Cod portocaliu de vreme rea în Dobrogea și galben în jumătate de țară, miercuri. HARTA avertizărilor

×
Codul embed a fost copiat

Meteorologii au prelungit, marţi, avertizarea cod galben de vreme rea, anunţând în majoritatea zonelor ţării ploi torenţiale, vijelii şi grindină, până miercuri seară la ora 21.00.

Judeţele Constanţa şi Tulcea vor fi sub cod portocaliu, de marţi, de la ora 17.00 până miercuri seară. De asemenea, până miercuri la ora 16.00, este cod galben de inundaţii în mai multe judeţe ale ţării.

Potrivit meteorologilor, până miercuri la ora 21.00, îndeosebi în regiunile estice, sud-estice şi în toate zonele de munte vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse local torenţiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului ce vor lua şi aspect de vijelie şi izolat căderi de grindină.

”Prin acumulare sau în intervale scurte de timp se vor înregistra cantităţi de apă de peste 25 l/mp şi pe arii restrânse 40...50 l/mp”, anunţă meteorologii.

Pot4rivit acestora, de marţi de la ora 17.00, până miercurim la ora 21.00; în judeţele Constanţa şi Tulcea va fi cond portocaliu de ploi abundente.

Citește și
strazi inundate
Români captivi în mașini, după ploile torențiale. Au sunat de urgență la pompieri
Ce au păţit poliţiştii care l-au lăsat pe Vlad Pascu să conducă drogat

”În Dobrogea vor fi intervale de timp în care va ploua abundent şi se vor acumula local cantităţi de apă de 40...50 l/mp şi izolat 70...80 l/mp”, au mai precizat meteoroloogii.

Aceştia anunţă că instabilitatea atmosferică se va menţine accentuată până la sfârşitul acestei săptămâni.

De asemenea, până miercuri, la ora 16.00 este în vigoare şi o avertizare cod galben emisă de hidrologi, care spun că se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri cu posibile depăşiri ale cotelor de atenţie.

Conform hidrologilor, sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Crişul Alb (judeţele: Hunedoara şi Arad), Arieş, Mureş, (judeţele Alba, Cluj, Sibiu, Hunedoara şi Arad), Bega Veche, Bega, Timiş, Bȃrzava, Moraviţa, Caraş, Nera, Cerna (judeţele Timiş, Caraş Severin şi Gorj), Desnăţui, Jiu (judeţele Hunedoara, Gorj, Mehedinţi şi Dolj) şi Olt (judeţele Harghita, Covasna, Braşov, Sibiu, Vâlcea, Gorj, Argeş, Dolj şi Olt).
 

Prognoza meteo pentru miercuri

Miercuri vin alte ploi consistente în sud, est, centru, în zonele de deal şi munte, iar în vestul ţării se mai încălzeşte şi maximele ajung la 32 de grade.

În Bărăgan şi Dobrogea vor fi mai multe perioade cu ploi zdravene, rafale puternice de vânt, probabil şi grindină. Cel mai mult va ploua în zona Dobrogei, pe unde se pot acumula chiar şi 50-60 L/mp, iar pe râurile mici din zona este risc de viituri majore.

Mai sus, în Moldova sudică şi în nordul Munteniei, instabilitatea persistă, vin alte serii de averse ce vor lăsa 20-25 de litri de apă pe metru pătrat. Până mâine seară, mai multe cursuri de apă se află sub cod galben de inundaţii. Temperaturile ajung la 28-29 de grade.

Ploile continuă în nordul Moldovei şi în Bucovina. Vin în mai multe reprize şi vor fi destul de consistente. Pe râurile din zonă, este risc mare de inundaţii şi avertizări de cod portocaliu, până mâine la prânz.

În nordul Transilvaniei şi în Maramureş vor mai fi ceva averse pe parcursul zilei, destul de abundente în zonele montane, iar nivelul apelor va creşte pe Iza, Vişeu, Somesul Mare şi Bistriţa.

În ţinuturile vestice, ploile se răresc şi apar îndeosebi în apropierea munţilor. În rest domină vremea frumoasă şi se încălzeşte: maximele urcă spre 31-32 de grade. Mai sunt probleme hidrologice pe unele râuri din Banat.

