Prima condamnare la moarte în Iran, din cauza revoltelor faţă de moartea lui Mahsa Amini

proteste iran
Profimedia

Un tribunal din Teheran a condamnat la moarte - pentru prima oară - o persoană acuzată de participare la ”revoltele” care zguduie Iranul, în semn de protest faţă de moartea lui Mahsa Amini, potrivit agenţiei de presă a Autorităţii Judiciare iraniene.

Nicio informaţie nu a fost făcută publică referitor la identitatea şi vârsta persoanei condamnate la moarte, scrie news.ro.

Potrivit verdictului, această persoană este vinovată de ”incendierea unei clădiri guvernamentale, tulburarea ordinii publice, întrunire şi conspirare în vederea comiterii unor infracţiuni împotriva securităţii naţionale, de faptul că este un inamic al lui Allah de corupţie pe pământ”, a precizat duminică Mizan.

Alt tribunal din capitala iraniană a condamnat cinci persoane la pedepse cuprinse între cinci şi zece ani de închisoare, găsite vinovate de ”adunare şi conspirare în vederea comiterii unor infracţiuni împotriva securităţii naţionale şi tulburarea ordinii publice”.

Este vorba despre tribunale de prima instanţă, iar împotriva acestor condamnări se pot face apeluri, potrivit Mizan.

Citește și
Iranieni
Cel puţin 330 de persoane au fost ucise în protestele din Iran. 50 de minori, printre victime
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Iranul este zguduit de un val de manifestaţii după moartea, la 16 septembrie, a lui Mahhsa Amini, o iraniană kurdă, la vârsta de 22 de ani, arestată cu trei zile mai înainte de Poliţia Moravurilor din cauza încălcării codului vestimetar strict al Republicii Islamice, care obligă femeile să poarte vălul în public.

Justiţia iraniană a inculpat peste 800 de persoane cu privire la participarea la ”revolte recente” în provinciile Hormozgan, Ispahan şi Markazi.

Peste 2.000 de persoane au fost inculpate, majoritatea la Teheran, de la începutul manifestaţiilor, în urmă cu două luni, potrivit unui bilanţ furnizat de justiţia iraniană.

Organizaţie de apărarea drepturilor omului din străinătate denunţă 15.000 de arestări - un bilanţ dezminţit de către autorităţile iraniene.

Legea Talionului

O mare majoritate - 227 de deputaţi - a celor 290 de deputaţi iranieni a cerut justiţiei să aplice legea talionului împotriva ”inamicilor lui Allah”, cum îi desemnează pe autorii ”revoltelor” care zguduie ţara.

Deputaţii le-au cerut tuturor conducătorilor ţării - inclusiv puterii judiciare - să aplice legea talionului împotriva ”mohareb”-ilor (inamicii lui Allah).

”La fel ca gruparea Statul Islamic (SI), ei au adus atongere vieţii şi bunurilor oamenilor, cu arme albe şi arme de foc”, susţin parlamentarii iranieni.

Iranul a denunţat duminică o întâlnire la Paris între preşedintele francez Emmanuel Macron şi opozanţi iranieni şi a respins drept ”regretabile şi ruşinoase” declaraţii făcute la sfârşitul acestei reunini.

Emmanuel Macron a primit vineri la Paris, în marja Forumului Păcii, patru activiste iraniene şi le-a salutat ”revoluţia pe care sunt pe cale să o desfăşoare” în Iran.

”Este vorba despre o încălcare flagrantă a responsabilităţilor internaţionale ale Franţei în lupta împotriva terorismului şi violenţei şi considerăm că ea favorizează aceste fenomene sinistre”, a denunţat un purtător de cuvânt al Ministerului iranian de Externe, Nasser Kanani.

Iranul a denunţat violent, duminică, declaraţii ale cancelarului german Olaf Scholz, făcute sâmbătă, în podcastul său video săptămânal.

”Ce fel de Guvern sunteţi voi care trage în proprii cetăţeni? Oricine acţionează aşa trebuie să se aştepte la opoziţia noastră”, a declarat Scholz.

”Distrugerea relaţiilor istorice între Iran şi Germania va avea consecinţe pe termen lung, iar Iranul are o listă lungă de revendicări faţă de Germania în domeniul drepturilor omului”, a declarat purtătorul de cuvânt al diplomaţiei iraniene, care a denunţat poziţia ”intervenţionistă” şi ”provocatoare” a Germaniei.

În vederea unei calmări a situaţiei în Sistan-Balucistan, în urma unor incidente care s-au soldat cu zeci de morţi începând de la 30 septembrie, o delegaţie trimisă de către liderul suprem iranian Ali Khamenei s-a dus în acest weekend în această provincie din sud-estul Iranului.

Reprezentantul lui Khamenei Mohammad-Javad Haj Ali Akbari, care a sosit sâmbătă seara la Zahedan, capitala acesteo provincii defavorizate, a anunţat duminică că ”am venit pentru a vă transmite durerea şi tristeţea pe care o simte liderul suprem faţă de incidentele care au avut loc” în Sistan-Balucistan.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Mii de oameni din Iran riscă pedeapsa cu moartea în urma protestelor după moartea Mahsei Amini
Mii de oameni din Iran riscă pedeapsa cu moartea în urma protestelor după moartea Mahsei Amini

La trei săptămâni după ce a fost arestat în mod violent de forțele de securitate ale Iranului, Saman Yasin, artist și rapper, ar putea fi executat.

Cel puţin 330 de persoane au fost ucise în protestele din Iran. 50 de minori, printre victime
Cel puţin 330 de persoane au fost ucise în protestele din Iran. 50 de minori, printre victime

Cel puţin 330 de persoane au fost ucise în protestele din Iran din ultimele peste două luni, conform estimărilor Agenţiei de ştiri a activiştilor pentru drepturile omului (HRANA), cu sediul în SUA, relatează DPA.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.