Vremea începe să se răcească în toată ţara, temperaturile scad sub 10 grade

×
Codul embed a fost copiat

Vremea se răcește mai cu seama în nord-estul țării, dar prin sud rămânem cu valori peste limitele perioadei. Va domina atmosfera închisă, deși prin sud-est mai prindem un pic de soare în prima parte a zilei. Burnița apare prin vest, centru și nord.

Vremea în fiecare regiune a ţării

În Dobrogea și Bărăgan, ceața mai poate dura câteva ore, soarele se va arată până la amiază, apoi apar norii. Temperaturile se opresc pe la 15-16 grade; ieri s-au înregistrat și 19 grade.

Si mai sus, în Moldova sudică și în nordul Munteniei, avem schimbări perceptibile. După ceață din primele ore, zărim soarele, apoi încep să apară norii și aici. Va fi mai frig că ieri: scăderea va fi una sesizabilă, chiar și de șapte grade.

In nordul Moldovei și în Bucovina se anunță vreme schimbătoare și o răcire tranșantă. Peste zi, temperaturile urcă doar vreo două grade față de valorile din zori. Precipitații nu sunt deocamdata-

Citește și
vreme romania
Fenomene meteo extreme în România. În șapte zile, vom trece de la -16 grade la 16 grade Celsius
De ce „urăște” Donald Trump Ucraina. În 2019 i-a spui lui Zelenski: „Ucraina știe multe despre asta”

In nordul Transilvaniei și în Maramureș o să avem vreme închisă, frig și umezeală. Temperaturile scad cu vreo patru-cinci grade față de ieri.

In ținuturile vestice o să plouă local și înnorările persistă. Ieri au fost și 15 grade în zona, azi cel mult 10 grade.

Si în Transilvania avem vreme urâtă, cu ploi locale, umezeală persistența și temperaturi modeste. Scăderea este consistentă, chiar și de cinci grade în zona Brașovului. Cod galben de ceață pentru Hunedoara, Sibiu, Albă, Mureș și Harghitacel puțin până la ora 9.

In Oltenia, situația este ceva mai bună, deși schimbări apar și pe aici. Temperaturile rămân ridicate pentru noiembrie, pe Valea Oltului zărim și soarele câteva ore, dar treptat, cresc șansele de ploaie.

In sudul țării apar schimbări de la o ora la altă, dar vremea rămâne caldă și aici. Acum, dimineață, avem ceață, mai târziu va fi soare, dar după-amiază încep să se adune norii și la final, atmosfera devine mohorâtă. Termic, percepem o scădere de trei-patru grade față de ieri.

In București, deși temperatura scade față de ieri, când s-au înregistrat 21,5 grade, rămânem cu vremea caldă pentru noiembrie. Dimineață avem ceață, spre amiază apare soarele, iar după prânz încep se adune norii și vântul va prinde putere. Maxima se oprește pe la 14-15 grade, presiunea atmosferică este de 749 mm Hg și are tendința de crestere.

In zonele de munte se face mai frig ca ieri și înnorările persistă. Ploi trecătoare pot apărea în orice zona, iar prin Carpații Orientali așteptăm ninsori şi lapoviță la mare altitudine.

Vremea în următoarele 3 zile

Mâine, avem vreme de toamna mohorâtă, cu temperaturi modeste, ploi sau burniță în sud-vest, poate și prin sud și centru. Vântul va fi mai intens prin Bărăgan și Dobrogea, iar maximele ajung la normal.

Joi se încălzește puțin în vest, centru și nord, pe unde apare soarele; în schimb, în sud avem vreme urâtă, cu ploi sau burniță. Ceața reapare în zori prin Transilvania și Crișana, iar minimele rămân pozitive.

Vineri continuă atmosfera plăcută la nord de Carpații Meridionali și vremea mohorâtă, cu ploi slabe, prin sud și sud-est. Ceață va domină centrul și nord-vestul țării în prima parte a zilei.

In Capitală, mâine așteptăm vreme închisă, temperaturi în scădere și vânt insistent. Nivelul presiunii se stabilizează la valori normale. Joi vor fi condiții de burniță și temperatura crește foarte puțin peste zi: dimineață vor fi în jur de 5..6 grade, iar la amiază vreo 9 grade. Vineri: altă zi neplăcută, cu ploi trecătoare și atmosfera mohorâtă. Maximă se oprește pe la 8 grade.

La munte, se face mai frig că ieri și innorarile persistă. Mâine avem altă zi neplăcută, cu umezeală mare și condiții de ploaie slabă. Joi se arată soarele în masivele apusene și în Orientali, însă poate să burnițeze în Meridionali și prin Munții Banatului. Vineri se adună iarăși norii și o să mai plouă în masivele sudice; pe crește reapare lapoviță.

Articol recomandat de sport.ro
O tânără gimnastă murit la doar 17 ani. "A luat-o de lângă noi în doar 24 de ore"
O tânără gimnastă murit la doar 17 ani. "A luat-o de lângă noi în doar 24 de ore"
Citește și...
Maxime de până la 21 de grade în sudul țării. Prognoza meteo pentru începutul săptămânii
Maxime de până la 21 de grade în sudul țării. Prognoza meteo pentru începutul săptămânii

Ziua luni ne-aduce temperaturi mult mai ridicate decât ar fi normal; ploi în vestul şi nord-vestul ţării; vreme mai bună în rest. Maximele pleacă de la 13 grade în Transilvania estică şi ajung la 21 de grade prin Lunca Dunării.

Fenomene meteo extreme în România. În șapte zile, vom trece de la -16 grade la 16 grade Celsius
Fenomene meteo extreme în România. În șapte zile, vom trece de la -16 grade la 16 grade Celsius

Fenomenele meteo extreme matură toată ţara.

Vine iarna. Cod galben și PORTOCALIU de viscol și ninsoare în toată țara
Vine iarna. Cod galben și PORTOCALIU de viscol și ninsoare în toată țara

Vremea s-a înăsprit peste noapte şi s-au pornit ploile reci şi chiar ninsorile. Pe Transfăgărăşan, din cauza zăpezilor, mai multe maşini au rămas blocate ore întregi, până când drumarii au reuşit să cureţe şoseaua de mare altitudine.

Recomandări
Israelul a atacat Iranul. Presa iraniană anunță că „nu au fost raportate daune sau explozii la scară largă”
Israelul a atacat Iranul. Presa iraniană anunță că „nu au fost raportate daune sau explozii la scară largă”

Israelul a lansat joi noapte un atac asupra Iranului, după acțiunea din weekend asupra teritoriului său. Explozii puternice s-au auzit în centrul țării, în orașul Isfahan, în apropierea unei baze militare.

Nicolae Ciucă, despre introducerea serviciului militar obligatoriu: Nu avem pregătită infrastructura necesară
Nicolae Ciucă, despre introducerea serviciului militar obligatoriu: Nu avem pregătită infrastructura necesară

Nicolae Ciucă, a declarat, joi, că România nu are pregătită infrastructura necesară pentru introducerea serviciului militar obligatoriu în următorii doi ani, el menţionând şi că "s-au dus vremurile" în care oamenii să fie aduşi cu arcanul la armată.

Cristian Pîrvulescu: A fost un atac ”farmaceutic”al Israelului, Iranul se va preface că nu a existat nimic
Cristian Pîrvulescu: A fost un atac ”farmaceutic”al Israelului, Iranul se va preface că nu a existat nimic

Israelul a lansat vineri dimineață un atac asupra Iranului, după atacurile iraniene asupra teritoriului său de la sfârşitul săptămânii trecute.