Cum vor fi organizate spitalele după intrarea în starea de alertă. Anunțul făcut de Nelu Tătaru

nelu tataru
Agerpres

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a anunţat, joi seara, că, deşi au fost impuse unele măsuri de relaxare şi deşi trecem de la starea de urgenţă la starea de alertă, rămânem în pandemie de coronavirus.

Acesta a spus că spitalele rămân pregătite pentru primirea de noi cazuri și a precizat că o serie de măsuri vor fi aplicabile după publicarea în Monitorul Oficial, în urma unor Ordine comune date de mai multe ministere.

Este vorba despre reluarea din data de 2 iunie a pregătirii elevilor de clasa a VIII-a, a XII-a şi a XIII-a, reluarea slujbelor religioase în afara bisericilor, deschiderea hotelurilor, deschiderea saloanelor de îngrijire corporală, reluarea transportului în comun.

În ceea ce priveşte sănătatea, ministrul Nelu Tătaru a explicat că vor exista cabinete stomatologice ”special desemnate” care vor trata pacienţi cu COVID -19.

”Rămânem cu spitale Fază 1, Fază 2 și Suport Covid”

 

Citește și
Semnatura
Document. Textul integral al hotărârii care instituie stare de alertă în România
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

În ceea ce priveşte spitalele, acestea rămân organizate ca în timpul stării de urgenţă. Nelu Tătaru a avertizat, totodată, că rămânem în pandemie.

”Rămânem într-o pandemie, rămânem cu spitalele de Fază 1, Fază 2 şi Suport Covid pregătite. Există un moment al relaxării care trebuie bine gestionat. Vom evalua această relaxare la 14 zile. Evaluarea ne va da şi măsura continuării cu alte relaxări sau intervenţia de a lua alte măsuri în cazul în care apar cazuri noi de infectare, cazuri noi la ATI sau decese”, a declarat Tătaru.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Răspunsul premierului Orban, întrebat ce se va întâmpla cu cei care nu respectă măsurile din starea de alertă
Răspunsul premierului Orban, întrebat ce se va întâmpla cu cei care nu respectă măsurile din starea de alertă

Oficial, am intrat în stare de alertă pentru următoarele 30 de zile. Iar joi seară, autorităţile au anuntat că vom fi obligaţi sa purtăm masca, dar scăpăm de declaratiile pe proprie raspundere – însă numai în localitate.

Document. Textul integral al hotărârii care instituie stare de alertă în România
Document. Textul integral al hotărârii care instituie stare de alertă în România

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a adoptat, joi seară, Hotărârea privind aprobarea instituirii stării de alertă a nivel naţională şi a măsurilor de prevenire şi control a infecţiilor, în contextul situaţiei epidemiologice.

Marcel Vela: Din 15 mai, stare de alertă la nivel naţional pentru o perioadă de 30 de zile
Marcel Vela: Din 15 mai, stare de alertă la nivel naţional pentru o perioadă de 30 de zile

Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a anunţat, joi seară, instituirea stării de alertă la nivel naţional, din data de 15 mai, pentru o perioadă de 30 de zile, în urma hotărârii Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU).

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.