ANM: Zonele în care maximele vor ajunge până la 6 grade. în următoarele 2 săptămâni

Ploaie, zapada, ger
iStock

Valorile termice diurne vor rămâne, în general, peste normele climatologice ale perioadei, iar la nivel de precipitaţii probabilitatea de producere a acestora va fi constantă pe parcursul următoarelor două săptămâni.

În Banat, intervalul va debuta cu o vreme uşor mai caldă decât în mod obişnuit, iar în perioada 12 - 14 decembrie valorile termice, în scădere, se vor situa în jurul mediilor multianuale. Astfel, pe parcursul primei săptâmâni vor fi temperaturi maxime de 2 - 6 grade şi minime între -4 şi zero grade, mediat regional, scrie Agerpres.

Pentru cea de-a doua săptămână sunt estimate temperaturi în creştere, cu o probabilitate mare ca în special valorile diurne sa se situeze cu mult peste cele climatologic specifice după mijlocul lunii decembrie. Pe tot parcursul intervalului de referinţă, probabilitatea pentru precipitaţii (sub formă de ploaie şi doar trecător lapoviţă sau ninsoare) se va menţine relativ ridicată, însă acestea vor avea caracter temporar şi în general vor fi slabe cantitativ.

În Crişana, intervalul va debuta cu o vreme uşor mai caldă decât în mod obişnuit, iar în perioada 12 - 14 decembrie valorile termice, în scădere, vor deveni apropiate de mediile multianuale. Pe parcursul primei săptâmâni vor fi temperaturi maxime între un grad şi 6 grade, şi minime cuprinse între -5 şi zero grade, mediat regional.

Pentru cea de-a doua săptămâna sunt estimate temperaturi în creştere, cu o probabilitate mare ca în special valorile diurne să se situeze peste cele climatologic specifice după mijlocul lunii decembrie. Pe tot parcursul intervalului de referinţă, probabilitatea pentru precipitaţii se va menţine relativ ridicată, dar acestea vor avea caracter temporar şi, în general, vor fi slabe cantitativ.

Citește și
infotrafic iarna
Ploi slabe în unele regiuni, duminică. Zonele în care o să ningă marți
De ce „urăște” Donald Trump Ucraina. În 2019 i-a spui lui Zelenski: „Ucraina știe multe despre asta”

În zona Transilvaniei, în prima săptămână, media regională a valorilor de temperatură va fi apropiată, iar la început chiar uşor peste specificul climatologic al acestei perioade din an, cu maxime diurne de 0 - 5 grade şi minime în general între -7 şi -2 grade, cu valori mai mici în special în depresiuni în perioada 12 - 14 decembrie.

Estimările pentru intervalul 16 - 23 decembrie indică o probabilitate mai mare de a se înregistra un regim termic în general peste cel normal în a doua jumătate a lunii decembrie, mai ales în privinţa valorilor diurne. Probabilitatea pentru precipitaţii locale - ploaie, lapoviţă şi ninsoare - se va menţine relativ ridicată pe tot parcursul intervalului de referinţă, însă acestea vor avea caracter temporar şi vor fi slabe cantitativ.

În Maramureş, în prima săptămână, valorile termice diurne vor avea variaţii uşoare, iar regimul termic nocturn va fi în scădere în perioada 13 - 15 decembrie, temperaturile încadrându-se în general într-un ecart mediu apropiat de normele climatologice pentru luna decembrie. Astfel, mediat regional vor fi maxime de 0 - 3 grade şi minime de la -4 la zero grade, cu valori mai mici în perioada 13 - 15 decembrie.

Estimările prognostice pentru a doua săptămână indica o probabilitate relativ ridicată de a se înregistra un regim termic peste cel mediu multianual, în special la valorile diurne.

Probabilitatea pentru precipitaţii mixte, slabe şi moderate cantitativ, cu caracter temporar, se va menţine relativ ridicată pe tot parcursul intervalului de referinţă.

În Moldova, în prima săptămână de prognoză, regimul termic va fi caracterizat de valori în jurul celor normale acestei perioade din an, cu maxime între zero şi 5 grade, precum şi minime între -6 şi -2 grade, în medie regională. Temperaturi mai mici sunt posibile a se înregistra în nopţile din perioada 13 - 15 decembrie.

Pentru cea de-a doua parte a intervalului de referinţă sunt estimate temperaturi în creştere, cu o probabilitate relativ mare ca în special valorile diurne să se situeze peste cele climatologic specifice după jumătatea lunii decembrie.

Probabilitatea pentru precipitaţii va fi mai mare după data de 15 decembrie, cu toate acestea şi în prima săptămână se vor semnala ploi, lapoviţă sau ninsori, însă doar trecătoare şi pe spaţii restrânse.

În zona Dobrogei, în prima săptămână de prognoză, temperaturile diurne nu vor avea variaţii semnificative şi se vor situa în jurul celor normale în a doua decadă a lunii decembrie, între 3 şi 6 grade.

