Vremea 12 ianuarie 2018: Vreme urâtă în toată țara. Apar ninsorile și intensificări ale vântului

Ultimul update: Vineri 12 Ianuarie 2018 11:36
Data publicarii: Vineri 12 Ianuarie 2018 07:54
Categorie: Vremea

Astăzi avem vreme urâtă, cu precipitaţii slabe, mai ales în ţinuturile sudice, pe unde se înteţeşte şi vântul. În sud şi est temperaturile coboară spre normal. Maximele pleacă de la zero grade în Bucovina şi mai ating 9 grade prin Banat şi Crișana.

În Dobrogea şi Bărăgan atmosfera se menţine închisă. O să plouă pe timpul zilei, iar la noapte va cădea lapoviţă sau ninsoare slabă. Vântul prinde putere şi se răceşte: vom avea maxime de cel mult 4-5 grade şi minime în jur de zero grade.

Temperaturile scad şi în Moldova sudică şi în nordul Munteniei. Ieri au fost 6-7 grade. Astăzi maximele se opresc pe la 4 grade. Ploile vor fi slabe şi se vor transforma treptat în lapoviţa şi chiar ninsoare pe timpul nopţii.

În nordul Moldovei şi în Bucovina găsim atmosfera mohorâtă şi temperaturi în scădere. Vor fi puţine precipitaţii, îndeosebi ninsori. După prânz termometrele vor indica 1-2 grade, iar peste noapte se vor înregistra în jur de minus 4 grade.

În nordul Transilvaniei şi în Maramureş temperaturile se menţin ridicate şi ajung din nou pe la 7 grade. Înnorările persistă, dar sunt slabe şanse de precipitaţii.

Vremea 10 ianuarie 2018: Temperaturile scad și se apropie de normalul perioadei

În ţinuturile vestice, avem tot vreme caldă pentru această dată. Pe aici se anunţă cele mai ridicate valori, de 8-9 grade. O să plouă din când în când, peste noapte apare trecător lapoviţă şi se poate depune polei.

Şi în centrul României va fi mai cald decât în mod normal, dar vom avea vreme cam neplăcută, mulţi nori, ninsori pe la munte şi puţină lapoviţă în rest. Noaptea însă va fi mai rece decât până acum: în depresiuni se vor atinge minus 8 grade.

În Oltenia o să plouă pe suprafeţe destul de mari, dar în cantităţi neînsemnate. Se înteţeşte vântul, iar maximele vor fi în scădere uşoară. La noapte, ploile se transformă în lapoviţa şi ninsoare.

În ţinuturile sudice avem vreme urâtă, cer noros, ploi slabe, lapoviţă sau fulguieli după lăsarea nopţii. Vântul agita atmosfera şi temperaturile coboară spre valori mai potrivite pentru luna ianuarie.

Se răceşte şi în zona Capitalei. O să mai plouă din când în când, se înteţeşte şi vântul, iar la noaptea s-ar putea să apară câţiva fulgi de zăpadă. Maximă se opreşte la 4 grade, iar minimă ajunge la pragul îngheţului.

Temperaturile încep să scadă şi în zonele montane. Cerul rămâne acoperit de nori, o să ningă în masivele sudice şi în cele estice, iar vântul va avea uşoare intensificări.

Mâine temperaturile continuă să scadă. Vom avea cel mult 1 grad pe timpul zilei şi minus 5 grade în noaptea următoare. Mai sunt ceva condiţii de fulguială, iar vântul va sufla cu putere şi va accentua senzaţia de frig.

Duminică norii se risipesc, dar vântul rămâne intens şi vom avea avea de îndurat un frig pătrunzător. Maxima va fi de minus 2 grade, iar noaptea se vor atinge minus 8 grade.

Vreme rece avem şi luni. Se înseninează, se domoleşte vântul, însă temperaturile rămân negative, iar pe timpul nopţii va fi ger în zona periferică.

Temperaturile încep să scadă şi în zonele montane. Astăzi o să ningă în masivele sudice şi în cele estice, iar vântul va avea intensificări uşoare.

Maine vine frigul, norii persistă şi mai aduc câteva ninsori slabe, iar vântul spulberă zăpadă în masivele sud-vestice.

Duminică să răceşte şi mai tare, apare soarele, mai sunt şi condiţii de fulguială, iar pe timpul nopţii se instalează gerul.

Luni avem atmosferă însorită, calmă, dar foarte rece. În unele staţiuni gerul persistă chiar şi pe timpul zilei.

Vremea 11 ianuarie 2018: Atmosferă închisă în toată țara. Temperaturile se apropie de normalul perioadei

Vremea 11 ianuarie 2018: Atmosferă închisă în toată țara. Temperaturile se apropie de normalul perioadei

vremea

Proiecțiile dezastruoase ale meteorologilor: zăpada va disparea complet în România

Avertizare ANM: ninsori în întreaga țară, începând de vineri seară până duminică

Vremea 19 ianuarie 2018. Temperaturile încep să crească și sunt așteptate ploi

Codul portocaliu de viscol, prelungit pentru 13 judeţe. Cod galben de ninsori pentru vineri

Vremea 18 ianuarie 2018. Ninsori, vânt și ger, în mai multe regiuni

Viscol puternic în mai multe județe. Dezastrul provocat de vântul care a atins 130 de km/h

ninsoare

Drumuri închise din cauza viscolului puternic. Ninge abundent în mai multe județe

Cod portocaliu de ninsoare, în șapte județe

Vremea 17 ianuarie 2018: Ploi și lapoviță în toată țara

ANM: Cod galben de vânt şi ninsori abundente, la munte. Avertizare pentru 23 de judeţe

Vremea 16 ianuarie 2018. O nouă zi dominată de ninsori. Risc mare de polei

Se va depune un strat nou de zăpadă în București. Prognoza pentru următoarele 3 zile