Orban: Demisia mea din funcţia de preşedinte al Camerei - luni, la ora 9, înaintată liderului PNL

Ludovic Orban și Florin Cîțu
Agerpres

Fostul lider al PNL Ludovic Orban a precizat că luni dimineaţa îi va înainta preşedintelui PNL, Florin Cîţu, demisia sa din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor.

Astfel, conform lui Ludovic Orban, Florin Cîțu o va putea înainta atunci când va exista posibilitatea refacerii majorităţii, astfel încât să existe garanţia că această funcţie va rămâne la liberali.

"Eu sunt un om de onoare şi un om de cuvânt. Am spus că îmi dau demisia. Luni dimineaţă, la ora 9,00, preşedintele PNL va avea demisia mea la dispoziţie, cu posibilitatea de a o înainta când consideră că există posibilitatea refacerii majorităţii şi câştigării funcţiei de preşedinte al Camerei Deputaţilor de către PNL cu un alt candidat", a declarat Orban, duminică, după ce a votat la Consiliul Naţional al PNL.

El a explicat că, dacă şi-ar depune demisia la Camera Deputaţilor, funcţia de preşedinte ar putea să fie pierdută de PNL.

"Dacă eu îmi depun demisia la Cameră, luni, marţi sau miercuri se organizează alegeri pentru funcţia de preşedinte. Cum e situaţia în Camera Deputaţilor astăzi şi în Parlament, în general, ca urmare a crizei politice provocate, există riscul major ca PNL să piardă poziţia de preşedinte al Camerei. Eu sunt membru PNL şi obiectivul meu este ca şi după ce demisia mea va intra în vigoare funcţia de preşedinte al Camerei să rămână unui deputat al PNL. (...) Demisia este un act unilateral, decizia mea de a demisiona este irevocabilă, dar sunt membru PNL şi nu vreau să creez şansa să se aleagă Ciolacu preşedinte al Camerei sau vreun alt pesedist care va candida. La ora actuală, dacă se fac alegeri în Cameră, PNL nu are nicio garanţie că poate să păstreze preşedinţia", a afirmat Ludovic Orban.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Fostul lider PNL a arătat că demisia lui este un gest normal. "Nu rămân la mâna lui Florin Cîţu. Este un gest normal şi firesc să laşi la dispoziţia preşedintelui partidului care a fost ales să decidă când depune demisia respectivă", a subliniat Orban.

"Eu, luni dimineaţă, la ora 9,00, mi-am depus demisia în mâna preşedintelui PNL. Este o decizie irevocabilă şi care va opera în momentul în care preşedintele PNL va depune demisia respectivă. (...) Când îmi va cere, atunci îmi voi depune demisia. Demisia este dată, nu mai există cale de întoarcere. Eu sunt un om de onoare. O să rămân în funcţie până se formează o majoritate parlamentară care să împiedice alegerea unui pesedist în funcţia de preşedinte al Camerei. (...) Cum va putea funcţiona Parlamentul în sprijinul unui Guvern cu un preşedinte de la PSD? Eu asta nu o să accept niciodată. Eu nu fac cadouri PSD, din cauza asta demisia este la dispoziţia domnului Cîţu pentru a o opera în momentul în care avem majoritate şi garanţia că PNL va avea funcţia", a reiterat Ludovic Orban.

Întrebat dacă Florin Cîţu îi va cere luni să-şi depună demisia, el a spus că o va face cu siguranţă.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Orban: Dacă preşedintele Iohannis vrea să aibă parteneriat, să-l aibă cu preşedintele PNL ales
Orban: Dacă preşedintele Iohannis vrea să aibă parteneriat, să-l aibă cu preşedintele PNL ales

Fostul preşedinte al PNL Ludovic Orban a afirmat că el şi-a făcut datoria în relaţia cu preşedintele Klaus Iohannis şi că dacă şeful statului vrea parteneriat, poate să-l aibă cu preşedintele ales al partidului, premierul Florin Cîţu.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.