Nikolas Prym, plasat sub control judiciar. A luat 2.000 de euro pentru a cânta la o nuntă, dar nu s-a prezentat la eveniment

Nikolas Prym
Nikolas Prym / Facebook

Interpretul de muzică de petrecere Nikolas Prym a fost reţinut pentru 24 de ore, ulterior fiind plasat sub control judiciar, într-un dosar de înşelăciune.

El ar fi luat 2.000 de euro de la o persoană pentru a-i cânta la nuntă, dar nu s-a prezentat la eveniment, scrie News.ro.

Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Giurgiu au documentat activitatea infracţională a unui bărbat, de 30 de ani, din oraşul Bragadiru, judeţul Ilfov, bănuit de săvârşirea infracţiunii de înşelăciune”, a transmis, luni, IGPR, într-un comunicat de presă.

Sursa citată a precizat că, data de 8 decembrie 2021, în urma încheierii unui contract pentru prestarea unor servicii muzicale, ar fi indus în eroare un bărbat, de 35 de ani, din municipiul Giurgiu, cu privire la faptul că se va prezenta la nunta acestuia, din data de 28 mai 2022, în intervalul orar 23.00 – 01.00, însă acesta nu s-ar fi prezentat şi nu ar fi prestat serviciile muzicale, însuşindu-şi, în mod nejustificat, 2.000 de euro, primiţi în urma semnării contractului.

Surse judiciare au precizat, pentru News.ro că bărbatul acuzat de înşelăciune este interpretul de muzică de petrecere Nikolas Prym.

Citește și
carani
Frații Carani, ridicați de DIICOT de la o petrecere cu manele
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Acesta a fost găsit, în 10 decembrie, pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă şi, ulterior, condus la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Giurgiu.

El a fost iniţial reţinut pentru 24 de ore, ulterior fiind plasat sub control judiciar, pentru 60 de zile.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Operațiunea ”Ziua Z”. Cel mai puternic grup de interlopi, Clanul Caranilor, a fost călcat de mascați la o petrecere cu manele
Operațiunea ”Ziua Z”. Cel mai puternic grup de interlopi, Clanul Caranilor, a fost călcat de mascați la o petrecere cu manele

Considerat cel mai puternic grup infracțional din România, Clanul Caranilor a fost vizitat de forțele de ordine. Numele interlopilor apar într-unul dintre cele mai ample dosare penale, denumit „Ziua Z”.

Frații Carani, ridicați de DIICOT de la o petrecere cu manele
Frații Carani, ridicați de DIICOT de la o petrecere cu manele

Frații Carani, cunoscuți interlopi din Capitală, au fost ridicați joi dimineață de DIICOT într-un dosar în care sunt suspectați de tentativă de omor, şantaj, proxenetism, spălare de bani, dare de mită, iar lista infracțiunilor continuă.  

Ce muzică ascultă românii. „Trap și manele, frate. Ce să fac?”. Care sunt beneficiile muzicii asupra creierului
Ce muzică ascultă românii. „Trap și manele, frate. Ce să fac?”. Care sunt beneficiile muzicii asupra creierului

Suntem oameni veseli și, potrivit unui studiu recent, muzica ne însoțește peste tot - la restaurant, pe stradă, în parcuri sau chiar în mașină, mai ales dacă avem o zi dificilă.  

Nuntă la Bârlad: cort, decorațiuni și mese întinse printre blocuri, cu manele și dedicații urlate. Cum s-a terminat
Nuntă la Bârlad: cort, decorațiuni și mese întinse printre blocuri, cu manele și dedicații urlate. Cum s-a terminat

O nuntă organizată între blocuri, într-un cartier din Bârlad, județul Vaslui, s-a lăsat cu o amendă consistentă, după ce vecinii au sunat la 112.  

Florin Duduianu, arestat în Los Angeles. Este acuzat că ar fi tâlhărit cântăreți de manele
Florin Duduianu, arestat în Los Angeles. Este acuzat că ar fi tâlhărit cântăreți de manele

Interlopul român Florin Duduianu, cunoscut drept Anaser, a fost arestat, marți, în Los Angeles, de polițiștii americani.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.