Vreme extraordinar de caldă în toată țara. Maxime de 34 de grade la umbră

×
Codul embed a fost copiat

Astăzi se face mai cald, se pot înregistra şi 34 de grade la umbră, iar ploile apar sporadic către seară, doar prin Apuseni şi nordul Carpaţilor Orientali.

În Bărăgan şi Dobrogea, vremea se păstrează frumoasă şi continuă să se încălzească. Maximele ajung pe la 32 de grade, iar la malul mării se vor atinge şi 28 de grade.

Se face foarte cald şi în Moldova sudică şi în nordul Munteniei. Ieri au fost până la 29 de grade, astăzi se ating frecvent 32-33 de grade la umbră. Norii vor fi rari, aşa că nici vorbă de ploi.

În nordul Moldovei şi în Bucovina va fi exagerat de cald pentru această dată. Amiaza ne-aduce temperaturi la pragul caniculei, atmosfera însorită şi vânt domol.

În nordul Transilvaniei şi în Maramureş domină timpul frumos şi temperaturile mai cresc puţin faţă de ziua trecută. Spre seară pot să apară câteva averse, în special în zonele montane.

Citește și
vremea
Maxime de până la 30 de grade marți, cu vânt puternic în Dobrogea. Prognoza meteo
Lovitură pentru Serghei Șoigu. În Rusia e scandal uriaș, a fost arestată o a treia persoană anchetată în dosarul viceministrului rus al Apărării

Şi în vestul ţării se face mai cald: vom avea maxime cu două-trei grade peste cele de ieri, mult soare şi ploi sporadice pe la munte.

Soare şi vreme călduroasă şi în zona Transilvaniei. Acum este destul de răcoare prin depresiuni, însă după prânz maximele se apropie de 30 de grade, iar în vestul provinciei se ating şi 32 de grade.

Temperaturile cresc şi în Oltenia, vom avea o zi frumoasă, cu soare, foarte puţini nori şi un vânt destul de liniştit.

În sudul ţării, atmosfera rămâne însorită şi după-amiază se vor înregistra 32-33 de grade, valori înregistrate la umbră.

În Bucureşti astăzi se pot atinge 33 de grade la umbră. Norii vor fi rari, vântul abia va adia şi atmosfera devine sufocantă după prânz. Urmează o noapte caldă şi plăcută, cu o minimă de 18 grade.

La munte, ziua de astăzi aduce vreme însorită şi caldă. Aversele apar după-amiază şi doar în nordul Carpaţilor Orientali şi în Apuseni.

Pe litoral, vremea se anunţă frumoasă şi în încălzire. În această după-amiază se ating chiar şi 28 de grade pe plajă, iar apa va avea 22-23 de grade.

Şi mâine avem vreme exagerat de caldă la amiază. Vor fi 33-34 de grade, la umbră, vântul abia va adia, iar în noaptea următoare, temperatura coboară spre 17-18 grade.

Vreme foarte caldă avem şi peste weekend. Sâmbătă aşteptam temperaturi de 31 de grade şi ceva adieri de vânt.

Iar duminică prindem cam aceleaşi condiţii, mult soare, maxime de 31-32 de grade şi ceva şanse de averse la căderea nopţii.

La munte, ziua de astăzi aduce vreme mai caldă şi multe ore cu soare. Aversele apar după-amiază şi doar în nordul Orientalilor şi în Apuseni.

Cald va fi şi mâine: soare şi vreme frumoasă până târziu după prânz, apoi cresc şansele de averse, dar pe suprafeţe restrânse.

Sâmbătă, instabilitatea creşte peste tot, iar după-amiază, aversele apar în mai multe reprize, cu toată gama de fenomene violente: vijelii, grindină, ploi torenţiale.

Duminică asistăm vreme schimbătoare, cu ploi şi o relativă răcorire în masivele vestice şi în nordul Orientalilor.

Pe litoral, vremea se anunţă frumoasă şi în încălzire. În această după-amiază se ating chiar şi 28 de grade pe plajă, iar apa va avea 22-23 de garde.

Şi mâine va fi soare şi foarte cald. Vântul va avea ceva răbufniri după prânz, iar noaptea se răcoreşte uşor.

Sâmbătă se înseninează, vântul rămâne activ şi temperaturile mai scad puţin. Apa rămâne caldă.

Duminică apar ceva nori de ploaie, dar vântul rămâne insistent şi temperaturile încep să crească.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicatia Stirile ProTV pentru telefoane Android si iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Moment șocant în baschet! I-a dat un pumn unui fan chiar în timpul meciului cu Lakers
VIDEO Moment șocant în baschet! I-a dat un pumn unui fan chiar în timpul meciului cu Lakers
Citește și...
Vreme caldă, cu temperaturi de până la 31 de grade, miercuri. Prognoza meteo până sâmbătă
Vreme caldă, cu temperaturi de până la 31 de grade, miercuri. Prognoza meteo până sâmbătă

Miercuri avem încă o zi frumoasă şi se mai încălzeşte puţin. După-amiază s-ar putea să apară câţiva nori de ploaie în zona Carpaţilor Meridionali şi prin Apuseni. Vom avea maxime de la 22, la 31 de grade.

Maxime de până la 30 de grade marți, cu vânt puternic în Dobrogea. Prognoza meteo
Maxime de până la 30 de grade marți, cu vânt puternic în Dobrogea. Prognoza meteo

Ziua de marți ne-aduce soare, vreme caldă şi câţiva nori de ploaie după-amiază în zonele montane, prin nord-vestul şi estul ţării. Maximele vor fi de la 22 la 30 de grade.

Seceta afectează grav culturile agricole. Fermierii, disperați că nu nu-și pot onora contractele
Seceta afectează grav culturile agricole. Fermierii, disperați că nu nu-și pot onora contractele

Ploile scurte din ultimele zile nu alină marea durere a agricultorilor români: seceta. Nu a mai plouat constant de multă vreme, iar în pământ crăpăturile sunt cât pumnul.

Recomandări
Emmanuel Macron: Europa ar putea muri. Trebuie să arate că nu este niciodată vasală Statelor Unite
Emmanuel Macron: Europa ar putea muri. Trebuie să arate că nu este niciodată vasală Statelor Unite

Preşedintele francez Emmanuel Macron a pledat joi pentru o apărare europeană mai puternică şi mai integrată.

Clotilde Armand a fost trimisă în judecată exact în ziua în care şi-a depus candidatura pentru un nou mandat la Sectorul 1
Clotilde Armand a fost trimisă în judecată exact în ziua în care şi-a depus candidatura pentru un nou mandat la Sectorul 1

Potrivit News.ro, procurorii au decis, joi, trimiterea în judecată a primarului Sectorului 1, Clotilde Armand, care este acuzată de folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane.

Ce ar fi provocat gaura misterioasă care a apărut în oraşul prahovean Slănic. „Nimeni nu știe ce e dedesubt”
Ce ar fi provocat gaura misterioasă care a apărut în oraşul prahovean Slănic. „Nimeni nu știe ce e dedesubt”

Este alertă la Slănic Prahova, după ce o stradă din centrul orașului a început să se surpe. Zeci de oameni din blocurile din apropiere au fost evacuați, iar circulația în zonă este oprită.