Ads by INTERNET PROTV
ultimele stiri
«
»

Zona din Romania care ar putea fi transformata in cel mai mare parc national din Europa: "Un adevarat Yellowstone"

Romania

Romania ar putea avea cel mai mare parc national din Europa, in zona muntilor Piatra Craiului, Fagaras, Leaota si Iezer-Papusa, ceea ce ar reprezenta un potential turistic imens.

Observatia a fost facuta de ministrul Mediului, Apelor si Padurilor, Cristiana Pasca Palmer, dupa efectuarea unei vizite in acest areal alaturi de experti internationali si locali.

Echipa ministerului a survolat aceste zone pentru vizualizarea efectelor taierilor ilegale si a celor de reconstructie ecologica, dar si pentru a observa, ceea ce este considerata cea mai mare zona de salbaticie din Europa, informeaza un comunicat al ministerului de resort, remis miercuri Agerpres.

Potrivit sursei citate, cu o suprafata combinata de peste 200.000 de ha, aceasta zona ar putea deveni o arie naturala protejata salbatica, la fel de emblematica pentru Europa, cum este Yellowstone pentru SUA sau Parcul National Serengeti pentru Africa.

"M-am reintors in zona muntilor Fagaras, de data aceasta insotita de experti internationali si locali, pentru a vedea dimensiunea taierilor ilegale de paduri in aceasta zona. Cu aceasta ocazie am discutat cu specialistii despre oportunitatea ca muntii Piatra Craiului, Fagaras, Leaota si Iezer-Papusa sa constituie nucleul unui viitor parc national emblematic, un adevarat Yellowstone al Europei! Viziunea acestui proiect pe termen lung este de a onora Romania pentru extraordinarul sau capital natural prin crearea unui parc national unic in Europa, atat prin dimensiune, cat si prin bogatia diversitatii faunistice si floristice"
, a declarat Cristiana Pasca Palmer.

La actiune au participat atat reprezentanti ai organizatiei neguvernamentale americane Environmental Investigation Agency (EIA), cat si specialisti locali care sustin aceasta idee.
In cadrul discutiilor ministrul Mediului a facut referiri si la beneficiile comunitatilor locale in contextul in care acest proiect ar putea fi realizat.

"Este o oportunitate extraordinara de dezvoltare pentru comunitatile locale, prin eco-turism si alte activitati de economie verde care pot fi atrase in zona. Peste 450 milioane de oameni traiesc la o distanta de maximum 3 ore de zbor de aceasta zona, ceea ce reprezinta un potential turistic imens. Sustin aceasta initiativa si, impreuna cu echipa Ministerului Mediului, vom colabora activ cu partenerii nostri pentru a face pasi concreti ca acest proiect sa prinda contur", a mentionat ministrul Mediului.

Romania adaposteste cele mai valoroase ecosisteme din Europa pe nu mai putin de 1,6 milioane de hectare (rezervatii stiintifice, rezervatii naturale, parcuri nationale, parcuri naturale, monumente ale naturii), la care se adauga Rezervatia Biosferei Delta Dunarii, cu cele 580.000 de hectare.

Ariile naturale protejate infiintate in tara noastra, inclusiv siturile Natura 2000 - arii naturale protejate de interes European - reprezinta 23% din suprafata tarii, iar din acest areal padurile reprezinta 45% din fondul forestier national. Parcurile nationale si naturale (fara Delta Dunarii) reprezinta doar 5% din suprafata Romaniei.

 

Sursa: Agerpres, Data publicarii: 24 Februarie 2016
  • 9 Comenteaza
Citeste mai multe despre: parc national, Romania, Fagaras, zona, turism,
 
Ultimele stiri
 
 
© 2015 Stirileprotv.ro. Toate drepturile rezervate. Termeni si conditii | Despre cookie-uri | Feed