Un credincios a murit după ce pastorul a confundat benzina cu apa sfințită

×
Codul embed a fost copiat

Un pastor a confundat benzina cu apa sfinţită, în timpul unei slujbe de vindecare, într-o biserică din Lagos, Nigeria. Și totul s-a terminat cu o explozie de proporții.

 

"Pastorul a luat un recipient plin cu benzină, crezând că acesta conține apă", a explicat purtătorul de cuvânt al Agenţiei Naţionale pentru Situaţii de Urgenţă.

Apoi, a stropit cu lichid un om care venise să primească binecuvântarea. Benzina s-a aprins de la flacăra unei lumânări și incendiul i-a cuprins pe amândoi.

Credinciosul a murit pe loc, iar pastorul a suferit arsuri grave. În scurt timp ardea întreaga biserică, iar flăcările s-au extins către o conductă de gaze din apropiere, care a explodat, creând un nor imens de fum.

Citește și
casa arsa
Scene de groază în Dâmbovița, după ce o casă a luat foc: „Cerea ajutor. Era ars complet”
Ce a pățit jurnalista care a filmat ultimele imagini cu Aleksei Navalnîi în viață

Până la urmă, pompierii au reușit să stingă focul și nu au fost alte victime.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cum a fost surprins Dani Alves la trei zile după ce a ieșit din închisoare
FOTO Cum a fost surprins Dani Alves la trei zile după ce a ieșit din închisoare
Citește și...
Patru oameni au murit pe loc în urma unei explozii violente. Ce a provocat deflagrația
Patru oameni au murit pe loc în urma unei explozii violente. Ce a provocat deflagrația

Patru oameni au murit şi alţi patru sunt daţi dispăruţi în urma unei puternice explozii de gaz, care a distrus complet azi-noapte o casă cu trei etaje dintr-o staţiune de ski din sudul Poloniei.

Scene de groază în Dâmbovița, după ce o casă a luat foc: „Cerea ajutor. Era ars complet”
Scene de groază în Dâmbovița, după ce o casă a luat foc: „Cerea ajutor. Era ars complet”

Doi soți sărmani din Dâmbovița sunt loviți de necazuri: bărbatul de 71 de ani a ajuns în comă, la spital, iar soția lui a rămas pe drumuri după ce un incendiu violent le-a distrus căsuța modestă în care locuiau.

Un bărbat din Constanța a fost descoperit mort în casă de către pompieri, în urma unui incendiu
Un bărbat din Constanța a fost descoperit mort în casă de către pompieri, în urma unui incendiu

Tragedie în această dimineață la Constanța! Un bărbat de 56 de ani a fost descoperit mort în casă de către echipele ISU Dobrogea care lucrau la stingerea unui incendiu.

Recomandări
Explozie la Rafinăria Petromidia. Nu s-au înregistrat victime. Reacția companiei | VIDEO
Explozie la Rafinăria Petromidia. Nu s-au înregistrat victime. Reacția companiei | VIDEO

O explozie a avut loc vineri dimineață la Rafinăria Petromidia. La nivelul județului Constanța a fost activat Planul Roșu de Intervenție.

Ce a găsit armata în locul în care a căzut drona militară, în Brăila. Reacția MApN | VIDEO
Ce a găsit armata în locul în care a căzut drona militară, în Brăila. Reacția MApN | VIDEO

Ministerul Apărării Naționale (MApN) anunţă vineri că elemente dintr-o posibilă dronă au fost găsite în Insula Mare a Brăilei.

20 de ani de la aderarea României la NATO, „cea mai puternică alianţă politico-militară din lume”
20 de ani de la aderarea României la NATO, „cea mai puternică alianţă politico-militară din lume”

S-au împlinit 20 de ani de la aderarea României la NATO, iar responsabilii Apărării și politicienii s-au întrecut în mesaje care evidențiază garanțiile de securitate pe care ni le oferă Alianța în contextul războiului pornit de Rusia în Ucraina.