În Transilvania vremea se menţine instabilă. Ploile vin în mai multe reprize, cu vijelii şi grindina şi, în special la munte, vor lăsa cantităţi importante de apă, de până la 50 L/mp.

O să mai plouă şi prin Oltenia, iar instabilitatea va fi mai ridicată în regiunile deluroase. Nu lipsesc perioadele cu soare, iar temperaturile urcă spre 30 de grade. Este cod galben de inundaţii pe bazinul superior şi mijlociu al râurilor Motru, Gilort şi Olteț.

Şi în ţinuturile sudice, aversele apar din când în când, vor lăsa cantităţi mai însemnate de apă în zona deluroasă şi în estul Munteniei. Se menţine riscul de inundaţii pe râurile din regiunile deluroase.

În Bucureşti, vremea e schimbătoare, cu destul de mulţi nori şi cresc şansele de ploaie mai ales după-amiaza. Maxima, la fel ca ieri, ajunge pe la 28 de grade. Presiunea creşte uşor, mai sunt condiţii de ploaie şi pe timpul nopţii, iar minimă ajunge la 18 grade.

La munte, ploile continuă şi vor fi abundente. Vin cu fenomene electrice, răbufniri ale vântului şi grindină. Pe zone restrânse pot lăsa 40-50 de litri de apă pe metru pătrat.

La mare se anunţă vreme neplăcută, averse torenţiale şi cantităţi mari de apă. Vor fi şi condiţii de grindină şi se pot produce vijelii, iar maximele se vor opri pe la 26-27 de grade.

Prognoza meteo pentru 3 zile

Ziua de joi ne-aduce averse temporare, cu tunete, fulgere şi răbufniri de vânt în cea mai mare parte a ţării. Cantităţi mai mari de apă se anunţă în est, sud-est, la deal şi la munte.

Şi vineri avem vreme instabilă, cu ploi aproape peste tot. Mai pot fi averse torenţiale şi se menţin condiţiile de grindină.

Sâmbătă, instabilitatea persistă, ploile apar pe suprafeţe mari, în mai multe reprize şi vin, aşa cum ne-am obişnuit, cu fenemene electrice, vânt intens şi probabil grindină.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Primul lucru făcut de Dani Alves, după eliberarea condiționată
Primul lucru făcut de Dani Alves, după eliberarea condiționată
Citește și...
Atenționare MAE pentru români: Urmează furtuni puternice și grindină în Grecia
Atenționare MAE pentru români: Urmează furtuni puternice și grindină în Grecia

Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Republica Elenă că vremea se va înrăutății în perioada 24-26 iulie 2018.

Români captivi în mașini, după ploile torențiale. Au sunat de urgență la pompieri
Români captivi în mașini, după ploile torențiale. Au sunat de urgență la pompieri

Este rău peste tot în ţară din cauza vremii. De când a început vara, am avut 30 de zile ploioase.

Recomandări
Avertisment lansat de Zelenski: Fără ajutorul imediat al SUA, Putin va împinge rapid războiul pe teritoriul NATO
Avertisment lansat de Zelenski: Fără ajutorul imediat al SUA, Putin va împinge rapid războiul pe teritoriul NATO

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski spune că armata ucraineană a reuşit să ţină piept ofensivei ruse din lunile de iarnă, dar avertizează că fără un ajutor urgent în armament din partea Statelor Unite, Ucraina riscă să nu mai poate face faţă.

România a devenit noua obsesie a Rusiei. Declarațiile care spun totul despre tensiunile dintre Moscova și București
România a devenit noua obsesie a Rusiei. Declarațiile care spun totul despre tensiunile dintre Moscova și București

După o perioadă în care și-a concentrat atenția asupra Ucrainei și a Occidentului, mai ales în contextul masacrului din Moscova, dar și al războiului aflat în desfășurare, Rusia a luat în vizor, la nivel declarativ, România.

Boloș apără „taxa pe boală”: „În concediu medical primeşte mai mulţi bani decât la serviciu”. „Nu e taxă, e contribuție”
Boloș apără „taxa pe boală”: „În concediu medical primeşte mai mulţi bani decât la serviciu”. „Nu e taxă, e contribuție”

Ministrul de Finanţe Marcel Boloş a explicat, joi, despre problema concediilor medicale, că numărul mare de concedii medicale nu asigură sustenabilitatea bugetului asigurărilor sociale.