Un model din Rusia a pozat nud în fața unui stadion de fotbal. Riscă amendă pentru că nu purta mască

model nud stadion krasnodar
tipichkras

Un model din Rusia s-a dezbrăcat și a pozat în fața stadionului din Krasnodar. Poliția a anunțat că riscă o amendă, dar nu pentru nuditate, scrie Daily Star.

”Sincer, nu credeam că o să creez atâtea discuții”, a declarat Eva, care a rămas în costumul Evei în fața trecătorilor mirați.

Ea riscă să fie amendată cu echivalentul a aproape 400 de euro pentru că nu a purtat mască de protecție. Asta a transmis purtătorul de cuvânt al poliției locale, care nu a pomenit nimic despre o altă sancțiune.

Eva spune că s-a simțit atrasă de frumusețea arenei și a vrut să pună în aceleași imagini și corpul ei, pe care îl consideră o operă de artă.

”De cinci ani, fac asemenea ședințe foto. Nu am nicio problemă să mă dezbrac și să merg goală prin oraș”, a mai povestit fata.

Citește și
model
A strâns o sumă surprinzătoare cu pozele ei nud pentru combaterea incendiilor din Australia
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro
Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
A ieșit din carantină dezbrăcat pe stradă. Ce le-a spus polițiștilor
A ieșit din carantină dezbrăcat pe stradă. Ce le-a spus polițiștilor

Măsurile de carantină impuse în Italia pe timpul pandemiei de coronavirus au oferit și momente inedite. Un bărbat complet dezbrăcat a ieșit la cumpărături pe un bulevard central din Milano. Iar un altul a fost alergat de un polițist pe o plajă.

A strâns o sumă surprinzătoare cu pozele ei nud pentru combaterea incendiilor din Australia
A strâns o sumă surprinzătoare cu pozele ei nud pentru combaterea incendiilor din Australia

Un model din Los Angeles a strâns peste 700.000 de dolari pentru combaterea incendiilor care au năpustit peste Australia, trimițând poze nud în schimbul donațiilor.

Kylie Jenner și-a surprins din nou fanii. Fotografii nud, după despărțirea de iubitul ei
Kylie Jenner și-a surprins din nou fanii. Fotografii nud, după despărțirea de iubitul ei

Kylie Jenner și-a surprins din nou fanii cu noile fotografii publicate pe contrul său de Instagram.

Lady Gaga, apariție nud după incidentul din timpul concertului. Explicația artistei
Lady Gaga, apariție nud după incidentul din timpul concertului. Explicația artistei

Lady Gaga și-a uimit din nou fanii, după ce a publicat pe contul său de Instagram, mai multe fotograii în care apare nud.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.