Veste excelentă pentru Boris Johnson. Premierul britanic și logodnica sa au devenit părinți. VIDEO

×
Codul embed a fost copiat

Premierul Marii Britanii, Boris Johnson, în vârstă de 55 de ani, și logodnica sa, Carrie Symonds, în vârstă de 32 de ani, au devenit părinți, anunță Sky News.

”Avem un băiețel sănătos, care s-a născut la un spital din Londra în această dimineață”, au transmis cei doi într-un scurt comunicat.

Boris Johnson și Carrie Symonds au mulțumit ”personalului fantastic al maternității”, a spus o purtătoare de cuvânt a premierului și a partenerei sale, citată de The Guardian.

Vestea a fost o surpriză pentru britanici. În februarie, Carrie Symonds anunțase că urmează să nască la începutul verii. Johnson era deja tatăl a cinci copii.

Premierul s-a vindecat după ce a fost infectat cu Covid-19 și a primit îngrijiri medicale la terapie intensivă. El și-a reluat de luni activitatea, când a declarat că noul coronavirus aproape l-a ucis, scrie New York Times.

Citește și
Boris Johnson
Prim-ministrul britanic Boris Johnson a fost externat din spital
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

”Al doilea val de Covid-19 va fi un dezastru, dacă eliminăm restricțiile prea repede”, a avertizat Johnson.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Marea Britanie ar putea relaxa măsurile restrictive înainte de 7 mai
Marea Britanie ar putea relaxa măsurile restrictive înainte de 7 mai

Premierul britanic Boris Johnson este așteptat să anunţe planuri de relaxare a restricţiilor impuse din cauza pandemiei COVID-19 încă din această săptămână, după ce s-a întors la Downing Street duminică seară.

Prim-ministrul britanic Boris Johnson a fost externat din spital
Prim-ministrul britanic Boris Johnson a fost externat din spital

Premierul britanic Boris Johnson a fost externat duminică din spitalul din Londra unde a fost tratat timp de o săptămână după ce a fost testat pozitiv pentru noul coronavirus, a anunţat Downing Street, conform BBC.

Premierul Marii Britanii, Boris Johnson, a ieşit de la terapie intensivă. Care este starea lui de sănătate
Premierul Marii Britanii, Boris Johnson, a ieşit de la terapie intensivă. Care este starea lui de sănătate

Premierul Marii Britanii, Boris Johnson, a fost transferat de la terapie intensivă, într-un salon, unde va fi monitorizat în continuare.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.