CCR a amânat din nou decizia pe tema completurilor de 3 judecători de la Înalta Curte

×
Codul embed a fost copiat

20 mai a devenit cea mai importantă zi pentru liderul PSD Liviu Dragnea. Curtea Constituțională a anunțat că va decide abia atunci dacă instanțele formate din trei judecători de la Curtea Supremă au funcționat până acum legal sau nu. 

Un astfel de complet de judecată l-a condamnat pe Dragnea în dosarul Referendumul.

Tot pe 20 mai va fi și ultimul termen în dosarul Bombonica, cel în care Dragnea este acuzat pentru fapte de corupție.

Cererea a fost depusă în 22 martie de către Florin Iordache, căruia Liviu Dragnea, aflat în concediu cu probleme medicale, i-a delegat atribuţiile. Sesizarea vizează lipsa completurilor de trei judecători specializate în fapte de corupţie de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Florin Iordache, vicepreședinte al Camerei Deputaților, a scris atunci în sesizare că toate completurile de la Înalta Curte de Casație și Justitție trebuie să fie specializate în corupție pentru dosarele de corupție. Acesta este și argumentul invocat de avocații lui Liviu Dragnea în fața instanței, atunci când au cerut anularea celor 3 ani de închisoare pe cre Liviu Dragnea i-a primit în dosarul Bombonica.

Citește și
Florin Iordache, gest obscen
CCR a amânat decizia pe completurile de corupție. Argumentele aduse de Tarcea și Iordache
De ce Rusia va pierde în războiul din Ucraina. Un expert chinez în geopolitică explică care sunt cei patru factori principali

În fața judecătorilor CCR a fost atât Florin Iordache, cât și președinta ÎCCJ, Cristina Tarcea, care a explicat faptul că toate dosarele de corupție au fost analizate în instanță de judecători specializați. Tarcea a mai explicat faptul că legea care reglementează acest domeniu nu prevede obligativitate, ci spune doar despre faptul că instanța ”poate” folosi judecători specializați și că, în orice caz, acești judecători specializați în fapte de corupție au analizat dosare de corupție și că PSD își dorește, de fapt, să pună judecători ”cu mâna”.

Până la 20 mai, când Liviu Dragnea ar putea afla decizia finală, judecătorii CCR mai au de analizat o sesizare pe 7 mai, formulată de PNL. Liberalii au cerut ca sesizarea lui Iordache să fie scoasă de pe ordinea de zi, pentru că Florin Iordache nu ar avea atribuții să scrie astfel de documente.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă la Dumbrăveni, că o decizie a Curţii Constituţionale a României în privinţa completurilor de trei judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ar putea avea ca efect reluarea procesului în care este parte.

El a fost întrebat de un jurnalist ce efecte ar putea avea în privinţa dosarului său (privind angajările fictive de la DGASPC Teleorman n.red.) o decizie care ar putea fi pronunţată vineri în acest sens de către CCR.

''Bineînţeles că discuţia nu se poartă dacă ÎCCJ a acţionat legal sau nu, ci ce efecte ar putea avea...Ce efecte ar putea avea pentru mine? Că se reia procesul. Adică se reia toată această perioadă în care am stat până acum.” - a spus Dragnea.

Sesizarea a fost făcută de Florin Iordache, în calitate de preşedinte delegat al Camerei Deputaţilor. Pronunţarea a fost amânată prima dată în 10 aprilie, pentru a doua zi. Şi în data de 11 aprilie pronunţarea a fost amânată, informează News.ro.

Cererea a fost depusă în 22 martie de către Florin Iordache, căruia Liviu Dragnea, aflat în concediu cu probleme medicale, i-a delegat atribuţiile.

Sesizarea vizează lipsa completurilor de trei judecători specializate în fapte de corupţie de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Florin Iordache reclamă ”refuzul explicit al ICCJ de a aplica o lege adoptată de Parlament şi substituirea în acest mod, implicit, autorităţii legiuitoare prin neconstituirea, în cadrul Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, de completuri de judecată specializate pentru judecarea în primă instanţă a infracţiunilor de corupţie şi a infracţiunilor asimilate”.

Şefa ICCJ Cristina Tarcea i-a scris, joi, preşedintelui Curţii Constituţionale că Austria este singurul stat afiliat Reţelei Preşedinţilor Curţilor Supreme de Justiţie din UE care are complete specializate în cauze de corupţie.

Tarcea îi transmite lui Dorneanu că a adresat următoarea întrebare Reţelei Preşedinţilor Curţilor Supreme de Justiţie din UE: "Dispuneţi la nivelul Curţii Supreme sau la nivelul altor instaanţe naţionale de complete specializate în cauze de corupţie?".

Ea spune că până la termenul de 17 aprilie a primit 19 răspunsuri. Din aceste răspunsuri, a rezultat că 13 state nu au deloc complete specializate în cauze de corupţie.

Alte cinci state nu au complete specializate în cauze de corupţie la nivelul Curţii Supreme, dar la nivelul altor instanţe au complete sau judecători specializaţi în cauze de corupţie.

Austria este singurul stat UE care are astfel de completuri.

 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Zinedine Zidane revine! S-a înțeles cu noua sa echipă
NEWS ALERT Zinedine Zidane revine! S-a înțeles cu noua sa echipă
Citește și...
Declarațiile avocatului lui Dragnea la sosirea la ÎCCJ. Un protestatar l-a apostrofat
Declarațiile avocatului lui Dragnea la sosirea la ÎCCJ. Un protestatar l-a apostrofat

Unul dintre apărătorii lui Dragnea în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman, Toni Neacşu, a declarat, luni, la ÎCCJ, că este puţin probabil ca instanţa de judecată să se pronunţe înainte de soluţia CCR privind completurile de trei judecători.

CCR a amânat decizia pe completurile de corupție. Argumentele aduse de Tarcea și Iordache
CCR a amânat decizia pe completurile de corupție. Argumentele aduse de Tarcea și Iordache

Curtea Constituţională a amânat pentru joi dezbaterile privind un posibil conflict juridic între Parlament şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pe tema completurilor specializate în corupţie

Recomandări
Analiștii militari, despre răspunsul Israelului la atacul cu drone de sâmbătă: „Limitat și strict simbolic”
Analiștii militari, despre răspunsul Israelului la atacul cu drone de sâmbătă: „Limitat și strict simbolic”

Limitat și strict simbolic, așa califică experții răspunsul Israelului la atacul iranian de sâmbătă. Acțiunea a vizat o bază militară de lângă Isfahan. în vecinătatea unor instalații nucleare.

Cîrstoiu, întrebat dacă Ciolacu şi Ciucă i-au cerut să se retragă: Nici vorbă. Probabil că va fi o discuţie luni
Cîrstoiu, întrebat dacă Ciolacu şi Ciucă i-au cerut să se retragă: Nici vorbă. Probabil că va fi o discuţie luni

Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, Cătălin Cîrstoiu, a negat informaţiile că liderii coaliţiei, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, i-au cerut să se retragă din cursă, dar a precizat că va avea o discuţie cu aceştia, probabil luni.

Furtuna Renata continuă să facă ravagii în România. În nordul țării a nins viscolit și se circulă în condiții de iarnă
Furtuna Renata continuă să facă ravagii în România. În nordul țării a nins viscolit și se circulă în condiții de iarnă

Un nou episod de vreme rea, cu grindină și polei, îi pune în dificultate pe șoferi. Un bărbat și-a pierdut viața într-un accident produs în județul Sibiu.