Austria confirmă acordul pentru aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen aerian. Când se va aplica decizia

schengen romania bulgaria
Colaj foto Profimedia

Austria a confirmat, sâmbătă, prin intermediul Ministerului de Interne de la Viena, acordul cu România şi Bulgaria referitor la "Schengen Air", adică intrarea pe calea aerului fără control la frontieră. Cel mai probabil, decizia se va aplica din martie.

Totuşi, a ţinut să precizeze Ministerul austriac de Interne, în prezent nu există negocieri privind aderarea deplină a României şi Bulgariei la spaţiul Schengen fără frontiere şi, prin urmare, nu există nicio dată fermă pentru aceasta, notează News.ro, care citează agenţia austriacă APA.

Conform Ministerului de Interne al Austriei, un text referitoare la aderarea României şi Bulgariei la Schengen cu frontierele aeriene, care are caracter obligatoriu din punct de vedere juridic, a fost trimis, vineri seară, către preşedinţia spaniolă a Consiliului UE.

Acordul înseamnă că, pe viitor, călătorii din România şi Bulgaria nu vor mai fi nevoiţi să zboare spre alte ţări din UE prin terminalele internaţionale. Paşapoartele vor fi verificate la poartă de către companiile aeriene, cu sprijinul poliţiei.

Potrivit Ministerului de Interne, toate statele membre ale UE trebuie mai întâi să fie de acord cu această înţelegere înainte ca aceasta să poată fi aplicată. Prin urmare, cea mai apropiată dată posibilă pentru introducerea regulamentului ar fi martie 2024, întrucât în această lună se vor modifica programele de zbor.

Citește și
Nehammer și Karner
„România și Bulgaria s-au bucurat prematur”. Presa de la Viena: Austria îşi menţine veto-ul la Schengen, negocierile continuă
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

România anunţase deja acordul referitor la intrarea în Schengen cu graniţele aeriene cu câteva zile în urmă, mai notează presa austriacă.

Condițiile impuse de Austria

Cele trei condiţii ale Austriei pentru acest acord ar fi fost, de asemenea, prezentate în textul trimis către preşedinţia spaniolă a Consiliului UE, potrivit Ministerului de Interne de la Viena, scrie Der Standard.

Acestea se referă la o sporire a desfăşurării agenţiei UE de protecţie a frontierelor Frontex în România şi Bulgaria, precum şi la bani alocaţi de Comisia Europeană pentru protecţia frontierelor externe ale acestor ţări, plus o întărire a controalelor la frontierele terestre. Acceptarea solicitanţilor de azil din Austria, în special din Afganistan şi Siria, de către România şi Bulgaria ar fi o altă condiţie cerută de Viena.

În decembrie anul trecut, Austria a blocat o extindere a spaţiului Schengen pentru a include România şi Bulgaria, invocând numărul mare de solicitanţi de azil. Ţările de Jos s-au opus, de asemenea, aderării Bulgariei la Schengen, dar între timp şi-au ridicat veto-ul.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Poziția oficială a Austriei privind aderarea României la Schengen. Negocierile pentru „Schengen Air” nu s-au încheiat
Poziția oficială a Austriei privind aderarea României la Schengen. Negocierile pentru „Schengen Air” nu s-au încheiat

În prezent nu există negocieri privind aderarea propriu-zisă a României la Schengen, cu frontierele terestre, a transmis Ministerul de Interne al Austriei într-un răspuns oficial oferit pentru Știrile PRO TV.  

„România și Bulgaria s-au bucurat prematur”. Presa de la Viena: Austria îşi menţine veto-ul la Schengen, negocierile continuă
„România și Bulgaria s-au bucurat prematur”. Presa de la Viena: Austria îşi menţine veto-ul la Schengen, negocierile continuă

Bucuria din România şi Bulgaria în legătură cu Schengen a fost aparent prematură, comentează presa austriacă, după anunțul privind acordul de aderare a celor două state cu frontierele aeriene și maritime.

Anunțul lui Ciolacu privind aderarea la Schengen, detonat de Viena. Cioloș: Umilință publică primită de la ministrul austriac
Anunțul lui Ciolacu privind aderarea la Schengen, detonat de Viena. Cioloș: Umilință publică primită de la ministrul austriac

După ce premierul Marcel Ciolacu a anunțat triumfalist acordul pentru aderarea României la Schengen în 2024, Viena a readus autoritățile de la București cu picioarele pe pământ.

Opoziția îl contrazice pe Ciolacu: aderarea României la Schengen este o înfrângere vândută ca o victorie. „Este praf în ochi”
Opoziția îl contrazice pe Ciolacu: aderarea României la Schengen este o înfrângere vândută ca o victorie. „Este praf în ochi”

Este oficial! Intrăm în Schengen cu frontierele aeriene și maritime, din martie 2024. Confirmarea a venit, joi, de la premierul Marcel Ciolacu.

Austria anunță că nu există negocieri privind aderarea propriu-zisă a României la Schengen, cu frontierele terestre
Austria anunță că nu există negocieri privind aderarea propriu-zisă a României la Schengen, cu frontierele terestre

Austria a ţinut să reamintească joi că deschiderea spaţiului maritim şi aerian european pentru România şi Bulgaria nu constituie o apartenenţă deplină la spaţiul Schengen şi nu a prezentat un calendar de implementare, transmite France Presse.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.