care este stabilită în funcţie de ierarhia şi de valoarea muncii fiecărui angajat din firma respectivă, ori creşterea costului nu e numai creşterea costului cu salariul minim pe persoanele care au salariul minim, este o creştere a costului care îţi afectează toţi angajaţii din companii şi acest lucru trebuie evaluat în momentul în care iei decizii legate de creşterea salariului minim”, a spus Orban.

Citește și
Anunț îngrijorător privind salariile din Sănătate
Eliberări din funcţie semnate de Orban. Ion Ghizdeanu, schimbat de la şefia Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză
„Păpușa de fier a lui Putin” explică propaganda Kremlinului: „Nu contează ce se întâmplă cu adevărat”

„Sigur că vom creşte salariul minim, dar vom creşte salariul minim astfel încât să facem bine economiei, să generăm pe de-o parte şi un avantaj pentru cei care lucrează pe salariul minim să aibă o creştere de salariu minim, iar pe de altă parte să dăm un stimul mediului de afaceri şi în niciun caz să nu creăm o frână sau un handicap pentru mediul de afaceri", a adăugat acesta.

El a dat asigurări că salariul din sistemul public nu va fi micşorat, deşi a subliniat că există diferenţe între salariul mediu în sectorul public şi cel din sectorul privat.

"O altă situaţie pe care trebuie să o tratăm într-un fel - în nicio ţară europeană nu există raportul între salariul mediu în sectorul public şi salariul mediu în sectorul privat cum este în România, în care salariul mediu în sectorul public să fie mai mare decât în sectorul privat”, a afirmat Ludovic Orban.

„Să fie liniştiţi angajaţii din sistemul public că nu tăiem niciun salariu, dar pe de altă parte preocuparea este să creezi dezvoltare economică, un mediu de afaceri în care companiile să-şi permită să plătească şi să genereze o mână de lucru care să permită cu adevărat crearea de locuri de muncă bine plătite, pentru că este clar - cu cât mai bine este pregătit un om, deţine meseria mai căutată pe o piaţă, are capacitatea de a evolua, cu atât are capacitatea de a fi mai bine plătit”, a adăugat acesta.

„Toate aceste politici falimentare care s-au derulat până în momentul de faţă trebuie să înceteze, pentru că o ţară în care afacerilor le merge bine este o ţară care prosperă şi o ţară în care afacerile prosperă duce la o viaţă mai bună pentru toate categoriile de cetăţeni, pentru că şi angajaţii din sectorul public şi cei care primesc pensii beneficiază de dezvoltarea mediului de afaceri, de o creştere economică sustenabilă, iar acesta este obiectivul pe care îl urmărim", a continuat el.

El a vorbit şi despre criza forţei de muncă. În acest context, şeful Guvernului a pledat pentru o corelare între nevoile pe care le au investitorii şi firmele şi pregătirea în şcoală. "Relansarea învăţământului profesional şi tehnic este fundamental", a punctat Orban.

Acesta a pledat pentru dezvoltarea spiritului antreprenorial din învăţământul preuniversitar.

În opinia acestuia, "de multe ori statul s-a comportat pentru unii mumă, pentru alţii ciumă".

Articol recomandat de sport.ro
Luptător MMA, suspendat pe viață și bătut de fani, după ce a atacat o fată de ring | VIDEO
Luptător MMA, suspendat pe viață și bătut de fani, după ce a atacat o fată de ring | VIDEO
Citește și...
Orban: „Deficitul bugetar este mult mai mare în realitate, până acum a fost mascat”
Orban: „Deficitul bugetar este mult mai mare în realitate, până acum a fost mascat”

Premierul Ludovic Orban a declarat, vineri, că deficitul bugetar la zece luni este, ''în realitate'', mult mai mare de 2,8% din PIB.

Eliberări din funcţie semnate de Orban. Ion Ghizdeanu, schimbat de la şefia Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză
Eliberări din funcţie semnate de Orban. Ion Ghizdeanu, schimbat de la şefia Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză

Premierul Ludovic Orban a semnat mai multe decizii de eliberare din funcţie în cazul mai multor secretari de stat, consilieri şi secretari generali adjuncţi.

Întâlnire de gradul 0 între Orban, Cîțu și Isărescu. Despre ce vor discuta
Întâlnire de gradul 0 între Orban, Cîțu și Isărescu. Despre ce vor discuta

Premierul Ludovic Orban şi ministrul de Finanţe, Florin Cîţu au o întâlnire cu guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, în care discută despre situația economică din România.

Recomandări
În plin an electoral, oficialii PSD-PNL au în plan o nouă majorare a salariilor. Cu cât ar crește, din iulie, salariul minim
În plin an electoral, oficialii PSD-PNL au în plan o nouă majorare a salariilor. Cu cât ar crește, din iulie, salariul minim

Deși presați de cheltuieli prea mari la buget, oficialii au în plan o nouă majorare a salariilor, în an electoral. 

Europenii vor să-și întărească armatele, în timp ce Ucraina primește un nou pachet de ajutor
Europenii vor să-și întărească armatele, în timp ce Ucraina primește un nou pachet de ajutor

Noul pachet de ajutor american pentru Ucraina va include și rachete ghidate cu o rază de acțiune de 300 de km.  

Filmul evenimentelor. Cum s-a rupt coaliția PSD-PNL la Primăria Capitalei, din cauza medicului Cătălin Cîrstoiu
Filmul evenimentelor. Cum s-a rupt coaliția PSD-PNL la Primăria Capitalei, din cauza medicului Cătălin Cîrstoiu

După două luni de căutări și încă una în care au făcut campanie pentru medicul Cătălin Cîrstoiu, liderii PNL și PSD au anulat toate planurile comune pentru Primăria generală a Capitalei.