Minimele nocturne vor fi mai coborâte doar în perioada 13 - 14 decembrie, în rest urmând a se situa uşor peste medii, într-un ecart de la -4 la zero grade. Estimările pentru intervalul 15 - 23 decembrie indică o probabilitate mai mare de a se înregistra un regim termic în general peste cel normal în a doua jumătate a lunii decembrie, mai ales în privinţa valorilor diurne.

Probabilitate pentru precipitaţii (predominant ploaie, trecător mixte) va fi relativ ridicată pe parcursul intervalului de referinţă. Acestea vor fi totuşi în general slabe, doar în jurul datei de 15 decembrie fiind estimate cantităţi de apă moderate.

În Muntenia, intervalul va debuta cu o vreme uşor mai caldă decât în mod obişnuit, iar în perioada 12 - 14 decembrie valorile termice, în scădere, se vor situa în jurul mediilor multianuale. Pe parcursul primei săptâmâni vor fi temperaturi maxime de 3 - 6 grade şi minime ce vor oscila între -4 şi zero grade Celsius.

Pentru cea de-a doua săptămână sunt estimate temperaturi în creştere, peste cele climatologic specifice perioadei. Pe tot parcursul intervalului de referinţă, probabilitatea pentru precipitaţii sub formă de ploaie, lapoviţă şi, trecător, ninsoare se va menţine relativ ridicată, însă acestea vor avea caracter temporar, distribuţie locală şi vor fi în general slabe cantitativ.

Pentru regiunea Olteniei, în prima săptămână de prognoză, media regională a valorilor de temperatură va fi apropiată, iar la început chiar uşor peste specificul climatologic al acestei perioade din an, cu maxime diurne de 4 - 7 grade şi minime începând de la zero şi până la -5 grade Celsius. În intervalul 16 - 23 decembrie, regimul termic va fi, în general, peste cel normal, mai ales în privinţa valorilor diurne. Probabilitatea pentru precipitaţii va fi mai mare în jurul datelor de 15 şi 21 decembrie, în restul intervalului doar pe spaţii mici fiind de aşteptat precipitaţii slabe.

La munte, până în jurul datei de 15 decembrie, temperaturile vor fi în scădere, caracterizând o vreme rece. Valorile diurne vor fi negative în toată zona montană şi vor rămâne la pragul de ger (-10 grade) la altitudini de peste 1.600 de metri.

Minimele nocturne vor coborî spre o medie oscilantă, între -14 şi -12 grade Celsius. După data de 16 decembrie va exista o creştere de temperatură ce va determina, cu probabilitate relativ mare, un regim termic în general peste cel normal înregistrat în a doua jumătate a lunii decembrie.

Precipitaţiile, predominant sub formă de ninsoare în prima parte a intervalului, apoi mixte, se vor semnala local, vor avea caracter temporar şi, în general, vor fi slabe cantitativ.

Estimările sunt realizate folosind produsele numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Veste uriașă pentru Simona Halep!
NEWS ALERT Veste uriașă pentru Simona Halep!
Citește și...
Săptămâna începe cu ploi și lapoviță în aproape toată țara. Prognoza meteo până joi
Săptămâna începe cu ploi și lapoviță în aproape toată țara. Prognoza meteo până joi

Luni, va predomina vremea urâtă. Prin vest, nord şi centru, la început, vor fi ploi apoi şi lapoviţă sau ninsoare. La munte va ninge la altitudini mari, iar pe spaţii mici se va produce poleiul.

Ploi slabe în unele regiuni, duminică. Zonele în care o să ningă marți
Ploi slabe în unele regiuni, duminică. Zonele în care o să ningă marți

Duminică vor fi înnorări şi ploi slabe în sud-estul şi nord-vestul tãrii şi doar sporadic în rest.

Recomandări
Israelul atacă Iranul. Explozii puternice și în sudul Siriei
Israelul atacă Iranul. Explozii puternice și în sudul Siriei

Israelul a lansat un atac asupra Iranului ca răzbunare pentru atacurile iraniene asupra teritoriului său de la sfârşitul săptămânii trecute, a declarat ABC News joi seară, citând un înalt oficial american, transmite vineri AFP.

Tehnologia care poate apăra România în cazul unui atac cu rachete balistice. A fost testată cu succes de Israel și SUA
Tehnologia care poate apăra România în cazul unui atac cu rachete balistice. A fost testată cu succes de Israel și SUA

Israelul și Statele Unite au folosit pentru prima oară într-o situație reală interceptoarele de rachete balistice împotriva proiectilelor lansate de Iran.

România, mamă vitregă pentru elevi. „Masa caldă” e, de fapt, rece în peste 60% din cazuri. Nu toți copiii o primesc
România, mamă vitregă pentru elevi. „Masa caldă” e, de fapt, rece în peste 60% din cazuri. Nu toți copiii o primesc

"Masa caldă" în școli este în peste 60% din cazuri un sendviș sau un pachet cu hrană rece. Programul național funcționează doar într-o treime dintre școlile alese de Ministerul Educației, care dă vina pe incompetența autorităților locale.