Ministrul Finanțelor a făcut public salariul pe care îl câștigă. „Mi-a scăzut, să știți”

Florin Cîţu
Agerpres

Ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, a declarat, sâmbătă, că el câştigă 12.000 lei lunar, mai puţin decât încasa ca senator.

 

„Mi-am limitat salariul, este 12.000 lei. Mi-a scăzut salariul, să ştiţi, de la Senat aici. Nu doar l-am îngheţat, mi-a şi scăzut. Este vorba de faptul că, da, încercăm şi prin acest mod de a ţine cheltuielile sub control. Mai este ceva aici. Venim de la un deficit de 4% anul trecut. Întrebarea este cu cât apeşi de tare frâna. Eu nu vreau ca politica fiscală din România să fie încă o sursă de frână în economie”, a declarat, sâmbătă, ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, la un post de televiziune, potrivit News.ro.

Vorbind de restructurarea la nivelul aparatului bugetar, Cîţu a spus că o mare parte din această problemă a fost rezolvată.

„Restructurarea a început prin faptul că Guvernul are 16 ministere, în loc de 27 câte avea înainte, acesta e primul pas. Acum ştiţi că fiecare minister va avea o ordonanţă de reorganizare prin care se va reorganiza în interior”, a mai spus oficialul.

Citește și
Florin Cîţu
Cîțu, nou atac la adresa companiilor lui Firea; „4.500 de persoane lucrează. Salariile ajung la 7.400 NET”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Întrebat câţi oameni au plecat acasă din aparatul bugetar, el a răspuns că nu are această cifră.

„Ca şi în cazul evaziunii fiscale, eu cred că informatizarea şi când vom ajunge la acea interconectare cu toate ministerele, eu cred că automatizarea va rezolva multe probleme ale birocraţiei. Atunci, natural, vom avea o reducere a aparatului”, a precizat el.

Întrebat dacă s-au redus cheltuielile de administrare ale statului român, el a spus că au crescut mai puţin decât creşte PIB-ul nominal.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Cîțu vrea acordul CSAT pentru a încredința unei companii, în mod direct, informatizarea ANAF
Cîțu vrea acordul CSAT pentru a încredința unei companii, în mod direct, informatizarea ANAF

Ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, a afirmat, sâmbătă, că va cere acordul CSAT pentru a încredinţa în mod direct, unei companii, proiectul de informatizare a ANAF, astfel încât procesul să fie gata în martie-aprilie.

Cîțu, nou atac la adresa companiilor lui Firea; „4.500 de persoane lucrează. Salariile ajung la 7.400 NET”
Cîțu, nou atac la adresa companiilor lui Firea; „4.500 de persoane lucrează. Salariile ajung la 7.400 NET”

Ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu, continuă războiul cu Gabriela Firea şi revine cu date despre companiile municipale înfiinţate de aceasta.

Prima casă 2020. Florin Cîțu a făcut un anunț important despre programul Prima Casă
Prima casă 2020. Florin Cîțu a făcut un anunț important despre programul Prima Casă

Prima casă 2020. Ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu a vorbit despre posibilitatea continuării Programului "Prima Casă", menţionând că nu ştie dacă va mai fie nevoie de el, iar o măsură pentru continuarea sau nu a programului o va lua cât de curând.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.