Frig si ploi, chiar cu grindina, in toata tara. Meteorologii au emis o informare de vreme rea

×
Codul embed a fost copiat

Astazi avem vreme instabila si se va raci in majoritatea zonelor. Va ploua mai ales in sudul, centrul si estul tarii si pe arii mai restranse in rest. Se vor stringe cantitati mai mari de apa iar maximele se vor situa intre 15 si 22 de grade.

Avem o informare de vreme rea valabila pina maine la ora 23. Ploile vor veni mai ales in zonele de deal si de munte, dar si in sudul, estul si centrul tarii. Vor fi si fulgere, intensificari ale vantului si chiar vijelii iar pe arii restrinse va cadea grindina. Cantitatile de apa vor depasi local 15-20 l/mp si izolat 40-50 l/mp. In noaptea de marti spre miercuri si in cursul zilei de miercuri, vremea va fi rece pentru aceasta data.

 

Vremea in Europa
In Europa, gasim vreme frumoasa doar in sud-vest si in extremitatea de sud-est. In rest, norii vor fi numerosi si va ploua in regiunile centrale, central-sud-estice, estice dar si in zona bazinului central al Marii Mediterane. In nord si nord-est dar si in zona inalta a Muntilor Alpi vor fi si precipitatii sub forma de lapovita si ninsoare. Temperaturile scad in vestul, centrul, nordul si estul continentului.

Precipitatiile vor veni la inceput in majoritatea regiunilor; exceptie vor face zonele vestice si de sud-vest, unde vor aparea doar izolat. Vor fi mai ales ploi insa in nord si nord-est si in zonele de munte, se vor semnala si precipitatii sub forma de lapovita si ninsoare. La final un nou val de precipitatii apare in vest si sud-vest.

Citește și
pomi distrusi de grindina
Culturile de ciresi, pruni si piersici, distruse de fenomenele meteo extreme din Romania. "In cateva zile se duc naiba"
Ce a pățit jurnalista care a filmat ultimele imagini cu Aleksei Navalnîi în viață

Aerul rece va cuprinde foarte multe zone de pe continent iar temperaturile vor fi scazute pentru aceasta data a anului. Doar prin sud-vestul continentului si extremitatea vestica si cea
sudica, se vor mentine mase de aer mai cald. La final, se incalzeste cam peste tot si doar in tarile nordice si estice se vor mentine masele de aer rece.

Vremea in fiecare regiune a tarii
Sa vedem cum va fi vremea in fiecare zona in parte si incepem cu Dobrogea si cu Baraganul. Pe aici se anunta innorari si averse cu fulgere. Vintul sa va inteti in timpul ploilor iar temperatura aerului va fi in scadere.

Scad temperaturile si mai sus, in Moldova sudica si in nordul Munteniei. Pe parcursul zilei vor fi momente cu soare dar si innorari si ploi mai consistente. La amiaza termometrele vor indica pana la 21 de grade.

In nordul Moldovei si in Bucovina asteptam o zi cu instabilitate si ploi zgomotoase. Vor fi si fulgere, vintul se va inteti in timpul ploilor si e posibil sa cada grindina. In zonele mai intalte se pot stringe cantitati mai mari de apa. Termometrele pierd chiar si 10 grade fata de ieri si se anunta o zi racoroasa pentru luna mai.

In nordul Transilvaniei si in Maramures asteptam vreme instabila si va ploua dar pe spatii mai restrinse. Maximele termice, in scadere usoara fata de ieri ajung la 18-19 grade.

In vestul tarii, vor fi perioade cu soare dar se mai string norii si vor aduce si aici cateva averse. Temperaturile vor fi comparabile cu cele inregistrate ieri si vor ajunge pina la 19 grade Celsius.

In centrul Romaniei aversele vin pe suprafete mari si vor fi insotite de toata suita de fenomene specifice instabilitatii. In zona montana inalta vor fi precipitatii mixte. Se vor stringe cantitati mai insemnate de apa si maximele termice scad cu 5-6 grade fata ziua trecuta.

Si in sud-vestul tarii se anunta innorari si ploi zgomotoase. E posibil sa apara grindina si valorile termice ajung pina la 21 de grade Celsius.

In tinuturile sudice gasim vreme instabila cu averse, fulgere si vint intens in timpul ploilor. Se vor stringe cantitati mai mari de apa si temperaturile maxime scad usor fata de ieri.

Vremea in Bucuresti si la munte
In Bucuresti, avem si astazi vreme instabila. Va ploua, vor fi si fulgere si vintul se va inteti. Temperatura aerului va scadea usor si se vor inregistra in jur de 21 de grade Celsius. Presiunea va scadea usor dimineata apoi va incepe sa creasca.

In zona de munte se anunta instabilitate si se raceste. Ploile vor veni pe arii extinse indeosebi pe timpul zilei. Vor fi averse, fulgere, vint intens iar cantitatile de apa vor depasi local 15-20 l/mp si poate sa apara grindina. Pe creste, precipitatiile vor fi mixte.

