Lege "Big Brother" pentru turiştii din România. Cum vor fi urmăriţi

×
Codul embed a fost copiat

Proiectul Legii Turismului, lansat în dezbatere publică, prevede că toţi turiştii din România vor fi înregistraţi într-un sistem gestionat de STS.

Proiectul prevede că toate structurile de primire turistică vor fi obligate să implementeze un sistem informatic care să permită evaluarea veniturilor reale din turism şi care va înregistra toate datele privind activitatea turistică şi turiştii.

Softul va fi pus în mod gratuit la dispoziţia unităţilor de cazare.

Proiectul Legii Turismului, foarte aşteptat de toţi jucătorii din domeniu, va sta în dezbatere timp de 20 de zile, şi ar urma să intre în vigoare la 180 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial.

Furnizorii de servicii turistice vor colecta de la turişti următoarele informaţii: numele, prenumele, data naşterii, locul naşterii, cetăţenia, date referitoare la domiciliu (ţară, localitate, stradă, număr), date referitoare la actul de identitate (tipul, seria şi/sau numărul, data eliberării şi instituţia emitentă, statul emitent), codul numeric personal sau numărul personal de identificare, cu excepţia turiştilor străini care nu posedă un astfel de număr, data sosirii şi data plecării, scopul călătoriei, date privind plata, inclusiv adresa de facturare, date din profilul "client fidel", dacă există, agenţia sau agentul de turism prin care a fost făcută rezervarea sau a fost cumpărat biletul.

Citește și
big brother
Judecatorii CCR au decis: Legea Big Brother, care permite monitorizarea utilizatorilor de pe internet, este constitutionala
„Păpușa de fier a lui Putin” explică propaganda Kremlinului: „Nu contează ce se întâmplă cu adevărat”

”În urma implementării acestui sistem informatic vom avea o acurateţe mai bună în ceea ce priveşte numărul real al turiştilor străini şi români cazaţi în structurile de primire turistică de pe teritoriul României. De asemenea, putem să ne dăm seama cum şi unde prioritizăm investiţiile în turism, deoarece vom observa mult mai bine care sunt destinaţiile preferate ale turiştilor şi vom putea asigura o fiscalizare mai bună a acestui domeniu de activitate”, a declarat pentru News.ro ministrul Turismului, Mircea - Titus Dobre.

Astfel, proiectul de act normativ are un capitol care reglementează activităţile de colectare, stocare, corelare, ordonare, analiză, prelucrare şi diseminare a datelor, precum şi a indicatorilor statistici privind activităţile de turism şi turiştii, prin intermediul SIEATR.

”Acesta reprezintă un ansamblu al sistemelor şi mijloacelor informatice, asigurat de către Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, necesare pentru ţinerea evidenţei structurilor de primire turistice cu funcţiuni de cazare, de evaluare a activităţii turistice, de evaluare a circulaţiei turiştilor şi de furnizare a informaţiilor necesare instituţiilor publice”, se arată în textul proiectului de lege.

Datele SIEATR transmise de către furnizorii de servicii turistice se stochează pe o perioadă de cinci ani de la momentul transmiterii.

”Cu toate că nu este cunoscut un procent exact al evaziunii fiscale din domeniul turismului, este de notorietate faptul că industria turismului este grav afectată de acest fenomen. Prin oglindirea fidelă a dimensiunii gradului de ocupare a structurilor de primire turistică şi implicit a veniturilor reale obţinute de operatorii economici şi prin corelarea acestor date cu ȋncasările obligaţiilor fiscale Sistemul Informaţional pentru Turism va contribui la combaterea evaziunii fiscale din domeniu şi, ȋn consecinţă, va determina creşterea gradului de colectare a taxelor şi impozitelor obţinute de operatorii economici din domeniul turismului”, se menţionează în document.

Proiectul prevede totodată şi amenzi pentru nerespectarea prevederilor legii, care ajung până la 40 puncte - amendă, unde un punct - amendă reprezintă contravaloarea unui salariu de bază minim brut pe ţară garantat în plată stabilit.

