Vreme frumoasă şi caldă în toată ţara. Ce temperaturi vom avea în acest weekend

×
Codul embed a fost copiat

Ziua de vineri ne aduce vreme frumoasă şi mai caldă. Prin nordul ţării apar câţiva nori; iar vântul se înteţeşte pe crestele montane şi în vest.

Maximele pleacă de la 24 de grade în depresiuni şi pe litoral şi ajung la 33 de grade în sud-vestul Olteniei.

În Dobrogea şi Bărăganul găsim soare, atmosfera plăcută şi temperaturi în creştere. Pe litoral va fi un pic mai răcoare: se vor înregistra 24, 25 de grade; dar în zona Bărăganului maximele ating 30 de grade.

Şi mai sus, în Moldova sudică şi nordul Munteniei se mai încălzeşte puţin şi vom avea vreme frumoasă şi temperaturi agreabile. La amiază termometrele vor indică 29, 30 de grade.

Vremea continuă să se încălzească şi în nordul Moldovei şi în Bucovina. Maximele urcă şi aici spre 30 de grade; apar câţiva nori; însă doar în zonele montane e posibil să vină o ploaie de scurtă durata.

Citește și
parc_insorit
Vremea se menţine rece pentru această perioadă. Maximele ajung până la 28 de grade
Cum a ajuns Petre Roman inculpat în Dosarul Mineriadei din 1990: „în subsolul Universității s-au găsit 22 de arme cu glonț; la sediul PNȚCD, substanțe halucinogene și materiale legionare”

La fel va fi şi în nordul Transilvaniei şi în Maramureş: vreme bună; soare cu norii şi ceva condiţii de ploaie, în special în zonele mai înalte.Temperaturile câştigă 3, 4 grade faţă de ziua trecută.

În ţinuturile vestice nu prea zărim norii; temperaturile mai cresc puţin şi vremea devine călduroasă. Se înteţeşte vântul, iar maximele urcă spre 32 de grade.

În centrul României dimineaţă este răcoroasă, chiar rece în zona depresionară. Apoi, temperaturile cresc cu fiecare ora şi după prânz vom avea vreme foarte plăcută şi maxime de la 24 la 28 de grade. Vântul va suflă mai tare la munte, la altitudini mari.

Am ajuns în zona Olteniei, unde va fi cel mai cald. Se vor atinge şi 33 de grade, la umbră; cerul va fi senin, iar vântul - un pic mai activ.

În regiunile sudice aşteptăm vreme frumoasă şi în încălzire. Maximele urcă spre 31 de grade în Lunca Dunării; norii nu prea se arată şi nici vântul nu prea se simte.

Se face mai cald şi în zona Capitalei. Ziua va fi foarte plăcută, cu mult soare;vânt domol şi 29, 30 de grade la orele amiezii. Temperaturile cresc uşor şi pe timpul nopţii: vor fi 14, 15 grade
în centrul oraşului şi puţin mai răcoare în zona mărginaşă.

Şi la munte găsim soare şi vreme bună. În zona Orientalilor apar ceva înnorări şi e posibil să picure trecător. În rest nu prea zărim
norii; vântul se înteţeşte pe creşte, iar temperaturile cresc în toate masivele.

Se mai încălzeşte puţin şi la malul marii. Vom avea vreme frumoasă, cu cer curat şi briza plăcută. Maximele ajung la valori normale pentru această dată, de 25, 26 de grade. În apă marii vor fi în jur de 24 de grade.

Sâmbătă - temperarturile continuă să crească. Vremea devine călduroasă în cea mai mare parte a ţării, iar în Banat şi sud-vestul Oltenie se pot atinge 35 de grade. Pe seară, la munte şi în nord-estul extrem e posibil să cadă câţiva stropi; în rest cerul se pasteaza curat.

Duminică se face şi mai cald; amiază va fi caniculară în sud-vestul ţării. În a două parte a zilei, în zonele montane apar câteva averse, cu descărcări electrice.

Luni - temperaturile scad uşor în nord şi nord-est. În restul avem tot vreme călduroasă, chiar caniculară în Oltenia şi Muntenia.

După prânz, în jumătatea nordică şi la munte creşte instabilitatea; vin averse destul de serioase şi s-ar putea să cadă grindină. Seară şi noaptea e posibil să plouă şi în celelalte zone.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Apare un nou stadion de 5 stele în România! Guvernul aprobă azi toate actele
NEWS ALERT Apare un nou stadion de 5 stele în România! Guvernul aprobă azi toate actele
Citește și...
Vremea se încălzește ușor în aproape toată țara. Prognoza până duminică
Vremea se încălzește ușor în aproape toată țara. Prognoza până duminică

Joi, 24 august, vremea va fi frumoasă şi se va încălzi uşor în cea mai mare parte a ţării. Cerul va fi variabil în nordul, centrul şi estul ţării, unde cu totul izolat vor fi posibile ploi slabe de scurtă durată şi mai mult senin în restul teritoriului.

Vremea se menţine rece pentru această perioadă. Maximele ajung până la 28 de grade
Vremea se menţine rece pentru această perioadă. Maximele ajung până la 28 de grade

Vremea rămâne răcoroasă în nord, centru şi est, pe unde mai aşteptăm o repriză, două, de ploaie. În rest avem timp frumos şi maxime de la 18 la 28 de grade.

Recomandări
„Acțiune ofensivă” pornită de Israel în sudul Libanului: „Trupele sunt desfăşurate în număr mare de-a lungul frontierei”
„Acțiune ofensivă” pornită de Israel în sudul Libanului: „Trupele sunt desfăşurate în număr mare de-a lungul frontierei”

Sudul Libanului este vizat de „o acțiune ofensivă” pornită de Israel, miercuri, în paralele cu pregătirile pentru o operațiune terestră în Rafah.

Joe Biden a ajutat în secret Ucraina să se apere de atacurile Rusiei și a trimis rachete ATACMS cu rază lungă de acțiune
Joe Biden a ajutat în secret Ucraina să se apere de atacurile Rusiei și a trimis rachete ATACMS cu rază lungă de acțiune

În ultimele săptămâni, Statele Unite au trimis în secret rachete cu rază lungă de acțiune Ucrainei pentru a fi folosite în lupta împotriva invadatorilor ruși, iar Ucraina le-a folosit deja de două ori.

Peste 60% dintre români ar fi de acord cu votul obligatoriu, cu 20% mai mulți decât în 2014. Care este motivul. Sondaj INSCOP
Peste 60% dintre români ar fi de acord cu votul obligatoriu, cu 20% mai mulți decât în 2014. Care este motivul. Sondaj INSCOP

Peste 60% dintre români sunt de acord cu votul obligatoriu, argumentând că o prezenţă mai mare la vot poate schimba lucrurile în bine, conform unui sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro.