Cod galben de vânt și ploi pentru mai multe zone din țară, inclusiv pentru litoral

cod ploaie
Shutterstock

Meteorologii au emis sâmbătă avertizări cod galben de vânt şi ploi pentru mai multe judeţe, inclusiv pentru litoral, fiind valabile până duminică.

 

Avertizarea privind intensificări ale vântului este valabilă în intervalul 8 iulie, ora 10 – 9 iulie, ora 20.

”În intervalul menţionat, vântul va avea intensificări în Dobrogea, jumătatea de est a Munteniei, sudul şi centrul Moldovei, cu viteze în general între 55 şi 70 km/h, iar în zona înaltă din Carpaţii de Curbură şi estul Carpaţilor Meridionali vor fi rafale de peste 80...90 km/h”, transmite ANM.

O altă avertizare semnalează cantităţi însemnate de apă, care vor afecta judeţele Vaslui, Galaţi, Constanţa şi Tulcea. Aceasta vizează intervalul 8 iulie, ora 10 – 9 iulie, ora 06.

”În judeţele Vaslui, Galaţi, Constanţa şi Tulcea va ploua însemnat cantitativ şi se vor acumula cantităţi de apă ce vor depăşi 20...25 l/mp şi izolat peste 40 l/mp”, precizează meteorologii.

Citește și
inundatii
„Aveam apă în beci de trei metri”. Zeci de gospodării din Bistrița Năsăud au fost inundate. Ploile continuă să facă ravagii
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro
Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Zaragoza, lovită de ploi torențiale fără precedent. În unele locuri au căzut peste 54 de litri de apă pe metru pătrat
Zaragoza, lovită de ploi torențiale fără precedent. În unele locuri au căzut peste 54 de litri de apă pe metru pătrat

La o zi după ce ploile torențiale au provocat inundații cumplite în Zaragoza, capitala provinciei spaniole cu același nume, cei afectați încearcă să repare pagubele majore suferite.  

„Aveam apă în beci de trei metri”. Zeci de gospodării din Bistrița Năsăud au fost inundate. Ploile continuă să facă ravagii
„Aveam apă în beci de trei metri”. Zeci de gospodării din Bistrița Năsăud au fost inundate. Ploile continuă să facă ravagii

Ploile continuă să facă ravagii în România. Zeci de gospodării au fost inundate în Bistrița Năsăud și a fost nevoie de intervenția pompierilor pentru a scoate apa din curțile oamenilor.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.