Altfel, autorităţile administraţiei publice locale vor fi obligate să organizeze centre de informare şi promovare turistică la nivelul fiecărei staţiuni turistice respectiv la nivelul fiecărei localităţi cu potenţial turistic.

Centrele de informare şi promovare turistică trebuie să distribuie materiale de informare a turiştilor în limba română şi cel puţin, într-o limbă de circulaţie internaţională, ce conţin informaţii asupra ofertei, atracţiilor şi obiectivelor turistice locale, zonale sau naţionale, după caz.

Articol recomandat de sport.ro
Luptător MMA, suspendat pe viață și bătut de fani, după ce a atacat o fată de ring | VIDEO
Luptător MMA, suspendat pe viață și bătut de fani, după ce a atacat o fată de ring | VIDEO
Citește și...
Noua lege de tip Big Brother pentru romani. Ce informatii vor fi stocate 5 ani despre toti cei care calatoresc cu avionul
Noua lege de tip Big Brother pentru romani. Ce informatii vor fi stocate 5 ani despre toti cei care calatoresc cu avionul

Pe viitor, autoritatile vor avea toate informatiile despre persoanele care calatoresc cu avionul, de la cum au cumparat biletul, pana la cate escale au facut sau daca au intarziat la imbarcare.

Judecatorii CCR au decis: Legea Big Brother, care permite monitorizarea utilizatorilor de pe internet, este constitutionala
Judecatorii CCR au decis: Legea Big Brother, care permite monitorizarea utilizatorilor de pe internet, este constitutionala

Curtea Constitutionala a decis ca legea Big Brother, care reglementeaza prelucrarea datelor cu caracter personal in sectorul comunicatiilor electronice, respecta legea fundamentala.

Legile Big Brother ar putea sa ajunga din nou in Parlament, intr-o noua forma. Noua abordare a subiectului cartelelor pre-pay
Legile Big Brother ar putea sa ajunga din nou in Parlament, intr-o noua forma. Noua abordare a subiectului cartelelor pre-pay

Toate partidele sunt de acord, in principiu, ca Guvernul trebuie sa refaca Legile Big Brother si sa mearga din nou cu ele in Parlament, pana in vara.

Romania, fara plan de interventie in cazul unui atac cibernetic major. Specialistii SRI regreta respingerea legii Big Brother
Romania, fara plan de interventie in cazul unui atac cibernetic major. Specialistii SRI regreta respingerea legii Big Brother

Atacurile cibernetice s-au inmultit, dar Romania nu are un cadru legal care sa oblige responsabilii sa ia masuri de protectie, atrag atentia expertii.

Recomandări
Ce a cerut vehement Cătălin Cîrstoiu în ședința coaliției care l-a „descalificat” din cursă. Informații din culise
Ce a cerut vehement Cătălin Cîrstoiu în ședința coaliției care l-a „descalificat” din cursă. Informații din culise

După 15 ore de discuții, liderii PNL și PSD au renunțat la candidatul comun Cătălin Cîrstoiu pentru Primăria Generală a Capitalei. Cătălin Cîrstoiu nu a vrut să renunțe, ba chiar a cerut și garanții.

Prima reacție a lui Cîrstoiu, după ce a fost retras din cursă: „Un medic nu abandonează niciodată”
Prima reacție a lui Cîrstoiu, după ce a fost retras din cursă: „Un medic nu abandonează niciodată”

Cătălin Cîrstoiu susține că nu a luat decizia de face un pas înapoi „pentru că un medic nu abandonează niciodată” şi că, „în fond, decizia politică trebuie să revină liderilor politici”.

Ploi în majoritatea regiunilor ţării, până miercuri dimineaţă. Zonele care se află sub Cod galben | HARTĂ
Ploi în majoritatea regiunilor ţării, până miercuri dimineaţă. Zonele care se află sub Cod galben | HARTĂ

Meteorologii anunţă ploi în majoritatea regiunilor ţării, până miercuri dimineaţă, dar şi precipitaţii mixte la munte.