Plan Roșu de intervenție în Constanța. Un autocar cu zeci de pasageri la bord s-a răsturnat în localitatea Hârșova

autocar constanta
StirilePROTV

Un autocar s-a răsturnat în localitatea Hârșoca din județul Constanța. Din primele informații în autovechiul se aflau 83 de pasageri, cetățeni ucraineni.

UPDATE 23:00

În total 4 persoane sunt transportate la spital, printre care și o femeie însărcinată în vârstă de 33 de ani care va fi transportată împreună cu copilul ei de 12 ani, anunță IGSU. 

UPDATE 22:40

Potrivit IGSU, echipajele medicale alocate la caz evaluează la faţa locului persoanele implicate în accidentul rutier.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

"Până la acest moment, nu sunt pasageri transportaţi la spital", precizează Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă.

Conform ISU Dobrogea, având în vedere numărul persoanelor implicate, la nivelul judeţului a fost activat Planul Roşu de Intervenţie care presupune suplimentarea resurselor alocate la accident.

UPDATE 22:20

Reprezentanţii ISU Dobrogea au precizat că la locul accidentului s-au deplasat trei autospeciale de stingere, patru ambulanţe SMURD, două autospeciale de descarcerare şi două autospeciale pentru transport victime multiple din cadrul ISU Constanţa. Totodată, intervin şi şase ambulanţe aparţinând Serviciului Judeţean de Ambulanţă.

De asemenea, în sprijinul echipajelor din Constanţa se deplasează două echipaje SMURD B şi o autospecială de transport victime multiple de la ISU Ialomiţa, două echipaje SMURD B, o autospecială de transport victime multiple de la ISU Călăraşi şi o ambulanţă tot de la Călăraşi.

”Din informaţiile primite la acest moment, nu ar fi persoane încarcerate. Toate cele 83 de persoane, pasageri ai autocarului, sunt în evaluare medicală la faţa locului”, a precizat Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă.

Știrea inițială

Mai multe persoane ar fi ușor rănite și necesită îngrijiri medicale, iar cinci persoane ar fi blocate în interiorul autocarului. Intervin 8 echipaje medicale.

Autoritățile anunță activarea Planul Roșu de Intervenție.

Conform primelor informaţii, în autocar s-ar afla cetăţeni ucraineni. Evenimentul rutier a avut loc pe DN 2A, între Popas Mioriţa şi Ghindăreşti. Acolo s-au deplasat mai multe echipaje de intervenţie şi medicale.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită

O femeie de 36 de ani din Hunedoara a fost rănită în timp ce mergea cu mașina prin Defileul Jiului. O bucată de stâncă de câteva kilograme s-a desprins de pe versant și a căzut chiar peste parbrizul autoturismului condus de ea.  

Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare
Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare

Sfârșit tragic pentru un tânăr fotbalist din Slatina. Băiatul era cu skijet-ul pe râul Olt, însă, la un moment dat, s-a răsturnat în apă. Nu se știe dacă purta vestă de salvare. A urmat o operațiune de căutare contra-cronometru, a pompierilor.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.