Vremea rămâne plăcută în majoritatea zonelor. Prognoza meteo pentru următoarele trei zile

×
Codul embed a fost copiat

Vremea rămâne plăcută în majoritatea zonelor şi doar prin extremitatea de nord-est şi est a ţării s-ar putea să plouă slab. Vântul va fi activ, se va înteţi pe crestele montane şi temporar în Moldova şi în Dobrogea.

Temperaturile cresc peste tot; la amiază vor fi între 15 şi 25 de grade. Cele mai ridicate valori se vor atinge în Oltenia.

În Dobrogea şi cu Bărăgan va predomină vremea frumoasă, mai apar şi ceva nori pe cer, însă sunt nori de vreme bună. Vântul va avea intensificări în Dobrogea, iar temperatura aerului va creşte uşor.

Mai sus, în Moldova sudică şi în nordul Munteniei se anunţă vreme bună şi se încălzeşte. Vântul va mai avea unele porniri pe timpul zilei, iar maximele termice vor ajunge până 23 de grade Celsius.

În nordul Moldovei şi în Bucovina se mai adună norii şi e posibil să vină câteva ploi slabe, vîntul se înteţeşte şi temperaturile cresc chiar şi cu 5-6 grade faţă de ziua trecută.

Citește și
vremea romaniei
Vreme răcoroasă, marți, în toată țara. Prognoza pentru următoarele 3 zile
„Ce se întâmplă e nebunie curată. Și-au ieşit din minţi. Sunt ruşinea Rusiei”. Omul interzis în Rusia lui Putin vine la București

În nordul Transilvaniei şi în Maramureş aşteptăm vreme frumoasă; cu nori puţini şi temperaturi în creştere. Soare şi atmosfera plăcută găsim şi în vestul ţării. Norii nu prea apar iar maximele termice ajung pînă la 21 de grade Celsius.

În ţinuturile centrale e posibil să apară puţină ceaţă, apoi apare soarele şi se va încălzi în toată provincia. Vântul se va înteţi pe crestele montane.

În sud-vestul ţării este vreme frumoasă, cu cer curat şi se va încălzi uşor. Cele mai ridicate temperaturi din ţară se vor atinge în zona Olteniei, unde vor fi pînă la 25 de grade Celsius.

În Bucureşti se încălzeşte uşor şi atmosfera se va menţine însorită. La amiază termometrele vor indică 22 de grade Celsius. Se încălzeşte şi la noapte, iar presiunea atmosferică va staţiona la o valoare puţin mai mare decât cea normalã.

În zonele de munte temperaturile cresc uşor. Va predomină vremea frumoasă şi doar prin Carpaţii Orientali, vor mai fi înnorări şi ploi slabe, sporadice. Vântul va suflă mai tare pe crestele Carpaţilor Meridionali şi de Curburã.

Prognoza meteo pentru următoarele zile:

Luni va fi neobişnuit de cald pentru jumătatea lunii octombrie. Atmosfera va fi plăcută cu cer mai mult senin şi un vînt mai activ.

Vreme caldă o să avem şi marţi. Cerul va fi curat peste tot şi vântul rămâne activ. Maximele termice trec de 20 de grade cam peste tot.

Miercuri se anunţă încă o zi frumoasă şi temperaturile se menţin ridicate pentru aceastã perioadã. Vântul va avea intensificãri în Banat, în Delta Dunãrii şi pe crestele montane.

Articol recomandat de sport.ro
O tânără gimnastă murit la doar 17 ani. "A luat-o de lângă noi în doar 24 de ore"
O tânără gimnastă murit la doar 17 ani. "A luat-o de lângă noi în doar 24 de ore"
Citește și...
Vremea se răcoreşte sâmbătă. Maximele vor fi de la 13 la 23 de grade
Vremea se răcoreşte sâmbătă. Maximele vor fi de la 13 la 23 de grade

Sâmbătă se răcoreşte, vântul prinde putere prin Est şi pe la munte, iar presiunea atmosferică mai creşte puţin. Maximele vor fi de la 13 la 23 de grade.

Vreme răcoroasă, marți, în toată țara. Prognoza pentru următoarele 3 zile
Vreme răcoroasă, marți, în toată țara. Prognoza pentru următoarele 3 zile

Ziua de marți ne-aduce vreme răcoroasă; câteva ploi prin nordul şi centrul ţării; soare cu nori în rest. Vom avea maxime de la 11 grade în estul Transilvaniei, la cel mult 21 de grade prin Lunca Dunării.

Recomandări
Un cetăţean polonez care ratase îmbarcarea ar fi anunţat prezenţa unei bombe la bordul avionului aterizat la Timişoara
Un cetăţean polonez care ratase îmbarcarea ar fi anunţat prezenţa unei bombe la bordul avionului aterizat la Timişoara

Un avion care decolase din Polonia, cu peste o sută de pasageri la bord, a aterizat de urgență joi noapte pe aeroportul din Timișoara, după ce a fost primită o amenințare cu bombă.

Moment istoric la căile ferate. S-a lansat în sfârșit licitația de 300 de milioane de euro pentru un tronson foarte aglomerat
Moment istoric la căile ferate. S-a lansat în sfârșit licitația de 300 de milioane de euro pentru un tronson foarte aglomerat

Compania Națională de Căi Ferate CFR SA a lansat vineri licitația pentru modernizarea căii ferate Constanța-Mangalia, după mai multe amânări.

Reacţii prudente ale oficialilor politici, după exploziile de la Isfahan în conflictul Israel-Iran
Reacţii prudente ale oficialilor politici, după exploziile de la Isfahan în conflictul Israel-Iran

Oficiali politici îndeamnă în primele reacţii - foarte pruente - după riposta Israelului în Iran, la ”evitarea unei escaladări”, relatează AFP.