Specialiştii au decis că decesul fetiţei de 2 ani nu a fost violent

crima

Specialiştii din judeţul Harghita au decis că decesul fetiţei de 2 ani din localitatea Plăieşii de Jos nu a fost violent, iar urmele de pe trupul său nu au legătură cu moartea.

Părinţii declaraseră că fetiţa căzuse de mai multe ori în ultimele zile. S-a deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor care au dus la incident.

În continuarea cercetărilor în cazul fetiţei de 2 ani, din localitatea Plăieşii de Jos, care, la data de 15 ianuarie a.c, a decedat la domiciliu, s-a stabilit faptul că în dimineaţa aceleiaşi zile, în jurul orei 10:00, minora s-ar fi culcat. Părinţii, îngrijoraţi de faptul că fetiţa nu se mai trezeşte, au contactat Serviciul de Ambulanţă Harghita - Punctul de lucru Plăieşii de Jos, care a constatat decesul minorei”, a transmis, duminică, IPJ Harghita.

Sursa citată a precizat că, în urma efectuării necropsiei, rezultatul a reliefat o moarte neviolentă, leziunile traumatice existente pe corpul victimei, neavând legătură de cauzalitate cu decesul.

În cauză a fost înregistrat un dosar penal pentru ucidere din culpă, cercetările fiind continuate, sub coordonarea Parchetului de pe Lângă Judecătoria Miercurea-Ciuc, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a survenit decesul fetiţei”, au mai precizat poliţiştii.

Citește și
crima
Crimă oribilă în Vâlcea. Un bărbat de 44 de ani și-a omorât în bătaie iubita de 64 de ani
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Sesizarea organelor de anchetă s-a făcut de către echipajul de pe Ambulanţă, care a constatat leziuni traumatice pe trupul copilei. Părinţii au precizat, încă, că acestea au survenit după ce fetiţa a căzut de mai multe ori în ultimele zile.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Suspectul în dublul asasinat de la Iași le-a făcut noi mărturisiri anchetatorilor. Detaliile crimei
Suspectul în dublul asasinat de la Iași le-a făcut noi mărturisiri anchetatorilor. Detaliile crimei

Studentul de origine marocană, suspectat de dublă crimă, află, vineri seară, dacă va mai rămâne sau nu în arest preventiv.

Crimă oribilă în Vâlcea. Un bărbat de 44 de ani și-a omorât în bătaie iubita de 64 de ani
Crimă oribilă în Vâlcea. Un bărbat de 44 de ani și-a omorât în bătaie iubita de 64 de ani

Un bărbat de 44 de ani, suspectat că şi-ar fi ucis în bătaie concubina de 64 de ani, a fost arestat preventiv sub acuzaţia de omor, au informat, vineri, procurorii vâlceni.

Momentul crimei din Bolintin Vale, surprins de camerele de supraveghere. VIDEO
Momentul crimei din Bolintin Vale, surprins de camerele de supraveghere. VIDEO

Primele imagini cu momentul crimei din Bolintin Vale, surprinse de camerele de supraveghere din oraș, arată scandalul din stradă, când victima a fost lovită în cap cu o piatră.

Cine era bărbatul din Bolintin-Vale, ucis după un conflict cu un grup de romi. Motivul pentru care a fost omorât
Cine era bărbatul din Bolintin-Vale, ucis după un conflict cu un grup de romi. Motivul pentru care a fost omorât

Locuitorii din Bolintin-Vale au ieșit în stradă a doua noapte la rând. Cer să se facă dreptate în cazul bărbatului mort după un conflict cu un grup de romi.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.