Castelul Teleki din Bistriţa, restaurat cu bani de la UE. După Revoluţie a fost abandonat

×
Codul embed a fost copiat

După ani și ani în care s-a transformat în ruină, Castelul Teleki din Bistrița Năsăud, clasat că monument istoric, va fi readus la viață.

Cu fonduri europene - câteva milioane de euro - construcția va fi restaurată și transformată în centru cultural.

Castelul - aflat în satul Posmuş din Bistrița Năsăud - a fost construit în stil baroc la mijlocul secolului al 18 lea, de către nobilii din familia Teleki. Pe vremuri, proprietatea includea și o casă de vânătoare, o capela, grajduri, magazii, dar și o închisoare. În anul 1823 însă, un incendiu a făcut ravagii. Reconstrucția a durat 6 ani.

In 1945, a devenit un sediu de CAP, iar după Revoluție locul a fost abandonat și a început să se degradeze. Acum, castelul - monument istoric - va fi restaurat.

Alexandru Uiuiu, Directorul Direcţiei Judeţene pentru Cultură, Culte şi Patrimoniul Cultural Naţional: "Cele mai multe degradări se produc în cazul în care în spațiile respective nu există activitate."

Citește și
Drumul Cantacuzinilor
"Drumul Cantacuzinilor", traseul turistic dedicat amatorilor de istorie și artă
Ce au păţit poliţiştii care l-au lăsat pe Vlad Pascu să conducă drogat

Castelul va fi renovat cu bani europeni și transformat în centru cultural.

Oana Neamţiu - purtător de cuvânt CJ BN: "2 % este contribuția Consiliului Județean, iar la finalul etapei de restaurare acesta va găzdui ateliere de creație artistică, săli de conferință, săli de întruniri și primire turiști, biblioteca și sala de expunere carte veche "

Valoarea proiectului este de aproximativ 5 milioane de euro.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cum a fost surprins Dani Alves la trei zile după ce a ieșit din închisoare
FOTO Cum a fost surprins Dani Alves la trei zile după ce a ieșit din închisoare
Citește și...
Cum a ajuns Versailles-ul Transilvaniei pe harta turistică a Europei. Castelul Banffy, gazdă pentru TIFF şi Electric Castle
Cum a ajuns Versailles-ul Transilvaniei pe harta turistică a Europei. Castelul Banffy, gazdă pentru TIFF şi Electric Castle

Nicolas Salnikoff Banffy este nepotul moştenitoarei Castelului Banffy. Moşia deţinută în trecut de Miklos Banffy, fost ministru de externe al Ungariei, este considerată Versailles-ul Transilvaniei.

"Drumul Cantacuzinilor", traseul turistic dedicat amatorilor de istorie și artă

Amatorilor de istorie şi de artă le este recomandat cel mai nou traseu turistic al României. A fost botezat: ''Drumul Cantacuzinilor'', e în Prahova şi s-a născut la iniţiativa comunităţii elene.

Castelul Brukenthal a ajuns o ruină și este un pericol pentru turiști
Castelul Brukenthal a ajuns o ruină și este un pericol pentru turiști

Castelul Brukenthal din judeţul Braşov, ridicat în cinstea Mariei Tereza, a ajuns o umbră cu o istorie mareață.

"Copacul de aur" din curtea castelului Teleki. Festival-boutique timp de 3 zile

Bibelou de porţelan uriaş, castel împletit din sârmă şi arbori seculari "transformaţi" în opere de artă. Sunt doar câteva dintre cele 10 lucrări de artă de mari dimensiuni expuse în parcul impresionant al castelului Teleki din Mureş.

Recomandări
O dronă militară s-ar fi prăbușit în Brăila. Localnicii au filmat-o când a trecut peste casele lor. VIDEO
O dronă militară s-ar fi prăbușit în Brăila. Localnicii au filmat-o când a trecut peste casele lor. VIDEO

Este alertă în Brăila, după ce o dronă militară s-ar fi prăbușit joi seară pe un câmp, la aproximativ 15 kilometri de oraș, în Insula Mare a Brăilei.

„Proba” deținută de Rusia în cazul atentatului din Moscova pune Vestul pe jar: „Niște neguțători de bălegar”
„Proba” deținută de Rusia în cazul atentatului din Moscova pune Vestul pe jar: „Niște neguțători de bălegar”

Rusia a anunţat joi că deţine ”proba” care arată că autorii atentatului soldat cu 143 de morţi în apropiere de Moscova întreţineau legături cu ”naţionalişti ucraineni”, acuzaţii catalogate de către Statele Unite drept ”propagandă absurdă”.

România, în Schengen aerian și maritim, din 31 martie. Se schimbă regulile pe toate aeroporturile. Cine nu poate părăsi țara
România, în Schengen aerian și maritim, din 31 martie. Se schimbă regulile pe toate aeroporturile. Cine nu poate părăsi țara

A început numărătoarea inversă până la intrarea României în spațiul Schengen aerian și maritim. În noaptea de sâmbătă spre duminică se vor schimba regulile, iar autoritățile fac ultimele pregătiri.