Daniel Funeriu, despre rezultatul testelor PISA: Suntem praf! Părinţii au trei soluţii: meditaţii, meditaţii şi meditaţii

Daniel Funeriu
Agerpres

Fostul ministru al Educaţiei Daniel Funeriu a declarat miercuri, despre rezultatul testelor PISA:, că ”suntem praf” şi că ”părinţii României, astăzi, sunt pe cont propriu şi au trei soluţii: meditaţii, meditaţii şi meditaţii. 

Funeriu a mai arătat că statul are obligaţia să dea vouchere pentru educaţie şi să investească în creierii copiilor, nu în vouchere pentru vacanţe şi frigidere.

Daniel Funeriu, fost ministru al Educaţiei, a declarat în emisiunea Proiect de ţară: România, de la Prima News, despre rezultatul testelor PISA, că o concluzie este că părinţii nu mai pot să conteze pe sistemul de educaţie

”Suntem praf. Asta e concluzia simplă, orice om poate să o tragă, foarte simplu, atunci când eşti penultimul din Europa nu poţi să tragi alte concluzii. Orice altă discuţie este periferică faţă de această constatare. Concluzia acestui rezultat este că părinţii nu mai pot să conteze pe sistemul de educaţie, ca sistem, lucrurile nu funcţionează. Deci fiecare e pe cont propriu”, a precizat acesta.

Funeriu a spus că singura creştere semnificativă pe care România a avut-o a fost în 2009-2012, când a condus ministerul atunci, conform unui plan impecabil făcut de Mircea Miclea, pentru că a introdus seriozitate şi exigenţă..

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

”Un alt lucru care se despinde, legat de ţările asiatice cu rezultate mai bune ( la testele PISA, nr). Păi ce se face acolo? Se munceşte mai mult, se învaţă mai mult, nu am auzit pe nimeni, nici în China, nici din Japonia, nici din Singapore, să spună hai să defrişăm materia pentru că e prea greu pentru copii. Viaţa e grea. Dacă noi, europenii, nu depunem aceleaşi eforturi pentru copiii noştri şi dacă nu îi învăţăm pe copiii noştri să depună aceleaşi eforturi precum le depun copiii asiatici, peste 20 de ani, copiii noştri vor lucra pentru copiii asiatici de astăzi. Nimeni nu înlocuieşte munca”, a mai spus fostul ministru.

Daniel Funeriu a mai subliniat că ”şcoala transmite cunoaştere şi noi ne-am îndepărtat de acest lucru”. ”În Constituţie scrie despre învăţământ. Şcoala trebuie să te inveţe nu să vină cu tot felul de bălării, cu tot felul de materii secundare, educaţie pentru Dumnezeu ştie ce, care nu e rolul şcolii. Să te înveţe înainte de toate mate, fizică, chimie, istorie, geografie, limbi, arte, sport, şi după aceea vedem ce se întâmplă şi cu restul. Dar să nu ne îndepărtăm de esenţă”, a spus el.

Funeriu a menţionat că al treilea lucru care ar putea explica aceste rezultate este ”timpul petrecut la şcoală”.

”România are cel mai scurt an şcolar. Un copil german care termină 12 clase va fi petrecut doi ani şi jumătate în şcoală mai mult decât un copil român. Ori se ştie că un an de şcoală înseamnă aprpximativ 40 de puncte PISA”, a arătat el. Funeriu a menţionat că, ”în loc să facem teoria chibritului în educaţie, trebuie să ne uităm ce fac cei care sunt primii, iar aceştia muncesc mult, învaţă la şcoală lucruri esenţiale şi au an şcolar care durează mai mult.

”Vrem să fim ca ei, facem ca ei. Nu facem ca ei, atunci facem ca noi. Eu şi nu doar eu, de multă vreme spunem că sistemele de educaţie din vestul Europei cad cu o viteză cataclismică, pentru că au făcut nişte erori uriaşe, au trecut de la nişte sisteme bazate pe foarte multă rigoare, pe foarte multă seriozitate, la tot felul de bălării şi ei. Iar noi astăzi, în loc să învăţăm din greşelile lor şi din succesul asiaticilor, fumăm chiştoacele pe care ei le-au aruncat de mulţi ani de zile în politicile noastre educaţionale”, a spus Funeriu.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Geoană: „Sunt tot mai aproape de o decizie cu privire la revenirea mea în politica românească”
Geoană: „Sunt tot mai aproape de o decizie cu privire la revenirea mea în politica românească”

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a declarat, duminică, la Botoşani, că este "tot mai aproape de a lua o decizie" cu privire la revenirea sa în politica românească şi la o eventuală candidatură la Preşedinţia României.

Bode: „PNL are obligaţia să dea viitorul preşedinte, pe Nicolae Ciucă. PNL, vioara întâi în orice guvernare, până în 2028”
Bode: „PNL are obligaţia să dea viitorul preşedinte, pe Nicolae Ciucă. PNL, vioara întâi în orice guvernare, până în 2028”

Secretarul general al PNL, Lucian Bode, a declarat duminică, că PNL are obligaţia să dea viitorul preşedinte, în persoana lui Nicolae Ciucă şi cu alegerile locale şi prezidenţiale câştigate, alegerile generale vor da un rezultat favorabil PNL.

Prima declarație a fostului președinte PSD, Dumitru Buzatu, după excluderea din partid: Sunt simpatizant
Prima declarație a fostului președinte PSD, Dumitru Buzatu, după excluderea din partid: Sunt simpatizant

Fostul preşedinte al PSD Vaslui, Dumitru Buzatu, a declarat, vineri, cu ocazia prezenţei sale la Tribunalul Vaslui, că deşi nu mai este membru al partidului a rămas un simplu simpatizant PSD.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.