Vizita presedintelui Chinei in Marea Britanie, intr-o GALERIE FOTO cu cele mai bune imagini. De ce este foarte importanta

Xi Jinping in Marea Britanie - AGERPRES

Un eveniment foarte important pe scena politica internationala este vizita presedintelui Chinei, Xi Jinping, in Marea Britanie - la un interval de 10 ani de la cea a predecesorului sau, Hu Jintao.

Evenimentul are loc intre 20-23 octombrie 2015, perioada in care presedintele chinez si sotia sa Peng Liyuan vor locui in palatul Buckingham, potrivit traditiei pentru vizite de stat.

Conform Agerpres, relatiile diplomatice dintre China si Marea Britanie s-au racit net in 2012, dupa ce premierul Cameron l-a primit pe Dalai Lama, liderul spiritual tibetan.

Londra a intreprins ulterior demersuri pentru ameliorarea relatiilor cu regimul comunist de la Beijing. Potrivit OCDE, Marea Britanie a fost, in ultimii 10 ani, principala destinatie a investitiilor chineze.

Citește și
Xi JinPing - stiri
Ceremonie fastuoasa la Londra. Presedintele chinez Xi Jinping, intampinat cu onoruri de Regina Elisabeta
De ce Rusia va pierde în războiul din Ucraina. Un expert chinez în geopolitică explică care sunt cei patru factori principali

Ziua de marti, prima a vizitei, a fost marcata de fastul care inconjoara in mod traditional vizitele de stat, cu defilare in trasura pe Mall, marele bulevard care duce spre palatul regal, discursuri la parlamentul de la Westminster si Clarence House, resedinta oficiala a printului Charles.

Ziua s-a incheiat cu banchetul oficial oferit de regina Elisabeta a II-a la Palatul Buckingham, la care au luat parte peste 700 de invitati, printre care printul William si sotia sa Kate, prim-ministrul David Cameron si seful opozitiei laburiste, Jeremy Corbyn.

'Vizita domniei voastre marcheaza o etapa importanta in acest an fara precedent de cooperare si prietenie intre Regatul Unit si China', a declarat regina in deschiderea banchetului, afirmand ca cele doua state se pregatesc sa duca relatiile bilaterale 'pe noi culmi ambitioase'.

La randul sau, presedintele chinez, avand-o alaturi pe sotia sa, Peng Liyuan, a evocat legaturile istorice si culturale intre cele doua natiuni, care 'reprezinta marile civilizatii orientala si occidentala', toastand apoi pentru 'prietenia eterna' intre cele doua state.

In cursul diminetii de marti, in onoarea presedintelui chinez au defilat garzile ecvestre, in prezenta suveranei britanice si a printului Charles.

Mii de chinezi, purtand drapele britanice si chineze, l-au asteptat pe Mall, unde au improvizat un dans al dragonului si au creat o atmosfera de carnaval.

In paralel, circa 200 de manifestanti ai miscarii de inspiratie budista Falungong si ai organizatiilor neguvernamentale
Free Tibet si Amnesty International au luat parte la trei adunari distincte de-a lungul aceleiasi artere, pentru a critica predominanta intereselor economice asupra situatiei drepturilor omului.

De altfel, noul lider al Partidului Laburist, Jeremy Corbyn, a profitat de primirea sa la presedintele chinez din cursul dupa-amiezii pentru a ridica problema drepturilor omului si pe cea a impactului importurilor de otel asupra industriei siderurgice britanice, in contextul in care grupul indian Tata Steel a anuntat marti desfiintarea a 1.200 locuri de munca in acestor sector in Marea Britanie.

Conform unui purtator de cuvant al premierului Cameron, acesta urmeaza sa abordeze, la randul lui, cele doua subiecte cu presedintele chinez, cu care se intalneste in Downing Street.

De ce a lipsit Printul Charles de la banchetul oficial

Printul Charles a anuntat din timp - prin purtatorii sai de cuvant - ca va 'foarte implicat' in vizita de stat a presedintelui chinez Xi Jinping in Regatul Unit, insa va lipsi la banchetul oficial.

In acest cadru, absenta printului Charles de la banchetul oficial, unde au participat chiar si printul William si sotia sa, Kate, a fost observata cu atentie de presa britanica.

Apropiat de Dalai Lama, printul Charles intretine raporturi cunoscute ca tensionate cu presedintele chinez.

El nu s-a dus inca niciodata in China si s-a facut remarcat deja prin absenta de la dineurile oficiale in onoarea lui Jiang Zemin in 1999 si a lui Hu Jintao in 2005.

Presa britanica nu a omis sa aminteasca, de asemenea, ca el i-a calificat la un moment dat pe liderii chinezi drept 'personaje inspaimantatoare din ceara' in unul din carnetele sale din care s-au scurs informatii in mass-media.

O purtatoare de cuvant a Casei Clarence, resedinta oficiala a lui Charles, a insistat totusi sa spuna ca printul de Walles si sotia sa, Camilla, vor fi 'foarte implicati in vizita de stat' a presedintelui chinez.Cu toate acestea, Printul Charles si Camilla l-au primit pe seful statului chinez la hotel Mandarin Oriental.

Presedintele chinez a fost invitat, de asemenea, sa bea un ceai la Clarence House.

