Un conductor de tren din Japonia a plecat la toaletă în timp ce mergea cu 150 de kilometri pe oră

tren
Getty

Un conductor japonez riscă să fie sancționat pentru că a părăsit cabina unui tren de mare viteză timp de câteva minute pentru a merge la toaletă, scrie BBC.

El ceruse unui asistent-controlor care nu avea permis de conducere să manevreze trenul care călătorea cu 150 de kilometri pe oră.

Trenul Hikari 633 transporta 160 de pasageri în acel moment. Incidentul nu a afectat călătoria, dar compania feroviară l-a raportat autorităților și a prezentat scuze călătorilor.

Compania de căi ferate din Japonia Centrală a precizat că incidentul a avut loc duminică dimineață, în timp ce trenul circula în regiunea centrală Shizuoka.

Șoferul în vârstă de 36 de ani, care nu a fost identificat, avea probleme cu stomacul și avea nevoie să folosească urgent toaleta.

Citește și
coronavirus
Marea Britanie, în colaborare cu OMS, va crea "un radar global pentru pandemii"
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

El a chemat un controlor în cabină pentru a controla comenzile, apoi a plecat timp de aproximativ trei minute pentru a folosi toaleta dintr-un vagon de pasageri, potrivit JR Central.

Regulile companiei prevăd că, dacă un conductor se simte rău, trebuie să contacteze centrul de comandă. De asemenea, li se permite să ceară unui controlor să preia comenzile, dar numai dacă acesta are permis de conducere.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Coronavirus în România, bilanț 21 mai. 484 de cazuri noi și 49 de decese
Coronavirus în România, bilanț 21 mai. 484 de cazuri noi și 49 de decese

Coronavirus în România, bilanț 21 mai. Până astăzi, 21 mai, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.074.781 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

Marea Britanie, în colaborare cu OMS, va crea
Marea Britanie, în colaborare cu OMS, va crea "un radar global pentru pandemii"

Premierul britanic Boris Johnson a anunţat crearea "unui radar global pentru pandemii" pentru a identifica variante de coronavirus şi alţi agenţi patogeni emergenţi.

Pfizer ia în considerare posibilitatea ca vaccinarea anti-Covid să devină anuală, la fel ca cea antigripală
Pfizer ia în considerare posibilitatea ca vaccinarea anti-Covid să devină anuală, la fel ca cea antigripală

Președintele și directorul Pfizer a declarat că se va lua în considerare ipoteza conform căreia vaccinarea anti-Covid să devină anuală, la fel ca cea antigripală.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.