Un băiat de 15 ani este căutat de pompieri după ce a căzut în râul Mureș

×
Codul embed a fost copiat

Căutări disperate pe râul Mureș. Un băiat de 15 ani din Alba Iulia a căzut în apă, în timp ce ar fi vrut, se pare, să își curețe ghetele.

Adolescentul era împreună cu doi prieteni, care au sunat imediat la 112, după ajutor.

În scurt timp, peste 40 de pompieri au fost mobilizaţi în zonă, dar nici urmă de băiat.

Adolescentul era împreună cu doi colegi când a urcat pe pontonul de pe râul Mureș, aflat în zona Partoș, ca să-și curețe încălțările. S-ar fi dezechilibrat însă și a căzut. Amicii lui au povestit că, în numai câteva secunde, a fost înghițit de apă, mai ales că în aceea zonă curenții sunt foarte puternici.

Gabriel Pleşă, primar Alba Iulia: „A alunecat în apă. Ei spun că a stat la suprafață 10-15 secunde după care nu l-au mai văzut, că au anunțat cât de repede au putut la 112. Obișnuiau să vină aici, obișnuianu să meargă și la Teleac să facă filmuleţe."

Citește și
decedata la sala
O fată de 17 ani a murit din cauza unui infarct în timp ce făcea exerciții la o sală de fitness din Alba Iulia
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Pomperii s-au împărțit în mai multe echipe și au cercetat zona. Au început căutările pe apă cu ajutorul a două bărci pneumatice, apoi s-au mutat pe uscat, pe ambele maluri ale Mureșului.

Colonel Ovidiu Costea, inspector șef ISU Alba: „Intervenim la fața locului cu 24 de pompieri pe râu. Sunt două bărci de căutare și salvare, iar de pe mal acționează 20 de pompieri. Am înțeles de la colegii mei care sunt cu barcă că e o adâncime de 2-3 metri aproximativ 6-7 grade temperatura apa."

Nicolae Albu, prefect de Albă: „Noi vă asigurăm că toate forțele vor rămâne aici atât cât este necesar."

Militarii l-au căutat pe băiat, fără succes, toată noaptea.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
O femeie a sfârșit tragic după ce a furat ambulanța spitalului în care era internată. Pacienta a murit după ce a căzut în râu
O femeie a sfârșit tragic după ce a furat ambulanța spitalului în care era internată. Pacienta a murit după ce a căzut în râu

O femeie din Virginia de Vest, în Statele Unite, a murit după ce a căzut cu o ambulanță într-un rău.  

O fată de 17 ani a murit din cauza unui infarct în timp ce făcea exerciții la o sală de fitness din Alba Iulia
O fată de 17 ani a murit din cauza unui infarct în timp ce făcea exerciții la o sală de fitness din Alba Iulia

O fata de 17 ani din Alba Iulia a murit fulgerător în timp ce se antrena la o sală de fitness. Potrivit martorilor, i s-a făcut rău în momentul în care făcea exerciții, ca de obicei, și ridica o bară metalică.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.