Vremea in urmatoarele 3 zile
Maine urmeaza inca o zi cu instabilitate si temperaturi scazute pentru luna mai. Ploile vor veni in sudul, centrul si in estul tarii, cantitatile de apa vor fi mai insemnate si se mentin conditiile de grindina. La munte va fi lapovita si vintul se va inteti cam peste tot.

Miercuri vremea va fi rece pentru aceasta perioada. In prima parte a zilei, o sa ploua slab mai ales in regiunile sud-estice iar la munte asteptam lapovita si ninsoare.

Joi vremea se imbuneaza si se incalzeste. Pe timpul noptii va ploua in regiunile intracarpatice si doar sporadic in rest. Dimineata vor fi conditii de bruma.

In Bucuresti, incepem saptamina cu vreme instabila. Maine vremea va deveni rece pentru aceasta data, vor fi 16 grade. Se anunta inca o zi cu instabilitate accentuata. Vor fi innorari si se vor cadea ploi in aversa cu fulgere si intensificari de scurta durata ale vantului. Minima va fi de 9 grade.

Miercuri, vom avea vreme rece pentru luna mai. Mai sunt posibile ploi slabe si vintul va fi activ. La amiaza vor fi 11 grade, iar noaptea se vor inregistra 4 grade in centru insa la periferie va fi mai frig de atit.

Joi se va incalzi semnificativ si temperatura aerului va asjunge la 21 de grade Celsius. Vom avea vreme placuta insa vantul ramine activ. Se incalzeste si pe timpul noptii si vor fi 9 grade Celsius.

In zona de munte, maine nu scapam de instabilitate si averse. In zona crestelor, asteptam, lapovita si ninsoare. Noaptea, in Carpatii Orientali si Meridionali vor fi precipitatii mixte. Cantitatile de apa vor fi mai insemnate si se mentin conditile de grindina. Vantul va avea intensificari temporare.

Miercuri, vremea va fi rece pentru aceasta perioada. In prima parte a zilei, local vor fi lapovite si ninsori in Carpatii Orientali si Meridionali.

Joi se incalzeste. Cerul va fi variabil ziua dar noaptea va ploua local. Vantul se va inteti pe creste.

Articol recomandat de sport.ro
Nici Charleston, nici Stuttgart: unde ar putea juca Simona Halep al doilea turneu la revenirea în tenis
Nici Charleston, nici Stuttgart: unde ar putea juca Simona Halep al doilea turneu la revenirea în tenis
Citește și...
Tornada filmata la granita Romaniei. Imagini impresionante cu fenomenul meteo
Tornada filmata la granita Romaniei. Imagini impresionante cu fenomenul meteo

Imagini spectaculoase cu o tornada au fost filmate in apropiere de granita Romaniei. Fenomenul meteo a fost inregistrata de un cameraman amator in sudul Ungariei.

Culturile de ciresi, pruni si piersici, distruse de fenomenele meteo extreme din Romania.
Culturile de ciresi, pruni si piersici, distruse de fenomenele meteo extreme din Romania. "In cateva zile se duc naiba"

Vremea neobisnuit de rece din aceasta primavara a facut prapad in livezile din tara.

Visul unei tinere care sufera de sindromul Down a devenit realitate. Fata a prezentat vremea la France 2
Visul unei tinere care sufera de sindromul Down a devenit realitate. Fata a prezentat vremea la France 2

Melanie, in varsta de 21 de ani, traieste in Franta si si-a dorit dintotdeauna sa prezinte vremea la televiziune.

Recomandări
Localnicii din Brăila povestesc îngroziți incidentul cu drona militară căzută lângă oraș: „Un huruit și pe urmă buuuuum!”
Localnicii din Brăila povestesc îngroziți incidentul cu drona militară căzută lângă oraș: „Un huruit și pe urmă buuuuum!”

Este alertă în Brăila, după ce o dronă militară s-ar fi prăbușit, joi seară, pe un câmp, la câțiva kilometri de oraș.

Explozie la Rafinăria Petromidia. Nu s-au înregistrat victime. Reacția companiei | VIDEO
Explozie la Rafinăria Petromidia. Nu s-au înregistrat victime. Reacția companiei | VIDEO

O explozie a avut loc vineri dimineață la Rafinăria Petromidia. La nivelul județului Constanța a fost activat Planul Roșu de Intervenție.

20 de ani de la aderarea României la NATO, „cea mai puternică alianţă politico-militară din lume”
20 de ani de la aderarea României la NATO, „cea mai puternică alianţă politico-militară din lume”

S-au împlinit 20 de ani de la aderarea României la NATO, iar responsabilii Apărării și politicienii s-au întrecut în mesaje care evidențiază garanțiile de securitate pe care ni le oferă Alianța în contextul războiului pornit de Rusia în Ucraina.