Euro atinge un nou maxim istoric. BNR l-a cotat la 4,7729 lei

Bani, euro, salarii

Leul s-a depreciat luni cu 0,62 bani (0,13%) faţă de euro, moneda europeană atingând un nou maxim istoric, iar cursul stabilit de Banca Naţională a României (BNR) este de 4,7729 lei/euro.

BNR a cotat vineri euro la 4,7667 de lei.

Leul a mai atins o cotaţie minimă record joi, 14 noiembrie, când cursul a fost de 4,7669 lei/euro. Pe piaţa interbancară moneda naţională s-a tranzacţionat între 4,7675 şi 4,7764 de lei pentru un euro.

Pe de altă parte, leul a câştigat teren în faţa dolarului american, care a ajuns la 4,3159 lei, în scădere cu 0,65 de bani (-0,15%), faţă de cursul de vineri, respectiv 4,3224 lei/dolar.

Moneda naţională s-a apreciat şi faţă de francul elveţian, cu 0,99 de bani (-0,23%). Astfel, cotaţia francului a ajuns la 4,3586 lei, comparativ cu 4,3685 de lei/franc.

Citește și
Ce au păţit poliţiştii care l-au lăsat pe Vlad Pascu să conducă drogat

Gramul de aur s-a ieftinit cu 1,3 lei (-0,64%), până la 202,3260 lei, de la 203,6272 lei, cât se stabilise în şedinţa precedentă.

Euro a depăşit 4,84 lei la băncile comerciale
 

Euro a depăşit nivelul de 4,84 lei la băncile comerciale, după ce Banca Naţională a României (BNR) a anunţat un nou nivel record pentru euro. Pe piaţa interbancară, euro a avut un vârf de 4,7762 lei.

BNR a anunţat, luni, un curs de referinţă de 4,7729 lei/euro, în creştere cu 0,13% faţă de valoarea atinsă vineri, acesta fiind un nou nivel record.

Cele mai mari bănci comerciale din România vând euro, luni, şi cu un nivel de peste 4,84 lei.

BCR, parte din grupul austriac Erste, vinde un euro cu 4,8470 lei.

BRD are afişat un curs valutar, la vânzare, la casa de schimb, de 4.8420 lei/euro.

Banca Transilvania vinde un euro, la casa de schimb, cu 4.8250 lei.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cum a fost surprins Dani Alves la trei zile după ce a ieșit din închisoare
FOTO Cum a fost surprins Dani Alves la trei zile după ce a ieșit din închisoare
Citește și...
Guvernul crede că la stat nu sunt destui șefi și angajează. Bonusuri pentru angajații de la companiile de stat în pierdere
Guvernul crede că la stat nu sunt destui șefi și angajează. Bonusuri pentru angajații de la companiile de stat în pierdere

Guvernul a dat undă verde pentru angajări. În instituțiile de stat poate fi mărit numărul posturilor, inclusiv pentru funcții de conducere.

Țările europene cu cel mai mare salariu mediu brut pe oră. România este mult sub media Uniunii Europene
Țările europene cu cel mai mare salariu mediu brut pe oră. România este mult sub media Uniunii Europene

Cu aproximativ două milioane de angajați plătiți la nivelul salariului minim, firmele din România au printre cele mai mici costuri cu forța de muncă din Uniunea Europeană.

Guvernul PSD-PNL nu vrea investiții, ci bani gheață. Hidroelectrica va distribui acționarilor tot profitul obținut în 2023
Guvernul PSD-PNL nu vrea investiții, ci bani gheață. Hidroelectrica va distribui acționarilor tot profitul obținut în 2023

Compania Hidroelectrica va distribui tot profitul obținut anul trecut acționarilor.

Recomandări
Cât câștigă un muncitor străin în România. „Țara asta este bună, dar unii oameni îmi adresează cuvinte urâte”
Cât câștigă un muncitor străin în România. „Țara asta este bună, dar unii oameni îmi adresează cuvinte urâte”

În timp ce cererea pentru muncitorii străini este tot mai mare, în România nu ajung suficienți. Agențiile de recrutare spun că unii străini ocolesc țara noastră și aleg Ungaria sau Croația.

Autoritățile ruse susțin că au găsit în sângele teroriștilor o substanţă psihotropă care schimbă percepţia realităţii
Autoritățile ruse susțin că au găsit în sângele teroriștilor o substanţă psihotropă care schimbă percepţia realităţii

Cei patru principali suspecţi arestaţi după atacul terorist de la sala de concerte Crocus City Hall de lângă Moscova s-ar fi aflat sub influenţa drogurilor în momentul în care au executat împuşcăturile în masă - susțin autoritățile ruse.

Pedeapsa primită de paramedicul SMURD care a agresat sexual o pacientă, în ambulanță, în drum spre Spitalul Elias
Pedeapsa primită de paramedicul SMURD care a agresat sexual o pacientă, în ambulanță, în drum spre Spitalul Elias

Un paramedic SMURD, acuzat că a agresat sexual o pacientă pe care trebuia să o transporte în siguranță, la spital, a fost condamnat la 5 ani și 5 luni de închisoare.