Statele UE nu au ajuns încă la un acord privind durata amânării Brexit-ului

×
Codul embed a fost copiat

Statele membre ale Uniunii Europene nu au reuşit să ajungă vineri la un acord privind durata unei amânări a Brexit-ului, au anunţat surse europene, cu doar şase zile până la ieşirea programată a Regatului Unit din blocul comunitar, relatează DPA şi AFP.

Ambasadorii la UE ai statelor membre s-au întâlnit vineri pentru a discuta solicitarea Marii Britanii de a amâna ieşirea sa din UE după data-limită actuală de 31 octombrie, după ce premierul britanic Boris Johnson a propus organizarea de alegeri anticipate în decembrie.

Negociatorul UE pentru Brexit, Michel Barnier, a calificat drept "excelente" discuţiile de vineri. "Lucrările vor continua în următoarele zile", a spus o purtătoare de cuvânt a Comisiei Europene.

Două surse europene au precizat că o decizie va fi luată la începutul săptămânii viitoare.

Premierul britanic Boris Johnson a anunţat joi, într-o declaraţie televizată, că solicită parlamentului să aprobe organizarea de alegeri pe plan naţional la 12 decembrie, în cadrul eforturilor sale de a asigura că Marea Britanie iese din Uniunea Europeană.

Citește și
ursula von der leyen
Consecințele amânării Brexit. Marea Britanie va avea nevoie de comisar european
„Ce se întâmplă e nebunie curată. Și-au ieşit din minţi. Sunt ruşinea Rusiei”. Omul interzis în Rusia lui Putin vine la București

"Consider că Brexitul poate fi pus în aplicare dacă punem problema corect cu parlamentul. Dacă (legislatorii) vor realmente mai mult timp pentru a studia acest acord excelent, pot dispune de acest timp, dar trebuie să accepte alegeri legislative pe 12 decembrie", a declarat Johnson, subliniind că "acesta este drumul înainte".

Parlamentul britanic a refuzat până acum să aprobe un acord de "divorţ" încheiat între guvern şi UE, ceea ce a determinat de altfel în vară demisia executivului condus de Theresa May. Un amendament adoptat la sfârşitul săptămânii trecute de legislativul de la Londra l-a obligat pe Boris Johnson să trimită UE o scrisoare în care să ceară o extindere cu trei luni a termenului de retragere. Johnson - devenit premier cu promisiunea de a scoate Marea Britanie din UE la 31 octombrie, cu sau fără un acord - a ataşat însă la această cerere o altă scrisoare în care punctează că el nu doreşte, de fapt, prelungirea termenului.

"Mă tem că din câte se pare prietenii noştri din UE vor răspunde la solicitarea parlamentului de a amâna Brexitul cu o prelungire a termenului, ceea ce eu chiar nu doresc deloc", a subliniat Johnson joi pe BBC, potrivit dpa.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Lovitură grea pentru Ianis Hagi! Anunțul făcut de scoțieni
NEWS ALERT Lovitură grea pentru Ianis Hagi! Anunțul făcut de scoțieni
Citește și...
Boris Johnson dorește alegeri anticipate. În ce dată ar urma să aibă loc
Boris Johnson dorește alegeri anticipate. În ce dată ar urma să aibă loc

Prim-ministrul britanic Boris Johnson plănuiește să ceară Parlamentului aprobarea unor alegeri generale anticipate în data de 12 decembrie, pentru a depăși impasul Brexit.

Consecințele amânării Brexit. Marea Britanie va avea nevoie de comisar european
Consecințele amânării Brexit. Marea Britanie va avea nevoie de comisar european

Marea Britanie va trebui să propună un candidat de comisar în următoarea Comisie Europeană dacă este încă membră a Uniunii Europene după 31 octombrie, a declarat joi preşedinta aleasă a Comisiei Europene Ursula von der Leyen.

Recomandări
Cătălin Cîrstoiu va susține o conferință de presă la 18:30. Ar putea face un anunț privind candidatura la Primăria Capitalei
Cătălin Cîrstoiu va susține o conferință de presă la 18:30. Ar putea face un anunț privind candidatura la Primăria Capitalei

Cătălin Cârstoiu organizează vineri seară o conferință de presă, în care ar urma să răspundă acuzaţiilor de incompatibilitate şi în care ar putea face şi un anunţ referitor la prezenţa în cursa electorală.

Trei dintre avioanele de luptă F-16 cumpărate de MApN din Norvegia au ajuns în România. GALERIE FOTO
Trei dintre avioanele de luptă F-16 cumpărate de MApN din Norvegia au ajuns în România. GALERIE FOTO

Ministerul Apărării Naţionale anunţă că vineri trei aeronave F-16 Fighting Falcon achiziţionate de România de la Regatul Norvegiei au aterizat în Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu", de la Câmpia Turzii, în vederea dotării Escadrilei 48 Vânătoare.

Reacție neașteptată a Iranului după atacul atribuit Israelului. „Mai degrabă infiltrare decât atac”
Reacție neașteptată a Iranului după atacul atribuit Israelului. „Mai degrabă infiltrare decât atac”

Teheranul minimizează exploziile de vineri atribuite Israelului şi anunţă că nu intenţionează să se răzbune, în dorinţa de a evita un război în regiune.