Un tanar a ajuns in stare grava la spital dupa ce a provocat un accident. Nu avea permis si consumase alcool

accident

 Un tanar a ajuns in stare grava la spital dupa ce s-a urcat la volan desi nu avea permis si consumase bauturi alcoolice.

 S-a intamplat noaptea trecuta, in jurul orei 02:00, pe raza localitatii Peciu Nou din judetul Timis. Tanarul de 25 de ani conducea un autoturism si, la un moment dat a pierdut controlul acestuia, lovind o alta masina parcata pe marginea drumului. In urma impactului, autoturismul parcat a fost proiectat pe gardul unei case din Peciu Nou. Speriati de zgomot in toiul noptii, localnicii au iesit afara si cand au vazut accidentul, au anuntat imediat Politia. La fata locului au sosit in scurt timp echipaje de politie si de la ambulanta. Medicii i-au acordat primele ingrijiri tanarului de 25 de ani care a fost ranit grav in urma accidentului si dus la spital.

In urma verificarilor, politistii au aflat ca cel care a provocat accidentul nu avea permis de conducere, iar analizele ulterioare facute tanarului au scos la iveala si faptul ca acesta consumase alcool inainte de a se urca la volan.

Pentru conducere fara permis si conducere sub influenta bauturilor alcoolice, tanarul de 25 de ani s-a ales cu dosar penal.

Articol recomandat de sport.ro
Primul lucru făcut de Dani Alves, după eliberarea condiționată
Primul lucru făcut de Dani Alves, după eliberarea condiționată
Citește și...
Accident grav pe autostrada Arad-Timisoara. Un barbat a fost prins la mijloc intre doua masini care s-au ciocnit
Accident grav pe autostrada Arad-Timisoara. Un barbat a fost prins la mijloc intre doua masini care s-au ciocnit

Accident grav, sambata seara, pe autostrada Arad-Timisoara. Un barbat ce conducea o masina cu platforma, pe care transporta un autovehicul de teren, nu a mai putut controla volanul, cand incarcatura a intrat in balans, si a ajuns de-a latul soselei.

Barbat din Cluj, retinut dupa ce a provocat un accident in care fiica lui si-a pierdut viata
Barbat din Cluj, retinut dupa ce a provocat un accident in care fiica lui si-a pierdut viata

Politistii din judetul Cluj au retinut un barbat de 44 de ani care, in urma cu sase zile, a provocat un accident rutier teribil, in care si-a pierdut viata chiar fiica lui de 13 ani.

Recomandări
Avertisment lansat de Zelenski: Fără ajutorul imediat al SUA, Putin va împinge rapid războiul pe teritoriul NATO
Avertisment lansat de Zelenski: Fără ajutorul imediat al SUA, Putin va împinge rapid războiul pe teritoriul NATO

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski spune că armata ucraineană a reuşit să ţină piept ofensivei ruse din lunile de iarnă, dar avertizează că fără un ajutor urgent în armament din partea Statelor Unite, Ucraina riscă să nu mai poate face faţă.

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu: ”Eu nu cred că fermierii români vopsesc puii. Să fie foarte clar”
Ministrul Agriculturii, Florin Barbu: ”Eu nu cred că fermierii români vopsesc puii. Să fie foarte clar”

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale Florin Barbu afimă că nu crede că „fermierii români vopsesc puii”.

Boloș apără „taxa pe boală”: „În concediu medical primeşte mai mulţi bani decât la serviciu”. „Nu e taxă, e contribuție”
Boloș apără „taxa pe boală”: „În concediu medical primeşte mai mulţi bani decât la serviciu”. „Nu e taxă, e contribuție”

Ministrul de Finanţe Marcel Boloş a explicat, joi, despre problema concediilor medicale, că numărul mare de concedii medicale nu asigură sustenabilitatea bugetului asigurărilor sociale.