De ce este importanta vizita presedintelui Jinping in Marea Britanie

Voiajul prezidential al lui Xi Jinping se inscrie tocmai in vointa guvernului britanic de a restabili relatiile cu China, important partener economic al tarii.

Astfel, China si Marea Britanie - adica a doua, respectiv a cincea economie din lume - vor semna contracte in valoare de peste 30 miliarde de lire sterline (circa 40 miliarde de euro), chiar in a doua zi a vizitei de stat a presedintelui chinez Xi Jinping in Regatul Unit.

Vizita de patru zile va prilejui semnarea unor acorduri comerciale si de investitii care vor permite crearea a 3.900 de locuri de munca in Marea Britanie. Unul dintre acordurile majore va privi construirea centralei nucleare Hinkley Point C, in sud-estul Angliei.

Ministrul finantelor, George Osborne, s-a deplasat de altfel in China saptamana trecuta pentru o vizita de cinci zile in cursul careia a anuntat mai multe proiecte economice vizand intarirea cooperarii sino-britanice.

Marea Britanie este unul dintre cei mai mari investitori europeni in China, dar si Beijingul a investit masiv in Regatul Unit. China Construction Bank (CCB), al doilea mare creditor chinez, a devenit anul trecut prima banca de clearing in yuani, infiintata oficial in Londra pentru a oferi operatiuni de clearing si decontare.

De altfel, Banca Centrala a Chinei (PBOC) intentioneaza sa lanseze in curand la Londra titluri de stat pe un an, in valoare de pana la cinci miliarde de yuani (513 milioane de lire sterline), fiind pentru prima data cand aceasta emite astfel de obligatiuni in afara Chinei si Hong Kong-ului. De asemenea, cea mai mare economie asiatica va dubla numarul orelor de tranzactionare a yuanului in Shanghai pentru a spori utilizarea acestei monede in schimburile internationale.

'Vedem o extindere a procesului de internationalizare a yuanului intr-un ritm alert. Procesul va continua si ma astept la sfarsitul dominatiei SUA', a apreciat recent Richard Holmes, director pentru Europa al bancii britanice Standard Chartered Plc.

Lansarea emisiunilor de obligatiuni va sprijini pozitia Londrei de centru major de tranzactionare a yuanului in Europa, pe fondul concurentei venite dinspre Frankfurt si Paris.

In afara Chinei, doar in Hong Kong si Singapore exista centre de clearing pentru tranzactii in yuani mai mari decat in Marea Britanie, conform datelor Society for Worldwide Interbank Financial Telecommunication on Tuesday (SWIFT).

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Zinedine Zidane revine! S-a înțeles cu noua sa echipă
NEWS ALERT Zinedine Zidane revine! S-a înțeles cu noua sa echipă
Citește și...
Presedintele Chinei, Xi Jinping, primit cu mare fast de familia regala. Care e semnificatia vizitei sale istorice
Presedintele Chinei, Xi Jinping, primit cu mare fast de familia regala. Care e semnificatia vizitei sale istorice

Presedintele Chinei a discutat miercuri cu premierul britanic,la resedinta din Downing Street, acorduri comerciale bilaterale de 30 de miliarde de lire sterline, inclusiv in domeniul nuclear.

Ceremonie fastuoasa la Londra. Presedintele chinez Xi Jinping, intampinat cu onoruri de Regina Elisabeta
Ceremonie fastuoasa la Londra. Presedintele chinez Xi Jinping, intampinat cu onoruri de Regina Elisabeta

Regina Elisabeta a 2-a Marii Britanii l-a primit marti cu toate onorurile pe presedintele chinez.

Barack Obama il primeste la Casa Alba pe presedintele Chinei, Xi Jinping. Spionajul cibernetic, pe agenda discutiilor
Barack Obama il primeste la Casa Alba pe presedintele Chinei, Xi Jinping. Spionajul cibernetic, pe agenda discutiilor

Abia a plecat Papa, ca Barack Obama se pregateste sa primeasca la Casa Alba inca un oaspete important. Este vorba de presedintele Chinei, in cinstea caruia da vineri un dineu, pentru care pregatirile sunt in toi.
 

Recomandări
Ședință decisivă a coaliției luni, după explicațiile lui Cîrstoiu. „Eram un om respectat, acum am devenit omul negru”
Ședință decisivă a coaliției luni, după explicațiile lui Cîrstoiu. „Eram un om respectat, acum am devenit omul negru”

După ce liderii PSD și PNL i-au cerut să lămurească acuzațiile de incompatibilitate, medicul Cătălin Cîrstoiu, candidatul comun al celor două partide la primăria Capitalei, a anunțat ieri că mandatul său este pe masa coaliției.

Cutremur cu magnitudinea 5, raportat vineri noapte. Unde a fost resimțit
Cutremur cu magnitudinea 5, raportat vineri noapte. Unde a fost resimțit

Un cutremur semnificativ cu magnitudinea de 5 a fost raportat vineri noapte, la ora 23:59:32, ora locală a României.

 

Țara care îi dă afară pe soldații americani pentru a face loc armatei ruse. Ordinul acceptat de Washington
Țara care îi dă afară pe soldații americani pentru a face loc armatei ruse. Ordinul acceptat de Washington

Statele Unite şi-au dat vineri acordul de a-şi retrage din Niger cei 1.000 de soldaţi angajaţi acolo în lupta antijihadistă, au anunţat mai mulţi responsabili americani sub protecţia anonimatului, scrie AFP.