Consumul anual de apă în România crește de la an la an. Cum putem raționaliza eficient apa

×
Codul embed a fost copiat

Cu 70 la sută din teritoriul ţării afectat de secetă, soluția cea mai bună este să economisim apă, zi de zi.

Poate părea o picătură într-un ocean însă dacă fiecare dintre noi ar opri apa când se spală pe dinți sau ar alege să facă duș în loc de o baie în cadă, diferența ar fi simțitoare.

În plus există acum tot felul de dispozitive care montate pe conducte și robineți ne ajută să reducem și cu 40 la sută consumul casnic.

Un simplu aerator montat la bateria din baie și de la cea bucătărie reduce consumul de apă cu 60 la sută. Prețul unuia în magazine pornește de la 34 de lei.

Pentru această soluție de economisire a apei au optat și proprietarii unui restaurant din Brașov care utilizează în medie, pe lună, 30 de metri cubi de apă.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Adrian Ciobanica, Barman: „Folosind apă zilnic, mult, este o economie pe care o aduci la volumul de apă consumat pe zi e practic și pentru factură care vine și pentru planetă”.

În bucătărie, mașina de spălat vase consumă în medie 57 de litri de apă. Dacă alegeți să spălați vasele cu mâna, în chiuvetă, consumul va crește cu 30 la sută. Dacă ne apucăm de gătit iată ce putem să facem.

Nicu Tomulețiu, Compania Aquaser Târgu Mureș: „Să spălăm legumele putem într-un vas umplut parțial cu apă, nu sub jetul de apă la robient, dezghețăm mâncarea din congelator în frigider nu sub jetul de apă caldă pentru că pe lângă faptul că consumam apă, consumăm și apă încălzită deci suntem de două ori ineficienți”.

O altă soluție sunt limitatoarele de debit cu ajutorul cărora puteţi reduce cantitatea de apă care curge la robinet, de pildă, de la 15, la 5 litri pe minut, în cazul unei baterii de duş.

Luaţi în calcul şi robinetele cu senzor. Prin folosirea lor puteţi reduce consumul de apă şi cu 70%, mai ales atunci când vă spălaţi pe dinţi și când ar fi bine să opriţi apa.

136 de litri este consumul de apă atunci când vreți să faceți baie în cadă. Scade la 100 de litri dacă alegeți varianta unui duș de 5 minute. Dar, dacă aveți montat un limitator de debit pe instalație faceți o economie de încă 40 de litri de apă.

Statisticile arată că, de la un an la altul, românii consumă tot mai multă apă pentru uzul casnic. Sociologii pun asta pe seama confortului. În 2020 fiecare român a folosit în casă 89,7 litri de apă zilnic.

Romulus Oprica, Sociolog: „Faptul că am învățat să fim mai civilizați, să ne spălăm noi mai des, să ne spălăm rufele mai des, până la urmă au dus la un rezultat simplu: a crescut consumul de apă”.

Un element important în statistici este acela al pierderilor de pe rețelele învechite și uzate. Statisticienii au calculat că, în 2020, acestea au fost de 37 la sută la nivel național iar în municipii și orașe procentul pierderilor a depăşit 41 la sută.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită

O femeie de 36 de ani din Hunedoara a fost rănită în timp ce mergea cu mașina prin Defileul Jiului. O bucată de stâncă de câteva kilograme s-a desprins de pe versant și a căzut chiar peste parbrizul autoturismului condus de ea.  

Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare
Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare

Sfârșit tragic pentru un tânăr fotbalist din Slatina. Băiatul era cu skijet-ul pe râul Olt, însă, la un moment dat, s-a răsturnat în apă. Nu se știe dacă purta vestă de salvare. A urmat o operațiune de căutare contra-cronometru, a pompierilor.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.